Ultimul telefon LG pe care l-am testat a fost unul ciudat, dar surprinzător de util. Este vorba despre LG Wing, telefonul cu două display-uri, iar pe unul îl puteai da într-o parte și obișnuitul dreptunghi se transforma într-un T. Despre acel telefon poți afla mai multe din acest review. În plus, LG a prezentat la CES un concept de telefon cu ecran rulabil. Deci gata cu telefoanele ciudate LG, din păcate.

LG a confirmat ieșirea de pe acest segment de business, iar decizia „permite companiei să concentreze resursele în domenii de creștere, cum ar fi componentele vehiculelor electrice, dispozitive conectate, case inteligente, robotică, inteligență artificială și soluții business-to-business, precum și platforme și servicii”.

Telefoanele existente vor rămâne la vânzare, iar LG spune că va continua să-și susțină produsele „pentru o perioadă de timp care va varia în funcție de regiune”. Compania nu a spus nimic despre posibilele disponibilizări, cu excepția faptului că „detaliile legate de ocuparea forței de muncă vor fi determinate la nivel local”. LG spune că se așteaptă să finalizeze închiderea afacerii până la sfârșitul lunii iulie a acestui an.

Această mișcare a fost zvonită de câteva luni, în urma pierderilor uriașe ale diviziei din ultimii cinci ani. Odată considerat un rival al producătorului sud-coreean Samsung, smartphone-urile de ultimă generație LG s-au străduit să concureze, în timp ce telefoanele sale mai accesibile s-au confruntat cu o concurență dură din partea rivalilor chinezi. Compania spusese anterior că speră să-și facă profitabilă divizia de smartphone-uri în 2021.

LG se alătură unei liste lungi de producători care au renunțat la smartphone-uri de-a lungul anilor. Brandul Nokia trăiește prin telefoanele realizate de HMD, în timp ce brandul Blackberry a fost inițial folosit de TCL și urmează să revină anul acesta cu un dispozitiv realizat de OnwardMobility. Există și HTC, care încă vinde câteva telefoane, dar și-a vândut cea mai mare parte a IP-ului către Google în 2017.