După ce a atins anul trecut, în plină pandemie, peste 1400 de magazine distribuite la nivel național, rețeaua de francize LaDoiPași a ajuns în prezent să depășească 1500 de unități și reconfirmă obiectivul setat pentru anul 2023, de a număra 2,000 de magazine de proximitate sub umbrela francizei dezvoltate de METRO Cash & Carry România.
În ciuda contextului dificil cauzat de pandemia Covid 19 și a schimbărilor cauzate la nivelul consumului și a comportamentului de consum, LaDoiPași a fost și continuă să fie unul dintre principalii piloni de creștere ai METRO la nivel local.
Franciza La Doi Pași - 1.270 de comercinați în franciză
”Deși anul trecut a fost unul greu, iar 2021 nu este lipsit de provocări, comerțul de proximitate a fost unul din câștigătorii crizei Covid, clienții reîntorcându-se în comunitate, acolo unde se simt cel mai în siguranță. Acesta este doar unul din aspectele care au accelerat evoluția modelului de business LaDoiPași. Bineînțeles, nimic nu ar fi fost posibil fără implicarea și eforturile enorme depuse de partenerii noștri, antreprenorii care operează magazinele LaDoiPași, pe care am încercat să îi sprijinim și să le oferim tot suportul pentru a rămâne aproape de comunitatea și clienții lor, și pentru a continua să opereze o afacere competitivă și de succes”, declară Irinel Popescu, Retail Director METRO Cash & Carry România.
În prezent, peste 1270 de comercianți parteneri în franciză operează un magazin de proximitate LaDoiPași, în timp ce cinci comercianți dețin mai mult de cinci unități sub brandul dezvoltat de METRO Cash & Carry România.
Franciza La Doi Pași - un antreprenor operează 10 magazine
Antreprenorul cu cea mai amplă rețea din franciza LaDoiPași este din județul Covasna, operează zece magazine, primul fiind deschis în anul 2013, iar ultimul în martie, anul curent.
Franciza LaDoiPași are acoperire la nivel național, cu 38% din magazinele poziționate în sudul țării, 35% în nord, respectiv 27% în vest, METRO Cash & Carry România urmărind expansiunea în comunitățile din întreaga țară, atât urban cât și rural.
LaDoiPași este un lanț de magazine de proximitate, înființat în 2012 de către METRO Cash & Carry România, lider pe piața magazinelor de proximitate în regim de franciză, cu un număr total de peste 1,500 de magazine la nivel național, în prezent.