Oficialii rețelei de cafenele spun că tendința de consum este orientată către băuturile compuse care conțin lapte și multe arome.

”Preferințele consumatorilor sunt într-o continuă schimbare, piața produselor de coffee shop devenind extrem de efervescentă în ultimii ani, aspect care ne-a determinat să inovăm în permanență și să avem o gamă cât mai variată de frappeuri, dând posibilitatea consumatorului să aleagă mereu o băutură care-l definește. Triplarea vânzărilor se datorează și schimbării paharului de la 400 ml la cel actual de 600 ml, astfel consumatorul obținând o creștere de cantitate cu aproximativ 50%, pentru o creștere nesemnificativă a prețului”, a spus Vlad Timaru, cofondator „Coffee 2 Go”.

Franciza Coffee 2 Go

Având avantajul unor produse proprii, începând cu a doua jumătate a anului fondatorii lanțului de cafenele abordează o strategie diferită de extindere a unităților în regim de franciză, concentrându-se asupra orașelor cu mai puțin de 100.000 locuitori fiind o piață neexploatată, după succesul francizelor din orașele mai mici precum, Piatra Neamț și Brăila.

”În orașele mai mici, unde piața preparatelor pe bază de cafea este slab reprezentată, venim cu know-how-ul unor produse inovatoare și apreciate de consumatori, cât și a unui concept care, cumulat, aduc în timp scurt, succesul francizelor”, a spus Vlad Timaru – cofondator Coffee 2 Go.

Franciză cafenea

Până anul trecut Coffee 2 Go a deschis 35 de unități, dintre care aproximativ 80% în regim de franciză prezente în marile orașe din România, iar de la începutul anului s-au deschis cinci unități, iar 15 sunt în curs de a se deschide.

Recent, lanțul de cafenele Coffee 2 Go, fondat de Vlad Timaru, Iuliana Timaru și Mircea Rădulescu, a deschis o nouă locație în București, în parteneriat cu LEROY MERLIN. Această locație este amplasată în cadrul clădirii de birouri, fiind destinată exclusiv celor care lucrează în incintă. După cum menționam, până anul trecut, Coffee 2 Go a deschis 35 de locații, dintre care 80% în regim de franciză, iar cafeneaua în parteneriat cu LEROY MERLIN este una dintre cele 20 de unități planificate a fi deschise în acest an.