Abonează-te pe YouTube
Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.
Lectură de 2 min
Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.
Gama Charge de la Fitbit a adus mereu funcționalități utile pentru cei pasionați de fitness și pentru cei interesați de starea lor generală de sănătate, dar noua generație duce totul la superlativ mulțumită unor tehnologii ”împrumutate” de la vârful de gamă Fitbit Sense.
Fitbit Charge 5 rămâne un fitness tracker și nu se transformă într-un smartwatch, însemnând că nu vei putea instala aplicații terțe pe el, dar aduce foarte multă inovație într-un corp subțire, compact și comod. Este cu 10% mai subțire decât Charge 4, vine cu un display AMOLED cu funcție Always On, dar și cu funcție NFC pentru plăți contactless.
Charge 5 este primul tracker Fitbit care include un senzor EDA, ce măsoară răspunsul corpului la stres prin înregistrarea până și a celor mai mici modificări ale glandelor sudoripare de pe degete.
De asemenea, gadgetul vine și cu funcția de ECG și îi va ajuta pe utilizatori să descopere la timp dacă au probleme cu inima, mulțumită rapoartelor detaliate ce pot fi generate după un test rapid.
Alături de gestionarea sănătății cardiace, Charge 5 oferă și o perspectivă completă asupra altor metrici cheie ai sănătății și stării generale de bine prin dashboard-ul Metrici de sănătate din aplicația Fitbit. Acesta include informații despre rata de respirație, variația temperaturii pielii și a nivelului de oxigen din sânge (SpO2).
Cu Charge 5 poți obține și Scorul de Management al Stresului afișat în aplicația Fitbit, astfel încât să poți vedea în fiecare dimineață dacă ești gata să faci față mai multor provocări sau dacă trebuie să te odihnești și să-ți încarci bateriile.
Și pentru că somnul este esențial pentru starea de bine, în aplicația Fitbit sunt disponibile instrumentele de analiză a somnului ce sunt recunoscute pentru acuratețea lor precum Scorul de somn, stagiile de somn și alarmele inteligente SmartWake. Membrii Premium primesc, de asemenea, o analiză mai detaliată și îndrumări personalizate pentru a îmbunătăți calitatea orelor de odihnă.
Fitbit Charge 5 vine cu 6 luni de abonament Fitbit Premium. Cu serviciul Fitbit Premium, ai acces la peste 300 de sesiuni de meditație și mindfulness de la branduri și experți mondiali, precum “Metoda Ten Percent Happier” și “Mindful Method by Deepak Chopra” care te ajută să îți gestionezi stresul.
Cu Daily Readiness, vei primi în fiecare dimineață un scor bazat pe gradul fizic de epuizare, variația ritmului cardiac (HRV) și somnul recent. Vei accesa, de asemenea, o analiză a factorilor cu impact asupra scorului dvs. și sugestii, de exemplu un obiectiv recomandat pentru numărul de Minute Active, împreună cu antrenamente sau programe regăsite în cadrul serviciul Premium care te vor ajuta să iei cele mai bune decizii pentru corpul tău. De asemenea, Charge 5 include și un sistem GPS încorporat, 20 de tipuri de antrenamente, recunoașterea automată a exercițiilor și o estimare a V02 max. În plus, cu Premium, poți accesa peste 200 de antrenamente de la antrenori certificați și programe populare precum Daily Burn, barre3, obé și noile antrenamente super-energice de la LES MILLS.