Începând de săptămâna aceasta, prin secțiunea Shops a platformei foodpanda, utilizatorii vor avea acces la peste 3500 de produse alimentare și nealimentare comercializate de Kaufland, disponibile pentru comandă rapidă la domiciliu, urmând ca numărul acestora să se dubleze în perioada imediat următoare.
Serviciul de livrare a produselor din magazinele Kaufland România prin foodpanda va acoperi toate categoriile, astfel că, pe lângă alimente de bază, clienții vor putea comanda fructe și legume proaspete, lactate dintr-o gamă variată, carne și produse proaspete de măcelărie sau produse congelate.
„Noul parteneriat pe care l-am încheiat cu lanțul de hipermarketuri Kaufland este unul strategic, având în vedere poziționarea și rețeaua foarte bine dezvoltată a retailerului. Suntem convinși că vom avea o colaborare de lungă durată, mai ales că am găsit în echipa Kaufland parteneri de încredere care împărtășesc aceleași valori ca și echipa foodpanda în ceea ce privește calitatea și atenția oferită fiecărui client. Împreună ne propunem să ajungem la și mai mulți utilizatori care își doresc să le fie livrate cumpărăturile acasă, într-un timp foarte scurt. Aceștia pot scuti un drum până la hipermarket, pot evita aglomerația și își pot aloca mai mult timp pentru alte activități. Totodată, mizăm pe faptul că utilizatorii noștri vor aprecia oferta diversificată de produse alimentare și nealimentare”, a declarat Andreea Petrișor, Managing Director foodpanda România.
„Prin parteneriatul cu foodpanda ne-am extins serviciul de livrare la domiciliu, care acum este disponibil și pe această platformă, în linie cu misiunea noastră de a oferi tuturor clienților acces cât mai ușor, rapid și convenabil la produsele noastre, prin soluții moderne de cumpărături. Extinderea accelerată a acestui tip de serviciu în cât mai multe orașe, mici și mari, este o prioritate pentru noi, mai ales în aceste vremuri”, declară Valer Hancaș, Director de Comunicare și Corporate Affairs, Kaufland România.
Potrivit foodpanda, timpul mediu de livrare a produselor comercializate de Kaufland va fi de aprox. 60 de minute de la momentul plasării comenzii în aplicație.
Pentru început, clienții vor putea efectua comenzi zilnic în intervalul de timp 10:00-22:00, urmând ca până în decembrie programul să fie extins la 8:00-23:00 la nivel național și 8:00-1:00 în București. Valoarea minimă a unei comenzi este de 50 lei, iar greutatea maximă acceptată este de 20 kilograme.
Taxa de livrare pentru fiecare comandă are o valoare unică de 4,99 lei.