Noul fond, denumit Fribourg Digital, este dedicat afacerilor IT aflate în stadiul de start-up. Ținta investițiilor Fribourg Digital vor fi companiile inovatoare aflate la început de drum, care au nevoie de susținere pentru a-și accelera activitatea, având deja un produs dezvoltat (stadiul MVP – Minimum Viable Product) sau care sunt în stadiul de seed, dar demonstrează că au atras utilizatori sau că există piață pentru produsele lor.

În funcție de nivelul de accelerare sau seed în care se află start-up-urile, Fribourg Digital va investi între 20.000 și 250.000 de euro într-o primă rundă de finanțare. Investițiile pot continua în runde consecutive în faza de “growth” dacă proiectele validează.

“Din observatiile noastre, majoritatea start-up-urilor eșuează nu din cauza ideii sau a produsului conceput, ci din cauza că nu reușesc să le transforme pe acestea într-o afacere viabilă. Fribourg Digital vine să completeze exact aceste lipsuri în mediul antreprenorial românesc. Astfel, mobilizând expertiza tehnică pe care noi o avem în companiile unde am investit, dar și ecosistemul investițional creat până în prezent, ne vom concentra pe ceea ce știm să facem mai bine: să oferim proiectelor selectate excelență operațională, un marketing potrivit și o strategie coerentă de exit. Fribourg Digital își dorește să fie un investitor strategic, nu doar financiar, cu implicare maximă în companiile pe care le finanțează. Acesta va fi diferențiatorul nostru în piața investițională”, declară Ion Sturza, managing partner la Fribourg Capital.

Companiile eligibile sunt firme care dezvoltă tehnologie sau alte produse cu o componentă importantă tehnologică, cu o echipă de fondatori ce dovedește excelență antreprenorială, abilități complementare (tehnice, de vânzare, de analiză), cu membri care împărtășesc valori similare.

Printre verticalele cu oportunități mari de selecție datorită perspectivelor de dezvoltare geografică în următorii ani (fie locală, fie regională sau globală) se numără tehnologiile de tip block-chain, fintech, inteligența artificială, algoritmi pentru machine learning, software și soluții integrate cloud-based (SaaS, PaaS și DaaS).

Fribourg Digital este prima entitate investițională din România care va gestiona un fond dedicat start-up-urilor tehnologice, de o asemenea amploare, provenit 100% din resurse locale. Totodată, Fribourg Digital va beneficia de o echipă separată de management și evaluare a investițiilor, formată din specialiști în investiții tehnologice și analiști financiari.

În ultimii ani, Fribourg Capital s-a implicat masiv în dezvoltarea comunității antreprenoriale din România, atât prin construirea de la zero a Liberty Technology Park de la Cluj, acesta ajungând în prezent la un grad de ocupare de 100%, dar și prin programul Spherik Accelerator, ajuns deja la a patra ediție.

Din portofoliul Fribourg Capital au făcut parte în ultimii ani companii care activează în domenii precum IT&C, real estate, resurse naturale, producție industrială și agricultură. În prezent, fondul își concentrează activitatea pe companii online și de tehnologie, având investiții active în elefant.ro, SEO Monitor, Upswing, Liberty Technology Park, Spherik Accelerator sau Planable.