Citește aici primul episod al Ghidului Black Friday powered by avocatoo și FAN Courier.

De ce am făcut primul ghid din România destinat cumpărăturilor de Black Friday?

Asta a fost întrebarea pe care mi-o tot repet de câteva zile. Iar răspunsul a venit mai simplu decât mi-aș fi imaginat.

Fă un exercițiu: dă un search pe Google cu ”Black Friday România”. Ce vezi? {{Site[39]}}-uri scriind despre reduceri, promoții, bune practici în marketing, cum să cumperi mai mult, cum să prinzi cele mai bune prețuri, cum să faci o campanie care să îți aducă cât mai multe vânzări.

Black Friday nu este doar despre marketing

Însă nu găsești informații despre drepturile și obligațiile pe care ai dacă vinzi sau cumperi produse în online.

Post Black Friday vor apărea discuții în care clienții trag de urechi vânzătorii că nu au avut prețuri reale, că sunt probleme la retururi, că nu au ajuns comenzile la timp, că au fost banii încasați, dar coletele nu au fost livrate și toate cele.

Vânzătorii vor fi nemulțumiți că nu au fost vânzările pe care le așteptau, că au fost prea multe pachete făcute retur, că au plângeri la ANPC sau pe la alte autorități etc.

Black Friday înseamnă o informare corectă a clienților și vânzătorilor.

Este un ghid juridic?

NU, nu este un ghid juridic. Nu vei găsi termeni pompoși pentru care ai nevoie de un dicționar lângă ca să înțelegi ce scrie acolo.

Vei găsi în schimb toate explicațiile care sunt legate de cumpărăturile on-line.

Cu multe poze, infografic și alte materiale care îți vor fi utile data viitoare când dai cu cardul pe online sau construiești o campanie promoțională.

Cui se adresează?

Am conceput Ghidul complet de Black Friday ca un instrument interactiv, gândit sub formă de întrebări și răspunsuri, destinat în principal clienților, dar și comercianților.

Când ai o problemă, cauți o rezolvare - în mod frecvent, suni un prieten sau scrii pe Google. Cumperi fără să știi exact ce poți face dacă ești nemulțumit. Te concentrezi pe vânzări și maximizarea comenzilor, fără să te gândești că o mențiune precum ”în limita stocului disponibil” va face diferența între a lua o amendă de la ANPC sau nu.

Ce găsești în ghid?

Dacă ești cumpărător, vei ști la finalul ghidului ce trebuie să faci ca să te bucuri cu adevărat de produsele primite de Black Friday.

Vei afla cum să te asiguri că vânzătorul este de încredere, că produsele pe care le cumperi sunt originale, cum poți face o plată în siguranță, ce bunuri poți returna și în ce condiții și ce poți face dacă ești nemulțumit de achiziție. Vei reuși să identifici dacă reducerea afișată este reală, și nu doar prin raportare la prețul din ultimele 30 zile și vei putea plasa comanda împăcat că ai făcut cea mai bună alegere pentru tine.

Dacă vinzi online în perioada asta, vei descoperi că micile ajustări fac diferența între a-ți proteja afacerea și a te supune unor riscuri inutile. Te vom ajuta să înțelegi de ce este important să fii transparent în relația cu clienții tăi, cum să scrii o politică clară de termeni & condiții, cum trebuie să stabilești prețurile astfel încât să nu induci în eroare și cum poți diminua rata de retur a produselor.

Și nu trebuie să uiți de protecția datelor cu caracter personal și cum obții un consimțământ al persoanelor ca să le trimiți newslettere fără să ai probleme și să iei amenzi.

Ghidul complet de Black Friday poate fi descărcat de aici.