Temerile românilor față de mobile banking

Pe lângă teama de furtul datelor personale, pentru români, cash-ul oferă sentimentul de control datorită contactului direct cu banii (11%), astfel încât, aceștia preferă să utilizeze plata cu numerar, în detrimentul plății online sau prin aplicații mobile.

Seniorii pensionari sunt cei care au invocat în cea mai mare măsură această barieră în ceea ce privește plățile pe Internet (29%), fiind urmați de familiile tradiționale (27%).

În proporție similară, cei care locuiesc în mediul rural au menționat obișnuința sau rutina de a merge la bancă sau de a simți fizic cash-ul (11%). Potrivit studiului Reveal Marketing Research, cei care evită plata online, o fac pentru a putea avea contact direct cu banii și pentru a se simți în control asupra resurselor lor financiare.

În schimb, 18% dintre respondenți susțin că nu au bariere în a efectua plăți online sau a utiliza online/mobile banking pentru tranzacții bancare. Atât în mediul urban, cât și în mediul rural, se păstrează aceleași proporții în răspunsuri.

Cine și de ce nu plătește online?

Este interesant faptul că deși doar 1% dintre respondenți afirmă că au dificultăți în folosirea cardului și li se pare complicat să îl folosească, observăm procente semnificative în zona obișnuinței de a folosi numerar și în zona temerilor.

Familiile tradiționale care nu utilizează metodele de plată online au menționat într-o proporție mai mare obișnuința de a merge la bancă sau de a simți fizic cash-ul (16%, respectiv 8%), în timp ce milenialii fără partener au menționat teama de necunoscut (13%).

Tinerii profesioniști (25%) și familiile moderne (22%) au declarat într-o proporție semnificativ mai mare că nu au deloc bariere în a efectua plăți online sau a utiliza online/ mobile banking pentru tranzacții bancare.

(Ne)încrederea în instituții

Doar 1 din 10 români declară că nu au încredere în instituțiile financiare și ca urmare, evită să utilizeze aplicațiile mobile pentru tranzacții bancare. Această neîncredere poate avea legătură cu teama lor de furtul datelor personale pe Internet.

Dintre aceștia, familiile tradiționale (11%) și seniorii pensionari (13%) se arată reticenți față de intențiile băncilor, conform datelor Reveal Marketing Research.

Ceea ce este surprinzător este faptul că milenialii, deși sunt o generație tânără, deschisă spre noutate, folosesc ca motiv „teama de necunoscut” atunci când nu utilizează serviciile de online banking (13%).

La polul opus, familiile moderne nu sunt la fel de reticente la schimbare (1%), iar teama de necunoscut este menționată într-o proporție de doar 4%. Așadar, putem observa o deschidere a acestui segment spre efectuarea plăților online.

Incertitudinea legată de locul în care pot ajunge banii românilor este o altă mică barieră în privința efectuării tranzacțiilor bancare prin mobile banking sau online (9%). Dintre cei care nu folosesc metodele online de plată, tinerii profesioniști declară în cea mai mare măsură că nu au încredere că banii acestora vor ajunge acolo unde ar trebui (12%).

În cazul familiilor moderne, dar și familiilor tradiționale (7%), putem spune că promptitudinea instituțiilor financiare rareori reprezintă o barieră în ceea ce privește plata online. Doar 7% dintre reprezentanții acestor segmente consideră că băncile nu sunt suficient de rapide și de eficiente, iar timpul de efectuare a tranzacțiilor este mai îndelungat.

Potrivit studiului Reveal Marketing Research, observăm, așadar, că românii care nu plătesc online menționează drept motive teama de furtul datelor personale, obișnuința de a avea contact direct cu banii sau lipsa de încredere în instituțiile financiare. Cu toate acestea, barierele înregistrează proporții tot mai scăzute în rândul oamenilor.