Goldseed Capital a fost lansată pe 15 iunie pe piață și e fondată de doi antreprenori cu background diferit. Dan Pascariu e unul dintre cei mai cunoscuți bancheri din piață, iar Daniel Stoica a fondat startup-ul CARGO24, care oferă servicii alternative de livrări marfă. Cei doi combină experinața și prospețimea.

Poți citi în detaliu despre Cargo24 în acest articol scris de Oana Coșman.

Dan Pascariu are 47 de ani de experiență în sectorul bancar și a fost fondatorul Asociației Române a Băncilor și cofondator al Institutului Bancar Român. A fost membru în 27 de consilii de administrație și președinte a 12 companii, printre care UniCredit Bank, Tarom, NEPI Rockcastle și ANA Hotels. Dan Pascariu e președintele Techtex și ANA Teleferic.

Goldseed Capital e o platformă unde companiile se vor putea lista și vor putea primi investiție pentru un procent din companie de la orice persoană care se înscrie. Modelul a fost deja lansat în România de platforme precum Seedblink, care oferă un mix de investitori privați și investitori instituționali. Diferența, spun cei de la Goldseed, e că nu vor controla companiile care intră pe platformă, ci decizia va fi luată de cerere și ofertă.

Despre SeedBlink poți citi în acest material foarte complex de pe start-up.ro.

Crowdfunding pentru binele companiilor

Equity crowdfunding e o metodă prin care o companie pune la dispoziție un număr de acțiuni pentru a fi cumpărate de către investitori individuali. Am povestit cu Dan Pascariu și Daniel Stoica și vorbind despre acest model, au dat exemplul unui film din anii '70, „Linia Onedin”, unde esența serialului era asumarea de riscuri de către un număr de investitori care-și puneau laolaltă capitalurile pentru a finanța un transport de mărfuri din și înspre Anglia.

„În ultimii 200 de ani, esența capitalismului a rămas aceeași: cum se face intermedierea între cei care au nevoie de capital și cei care au capital disponibil, cu grade diferite de apetit de risc. Cele două moduri de finanțare, prin bănci și pe bursă, au evoluat diferit în lume”, spun reprezentanții Goldseed Capital.

Istoric vorbind, spun cei doi, în Europa a predominat finanțarea prin bănci, acolo unde deponenții nu-și asumă aproape niciun risc. În lumea anglo-saxonă predomină finanțarea pe bursă, unde o bancă de investiții listează o companie matură la un anumit preț în care investesc mii de investitori individuali sau instituționali. De asemenea, de la un timp au apărut intermediarii, fondurile de „private equity” sau cele de „venture capital”, care mobilizează capitaluri în diverse companii. „Internetul a dat posibilitatea apariției unui alt tip de intermediere, crowdfunding, pe același principiu al intermedierii, dar pentru startup-uri, adică pentru companii în stadii incipiente”, spun cei doi fondatori Goldseed Capital.

Despre Startarium, o altă platformă de crowdfunding, găsești detalii aici.

Cum funcționează platforma Goldseed Capital?

Am vrut să aflăm cum funcționează Goldseed Capital. Dan Pascariu și Daniel Stoica spun că au plecat de la zero, fără niciun fel de cod sursă în spate și au gândit un flux de înregistrare ușor de utilizat, dar complex din punct de vedere al informațiilor pe care companiile trebuie să le furnizze.

„Am elaborat un șablon cu informații generale, un chestionar compus din 37 întrebări cheie, precum și o secțiune financiară unde utilizatorul trebuie să introducă date și proiecții din planul de afaceri propriu. Pe baza răspunsurilor, platforma generează automat un raport de evaluare, având ca metodă de analiză scorecard. Echipa noastră verifică informațiile introduse de utilizator și analizează raportul de evaluare. Dacă sunt îndeplinite toate condițiile minime impuse, campania se publică pe platformă”, spun cei doi reprezentanți Goldseed Capital.

Suma minimă care poate fi investită de utilizatori este variabilă, în funcție de valoarea totală a țintei de finanțare inițiale. „Am stabilit ca aceasta să fie calculată automat de platformă, împărțind ținta de finanțare inițială la 100, întrucât acesta e numărul maxim de investiții unice pe care le considerăm optime pentru o campanie. De asemenea, valoarea maximă nu poate depăși de 20 de ori valoarea minimă determinată de platformă”, explică cei doi fondatori.

Pe lângă utilizatorii obișnuiți care pot investi, cei doi discută activ și cu alți investitori de tip angels pe care doresc să-i atragă în platformă, discuțiile de tipul acesta fiind permaenente, pentru că vor să atragă cât mai mulți investitori, chiar și fonduri de risc.

Ce tip de afaceri se pot lista pe Goldseed Capital?

Goldseed nu se concentrează doar pe un anumit domeniu sau pe o anumită tehnologie. De altfel, spun Dan și Daniel, sunt multe definiții pentru noțiunea de startup, unele pe care le-am povestit chiar și noi aici pe start-up.ro.

„Una dintre definiții, sugerată de Alex Wilhelm, propune să urmărim regula de 50, 100, 500. O companie poate fi numită startup dacă are 50 de milioane de dolari venit într-o perioadă de 12 luni, are sub 100 de angajați și este evaluată la peste 500 de milioane de dolari. Din păcate, această regulă este departe de realitatea din România, așa că noi vorbim despre o companie cu sub 10 angajați și activează de maximum doi ani, car ea văzut o problemă și a proiectat o soluție creativă, nemaiîntâlnită până în acel moment, drept răspuns la o problemă”, spun fondatorii Goldseed Capital.

Ei menționează că pandemia a demonstrat că IMM-urile sunt afectate semnificativ în procesul de capitalizare. Lipsa finanțării sau accesul limitat la aceasta sunt probleme de bază cu care se confruntă acestea.

„Goldseed facilitează printr-o interfață accesibilă interacțiunea dintre companii și investitori potențiali care validează setul de valori propuse. Tehnologia ne permite să valorificăm cunoștințele bazate pe latura umană. Fiabilitatea, scalabilitatea, inovația și competența fac parte din filtrele pe care Goldseed le corelează cu indicatorii financiari pe care investitorii sunt interesați să-i evalueze pentru a se implica activ”, mai spun cofondatorii.

Selecția startup-urilor se va face în mare parte automat pe baza celor 37 de întrebări unde sunt analizate șase criterii importante:

  • relații strategice cu partenerii
  • produsul sau serviciul
  • echipa
  • oportunitatea
  • competiția
  • valoarea investiției solicitate

La final, decizia de publicare va fi bazată pe analiza calitativă, dincolo de datele financiare din planul de afaceri propriu. „Dorim să venim în sprijinul a cât mai multor startup-uri sau IMM-uri, dacă acestea vin cu un produs minim viabil, cu caracteristici suficiente pentru a satisface viitorii clienți”, spun cofondatorii Goldseed Capital.

Alte platforme de crowdfunding de pe piața din România

În România există diferite platforme de crowdfunding, dar cele care s-au impus în timp au fost Startarium și Seedblink.

„Diferența noastră față de competiție este că noi nu arbitrăm și nu ne implicăm în managementul companiilor. Identificăm o structură de capital propice pentru atingerea potențialului companiei, prin acces la finanțare etapizată. Goldseed este un filtru de factori calitativi și cantitativi, care determină potențialul de multiplicare a unei unități de business, nu un incubator pentru finanțări rentabile care să valideze afacerea”, spun cofondatorii platformei.

Din punctul lor de vedere, e necesar ca acest segment de companii să crească pentru a da posibilitatea cât mai multor idei de afaceri să se materializeze și pentru a reduce astfel polarizarea veniturilor la nivelul întregii societăți.

„Companiile mari sunt uneori uriași cu picioare de lut, iar firmele cu 1-2 angajați, fără bază materială solidă și un concept validat, nu trec testul crizelor, mai ales celor hibride, așa cum am experimentat recent, iar statul nu este suficient de puternic încât să sprijine economia fără acțiuni dovedite”, mai spun reprezentanții Goldseed.