Procesul obișnuit de recrutare pentru a obține finanțare de la MakeIT este format din șase pași: preselecție, validare, pitching, ‘incubatorul,’ lansare și finanțare.

Câștigătorul acestui concurs va avea oportunitatea de a sări peste primele 3 etape ale acestui proces și de a ajunge direct în incubator. Cea mai bună idee va fi anunțată și premiată în cadrul Galei LSRS, pe 19 aprilie, la locația Casino din Cluj.

Înscrierile pentru Concursul Startup-ul Anului se pot face până pe 10 aprilie 2022 prin completarea acestui formular.

Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) este o asociație neguvernamentală, apolitică și echidistantă care se ghidează după două valori cardinale importante: educația tinerilor și promovarea culturii române în străinătate.

Pe termen mediu și lung, LSRS își setează ca obiective principale sprijinirea românilor ce studiază în străinătate și crearea unei legături stabile între aceștia și România.

Pe plan intern, LSRS încurajează creativitatea, profesionalismul și solidaritatea membrilor săi din fiecare filială și de asemenea promovează coeziunea între studenții din filiale diverse, ce se întind pe toate continentele. În același timp LSRS promovează drepturile și interesele academice, profesionale, sociale, civice și culturale ale membrilor săi, precum și o atitudine pozitivă față de perspectivele orientării lor spre țară.