Grupul are în vedere realizarea unui plasament privat de obligațiuni corporative cu o valoare estimativă de 45 milioane de lei până la sfârșitul anului.
”Am urmărit evoluția recentă a pieței de capital din România și suntem încântați de integrarea finanțării prin Bursa de Valori București în strategia de dezvoltare a afacerilor TEILOR Holding. De-a lungul anilor, strategia noastră a fost întotdeauna legată de capitalizarea profiturilor pentru a continua dezvoltarea durabilă a grupului, sprijinită de finanțarea bancară. Astăzi, ne aflăm într-un moment determinant pentru afacerile noastre, deoarece avem posibilitatea să accelerăm procesul de dezvoltare a acestora, precum și să creștem semnificativ amprenta noastră, în România și în toată Europa. Suntem un grup de companii paneuropean robust, bine capitalizat, cu o notorietate puternică a mărcii și cu planuri de dezvoltare ambițioase. Prin urmare, suntem încrezători că având alături de noi investitorii BVB, ne vom putea continua dezvoltarea într-un ritm accelerat,” a declarat Florin Enache, Președinte al Consiliului de Administrație și fondator al TEILOR Holding.
TEILOR Holding este o entitate înființată în 2021, care reunește sub o singură umbrelă toate afacerile antreprenorilor români Florin și Geanina Enache. Holdingul are un capital social de 350,5 milioane de lei și este asociat unic al TEILOR SRL, lanț de magazine de bijuterii de lux prezent în România, Polonia, Ungaria și Bulgaria, Teilor Invest Exchange SRL, o rețea de exchange offices, și Invest Intermed GF IFN SRL, o instituție financiară ne-bancară care desfășoară o activitate de intermediere financiară în sistem de împrumut pe termen scurt cu gaj, ultimele operând împreună sub marca MoneyGold. TEILOR Holding este controlat de Florin Enache (93,1%) și Geanina Enache (6,9%).
La 30 iunie 2021, companiile care fac parte din TEILOR Holding aveau 497 de angajați în Romania și în străinătate.
În 2020, cele trei companii au generat o cifră de afaceri cumulată de 192,2 milioane de lei, EBITDA de 41,1 milioane de lei și un profit net de 30,6 milioane de lei. Între 2018 și 2020, cifra de afaceri combinată a crescut cu 35,5%, ca urmare a strategiei de extindere și dezvoltare implementată la nivelul tuturor celor trei companii.
În ciuda pandemiei de COVID-19 și a impactului acesteia asupra operațiunilor magazinelor și agențiilor fizice, compania a reușit să crească cifra de afaceri față de 2019 cu 3% și și-a majorat marja de profit net cu două puncte procentuale.
În primele șase luni ale anului 2021, companiile din TEILOR Holding au înregistrat o cifră de afaceri cumulată de 121,4 milioane lei, în creștere cu 84% față de primul semestru din 2020.
În prima jumătate a anului 2021, EBITDA a atins 21,4 milioane lei în timp ce profitul net a fost de 13,8 milioane lei.
Capitalul atras de la investitori va fi împărțit și utilizat pentru dezvoltarea accelerată a celor trei afaceri. Mai mult de jumătate din capitalul atras de TEILOR Holding va fi direcționat către TEILOR SRL și va fi utilizat pentru extinderea rețelei de magazine de bijuterii în România și Europa, precum și pentru investiții în platforma de eCommerce.
Aproximativ 18% din capital va fi direcționat către Invest Intermed GF IFN, iar fondurile vor fi utilizate pentru deschiderea de agenții noi și capitalul de lucru necesar acestora, precum și investiții care vor accelera creșterea cotei de piață a companiei în România. Restul sumei, aproximativ 27%, va fi direcționată către Teilor Invest Exchange și va fi utilizată în principal pentru finanțarea dezvoltării rețelei de agenții în România și capitalului de lucru necesar acestora.
”Toate companiile care fac parte din TEILOR Holding au avut performanțe solide în ultimii trei ani, înregistrând o creștere de două cifre între 2018 și 2020. Pandemia de COVID-19 nu a avut un impact negativ asupra afacerilor noastre, ci dimpotrivă – ne-a oferit o oportunitate excelentă de a ne revizui planurile de viitor și de a căuta surse alternative de finanțare care să ne ajute să ne accelerăm dezvoltarea. Astfel, piața de capital reprezintă pentru noi cea mai flexibilă soluție de finanțare în această etapă și suntem încântați să anunțăm intenția noastră privind prima operațiune în cadrul Bursei de Valori București - o emisiune de obligațiuni corporative de aproximativ 45 milioane de lei. Holdingul are un potențial semnificativ de creștere în viitor, TEILOR vizând o rată de creștere anuală compusă între 2021 și 2026 de 27%, Teilor Invest Exchange de 34% și Invest Intermed GF IFN de 22%, creșteri care vor duce la o cifră de afaceri estimată la sfârșitul anului 2026 de 1 miliard de lei. Prin urmare, nu excludem operațiuni ulterioare pe bursa locală,” a declarat Mircea Varga, Membru al Consiliului de Administrație al TEILOR Holding.
Oferta de obligațiuni corporative va putea avea două tranșe – Euro și Lei pentru a servi mai bine dezvoltării holdingului, precum și cererii investitorilor. Obligațiunile vor avea o maturitate de cinci ani, iar rata dobânzii va fi stabilită în cadrul plasamentului privat. În urma plasamentului, se intenționează ca obligațiunile să fie listate pe piața SMT - AeRO a Bursei de Valori București.