Lectură de 1 min

Fondul GapMinder, finanțare de 300.000 de euro pentru Sypher, platforma GDPR dezvoltată de foști membri Avangate

Abonează-te pe  
Fondată în 2017, Sypher (www.sypher.eu), compania care a dezvoltat o platformă de conformitate GDPR și a intrat puternic pe piața soluțiilor pentru GDPR în decembrie anul trecut, a reușit în mai puțin de un an să finalizeze prima sa rundă de investiții. Compania a primit o finanțare de 300.000 de euro din partea fondului de investiții GapMinder și a unui investitor privat.
Fondul GapMinder, finanțare de 300.000 de euro pentru Sypher

Descoperă ultimele investiții în startup-uri

Urmărește rubrica dedicată investitorilor și investițiilor de pe start-up.ro pentru interviuri exclusive și informații în premieră.

Citește aici

Platforma Sypher Suite ajută companiile să își gestioneze eficient și într-o manieră colaborativă procesul de obținere și menținere a conformității cu Regulamentul UE 679/2016 (cunoscut sub denumirea de GDPR) și să identifice și corecteze erorile și omisiunile din documentația privind activitățile de prelucrare de date personale.

După cum spun și fondatorii, Cristian Badea și Mihai Ghiță, povestea Sypher a început în 2016, anul în care Uniunea Europeană a publicat noul regulament pentru protecția datelor personale. Platforma Sypher Suite a fost creată după numeroase discuții și întâlniri cu potențialii clienți, cu consultanți și cu firme de avocatură, pentru a ajuta echipele de conformitate să implementeze noul regulament. În mai puțin de un an de la lansarea sa în ianuarie 2018, platforma a ajuns să susțină activitățile legate de GDPR într-unele dintre cele mai mari companii din România, din domenii precum asigurări, retail sau telecomunicații.

Despre Sypher am scris în premieră pe start-up.ro odată cu lansarea startup-ului.

Până la sfârșitul anului avem în plan extinderea echipei tehnice precum și a celei de asistență pentru clienți, adăugarea de noi facilități în platforma software precum și pregătirea pentru intrarea pe noi piețe din Europa și SUA, unde există deja inițiative de implementare a unei legislații asemănătoare cu cea europeană”, explică Cristian Badea, co-fondator Sypher.

O altă prioritate pentru noi este consolidarea parteneriatelor cu consultanții, companiile care asigură servicii de DPO și casele de avocatură ce folosesc platforma Sypher Suite pentru a gestiona mai eficient relația cu clienții lor”, declară Mihai Ghiță, co-fondator Sypher.

Investiția va ajuta Sypher în dezvoltarea accelerată a produsului și adăugarea de noi funcționalități, precum și în promovarea lui pe piețele europene”, a adăugat Cosmin Ochișor, partener GapMinder.

Pentru atragerea investiției, echipa Sypher a parcurs un proces de pitching de aproape șase luni, investiția din partea GapMinder finalizându-se în octombrie 2018.

Abonează-te pe  

Citeste mai departe:
mai multe despre:

Pe aceeasi tema: