Tineri ambițioși care vor să devină antreprenori în România sau în regiune, dar au posibilități financiare limitate, pot aplica pentru o bursă individuală în valoare de 20.000 de euro din primul fond de burse pentru educație antreprenorială creat în 2023 de NN România, liderul pieței de asigurări de viață și pensii private, și EA - The Entrepreneurship Academy, singura universitate de business din România.
Fondul a pornit cu burse de peste 200.000 de euro acordate de NN, iar compania dublează acum fondul, până la peste 400.000 de euro, pentru a susține mai mulți tineri să urmeze cursurile universității de business începând din septembrie 2024.
Bursele acordate de NN România contribuie la taxele de școlarizare pe durata celor patru ani de studii în care tinerii au parte de educație practică de business și își încep propria afacere.
„Educația continuă și antreprenoriatul ca stil de viață și motor de dezvoltare sunt resurse importante de schimbare în bine atât la nivel individual, cât și la nivel de țară. Bursele de studiu la EA - The Entrepreneurship Academy pe care le acordăm contribuie la susținerea spiritului antreprenorial din România și ajută tineri cu posibilități financiare limitate să evolueze și să aibă succes în țara lor. Dublarea fondului este modul nostru de a contribui la un viitor mai bun și invităm și alți actori din mediul de business să ni se alăture și să facă o diferență pentru educația antreprenorială din România”, spune Gabriela Lupaș-Țicu, Chief Customer Officer la NN România.
NN oferă burse de studii la EA - The Entrepreneurship Academy pentru al doilea an consecutiv, iar fondul crește mai departe cu susținerea mediului de business și a oamenilor care vor să investească în educația viitoarei generații de antreprenori. Orice companie poate redirecționa impozitului pe profit sau pe venit și orice persoană se poate implica prin redirecționarea impozitului pe venit sau prin contribuții personale la fondul de burse.
„Pe perioada studenției am beneficiat de bursa NN, care a acoperit o parte semnificativă din taxa de studiu care îmi era altfel imposibil de plătit. Le sunt recunoscător că m-au ajutat să îmi urmez dorința de a deveni un bun antreprenor și că au pus primele baze în călătoria mea de învățare. Cu ajutorul bursei am reușit să învăț de la experți de renume în domeniile lor, să întâlnesc antreprenori de pe trei continente și să creez echipe performante”, povestește Alex Burghelia, Alumni EA și cofondator Flip.ro.
„Cel mai important lucru ca business-ul tău să fie unul de succes este să fii perseverent și consistent în majoritatea obiectivelor tale și, totodată, să ai un echilibru în ceea ce faci și să ai alături de tine oameni cu care împarți același scop. Am avut șansa să aflu și să experimentez acest lucru la EA - The Entrepreneurship Academy deoarece NN mi-a oferit o bursă de 20.000 de euro”, spune Sabin Cernea, anul 1, beneficiar al unei burse NN începând cu anul academic 2023 - 2024.
Aproape jumătate dintre absolvenții EA - The Entrepreneurship Academy au inițiat un business sau fac parte deja dintr-un start-up, iar mai mult de jumătate au debutat în lumea antreprenorială încă din perioada studenției, conform unui studiu realizat în octombrie 2023 în rândul absolvenților EA.
Peste 48% dintre studenți și absolvenți au deja propria afacere, cele mai cunoscute business-uri fiind Flip.ro, The Outfit, Glow2Go, Fustițe cu Luminițe, Confidas sau Difrnt. Tinerii antreprenori absolvenți EA - The Entrepreneurship Academy au generat numai în 2022 vânzări cumulate de 47,7 milioane de euro din business-uri începute în timpul facultății sau după absolvire.
„Posibilitățile financiare limitate din prezent nu trebuie să stea în calea visurilor noastre și a viitorului pe care îl putem construi prin educație, muncă și perseverență. Ne bucurăm să continuăm parteneriatul strategic cu NN și să oferim posibilitatea tinerilor de a studia la singura universitate de antreprenoriat din România. Parcursul de business al studenților noștri, inclusiv al celor care au beneficiat de bursele NN sau de alte modalități de finanțare pe care le punem la dispoziție, ne demonstrează relevanța și necesitatea unor astfel de programe. Alături de NN ne îndeplinim misiunea de a le oferi tinerilor șansa să obțină cunoștințe antreprenoriale practice, aplicate contextului de business actual, dar și competențe pentru viitor”, spune Ioana Ceaușu, COO EA - The Entrepreneurship Academy.
Tinerii care își doresc să devină studenți EA - The Entrepreneurship Academy din septembrie 2024 pot aplica între 15 și 30 iunie pentru o bursă NN România. În primul rând însă, trebuie să treacă de procesul de admitere, mai precis să completeze până pe 26 mai un formular online în pagina de admitere https://entrepreneurship-academy.ro/admitere/ și ulterior să participe la etapa de admitere din 28 mai. Aplicanții află în aceeași zi dacă sunt admiși, dar și dacă se califică pentru bursă, luând în calcul resursele financiare ale familiei în ultimii doi ani și jumătate și numărul de membri ai familiei.
EA - The Entrepreneurship Academy funcționează pe baza unui parteneriat cu Team Academy Amsterdam/Stichting Schoolvision, după un model educațional existent de peste 20 de ani în Finlanda și implementat cu succes în peste 18 țări. Facultatea este acreditată internațional de Team Academy Netherlands, împreună cu Institutul Schoolvision, prin Ministerul Educației, Culturii și Științelor din Olanda. Diploma pe care studenții o obțin la finalul celor patru ani de studii, prin dobândirea celor 240 credite ECTS, este Bachelor Degree - Business Administration in Entrepreneurship și poate fi echivalată în România la CNRED, conform Ministerului Educației.
Companiile sau persoanele care vor să investească în viitorul tinerilor antreprenori români pot contribui accesând pagina www.nn.ro/doneaza-burse-ea. Companiile au posibilitatea să redirecționeze 20% din valoarea impozitului anual pe profit sau pe venit, iar persoanele fizice pot să redirecționeze 3,5% din valoarea impozitului anual pe venit sau pot face contribuții personale, unice sau recurente.