La mai puțin de doi ani de la momentul lansării, gelateria artizanală Velocità se extinde prin franciză și își propune să deschidă cel puțin patru locații noi, la nivel național, în anul 2022.
În primul an de activitate, Velocità a înregistrat vânzări de peste 1 milion de euro, performanță realizată de către operațiunile gelateriei din Calea Victoriei.
Velocità va investi în 2022 într-o locație nouă flagship și în dezvoltarea unei unități de producție care să susțină planurile companiei de expansiune la nivel național și internațional.
“Am văzut o oportunitate pe piața locală de gelato - un spațiu liber între dorința de produse premium și oferta existentă. Velocità reușește să aducă excelența în gelato artigianale și completează gama de produse cu cafea de specialitate și fine chocolate, oferind o experiență unică clienților săi. Dorim ca Velocità să ajungă în marile orașe din țară, iar în următorii ani și în alte țări din Europa. În 2022 vom continua cu dezvoltarea în București, iar în primăvară vom deschide prima locație în afara Capitalei, la Brașov”, a declarat Adnana Popa, fondator și CEO al Velocità, un antreprenor cu experiență de peste 15 ani în domeniul financiar.
Franciză gelaterie - unitate de producție proprie
Rețeaua dispune de o unitate de producție proprie, ce dezvoltă în permanent rețetele și care furnizează produsul la nivel național, reușind astfel să fie menținut un cost al producției competitiv.
Conceptul Velocità inovează prin unicitatea produsului, layout-ul modern și simplitate, punând accent pe detaliile premium pentru clienți, precum și prin zona de speciality coffee ce este deservită de către un barista.
“În ultimii doi ani ne-am concentrat să lucrăm cu antreprenori români și să dezvoltăm modele de business unice la nivel național și internațional. Velocità este un brand fenomen care creează comunități și schimbă destinații. Este o oportunitate rară că o așa companie a decis să se extindă în franciză. Căutăm extinderea în București pentru 2022 și lansarea unor noi piețe noi, precum cele din Brașov și Constanța”, a declarat Raluca Voicu – Managing Partner Franchwise, partener consultant în expansiunea Velocità în franciză, în România.
Costul deschiderii unei francize Velocità
Investiția inițială într-o franciză Velocità este cuprinsă între 70.000 și 100.000 de euro. Operarea locației necesită un număr maxim de 10 angajați, consultanți de vânzări și barista, iar trainingul acestora este realizat la Academia Velocita, situată pe Calea Victoriei din București. Velocità a câștigat premiul “Amenajarea anului in Horeca” la Anuala de Arhitectură București 2021.