Alături de Cami Cuibuș și Campian Nicolae, Liviu a format un startup în interiorul firmei de IT Reea. Inițial, studioul a fost unul de animație apoi s-a transformat în unul de creare de jocuri.

Deci, putem spune că aici a fost vorba de o activitate intraprenorială, startup-ul și jocul, dezvoltându-se în interiorul unei alte companii. Între timp, studioul Stuck in the Attick s-a desprins de compania mamă, iar fostul lor șef este partener. "Ne-a ajutat foarte mult faptul că am avut la dispoziție spațiu, hardware, software și timp oferit de companie în 2015 pentru a strecura, printre proiecte comerciale, muncă la demo-ul a ceea ce a devenit Gibbous. Nu cred că sunt mulți oameni de afaceri care sunt dispuși să riște timp, bani și asseturi pentru a încuraja trei nebuni să creeze un proiect destul de riscant, deci îi suntem foarte recunoscători".

Scindarea de compania mamă s-a realizat în urmă cu un an și ceva, iar motivul a fost acela că "vrem să fim cu adevărat independenți, și să creștem pe forțele proprii. Pe lângă asta, compania din care am crescut nu se ocupă de gaming".

Games made in Ro - Gibbous: A Cthulhu Adventure

Jocul pe care studioul din Târgu-Mureș la produs este unul de tip ”point-and-click adventure” care combină elemente din universurile gândite de George Lucas, HP Lovecraft sau Hithcock.

E povestea a trei personaje care se confruntă cu cultiști stranii, voodoo străvechi și chiar și Cthulhu, un demon antic. Este un titlu care aduce aminte de jocuri clasice din anii 90, iar asta era exact ceea ce Liviu și echipa sa și-au propus să facă.

120.000 de cadre desenate și 15.000 de fișiere de sunet

Ei având background de animație și ilustrație au muncit foarte mult la look-ul jocului. De aceea, Gibbous are peste 120.000 de cadre desenate individual și 15.000 de fișiere de sunet (voci sau efecte). " Eu și Cami suntem animatori și ilustratori, suntem mari fani animație tradițională, și asta înseamnă mii și mii de cadre desenate și exportate individual. Sunt puține studiouri independente care se bagă la așa ceva, și ne e foarte clar și de ce, însă nimic altceva nu ar fi mers pentru Gibbous", spune Liviu Boar.

Au făcut totul în doar trei oameni, iar asta a însemnat un avantaj, dar și un dezavantaj. Este clar că este un volum de muncă mare, însă antreprenorul român consideră că "e și un avantaj, pentru că e mai ușor să ai o privire de ansamblu asupra a ce se întâmplă, ceea e e esențial ca să nu îți scape proiectul de sub control. Eu n-am înclinație înspre management de proiecte, marketing, minuni de genul ăsta, însă a trebuit să învăț să le fac pe toate la un nivel cât de cât decent. Acum că jocul e lansat, de-abia aștept să mă întorc la ce iubesc să fac, adică artă, animație, muzică și scris".

Kickstarter, catalizatorul dezvoltării jocului

Pentru ca jocul să vadă lumina zilei a fost nevoie de susținerea firmei pentru care cei trei lucrau, dar și de o finanțare externă. Pentru a obține banii necesari, cei trei au apelat la Kickstarter.

Liviu Boar a vorbit cu start-up.ro în mai 2016, când era activă campania de strângere de fonduri pe Kickstarter, și el spunea atunci că plănuiește lansarea în vara lui 2017. Jocul a ajuns vara, însă doi ani mai târziu, în august 2019. Motivul nu a fost lenea sau lipsa de timp, ci obținerea unei finanțări prea mari pe Kickstarter.

"Am facut mai mulți bani decât ne așteptam (...) Noi am strâns cu 40% mai mulți bani decât am cerut inițial. Am fi putut să zicem "mersi fain, pe ăștia îi considerăm bonus", însă ni s-a părut fain să extindem dimensiunea jocului și să încercăm să facem ceva mult mai ambițios".

Astfel, durata de joc a fost extinsă de la patru-cinci ore de gameplay la nouă-zece, în medie. "Am petrecut multe ore inserând conținut opțional în joc: o grămadă de replici și poante peste care dai doar dacă explorezi lumea jocului în amănunt".

Cu toate acestea, el spune că erau conștienți că va dura mai mult decât estimaseră deoarece "asta e natura dezvoltării de software". El spune că s-a insistat ca jocul să fie de un standard de calitate înalt și a menționat și o caracteristică a antreprenoriatului menționând că "ăsta e marele avantaj în a fi propriul tău șef, îți poți asuma riscuri pentru a te asigura că faci tot posibilul să iasă o treabă frumoasă, nu doar o serie de feature-uri bifate".

Fără un demo bun și fără Kickstarter, jocul Gibbous este posibil să nu fi existat. Cu demo-ul au reușit să convingă oameni din mai multe colțuri ale lumii să plătească prețul jocului înainte ca el să existe. O surpriză plăcută la momentul respectiv a fost susținerea foarte mare pe care au primit-o din România. “Nu mă așteptam la așa ceva. Top 3 orașe care ne-au susținut campania este București - Londra - Cluj”, a spus Liviu Boar pentru start-up.ro în interviul din 2016.

Jocul a ajuns la susținătorii campaniei, dar s-a vândut și pe Steam și pe GOG.com pentru ceilalți doritori. Unde ar trebui să-și vândă produsele tinerii români dezvoltatori de jocuri? Liderul studioului Stuck in the Attick consideră că cel mai profitabil e Steam, “însă GOG nu e de neglijat, pentru că există gameri foarte porniți împotriva DRM-ului (n.r Digital Rights Management - tehnologii de controlare a accesului la fișiere text, audio, video)”.

10.000 de unități vândute

El spune că fără Steam, însă, nu ar fi riscat să scoată un joc pe PC. “Fie că îl iubești sau îl urăști, e clar locul unde succesul sau insuccesul jocului tău îți decide viitorul în business-ul ăsta”.

Boar susține că lansarea a fost una de succes și jocul a stat timp de trei săptămâni pe secțiunea "new and trending", iar asta a însemnat expunere și vânzări. În mai puțin de o lună, Stuck in the Attick a vândut peste 10.000 de unități pe Steam și GOG. "Mai trebuie să treacă ceva luni bune ca să avem un pic o perspectivă de ansamblu asupra a cum va merge în viitor, dar suntem foarte mândri de numerele astea, mai ales pentru nișa noastră." Jocul poate fi achiziționat la 20 de euro sau la 25 de euro în versiunea Deluxe.

Nu totul a decurs lin și cei trei au întâmpinat probleme în dezvoltarea lui Gibbous: A Cthulhu Adventure. Localizarea jocului nu a mers cum trebuie. Ei au apelat la o companie de traduceri pentru adaptarea titlului pentru mai multe piețe. "Compania de localizare care ne-a tradus jocul și-a bătut joc de noi. Se pare că ei au introdus textul în ceva soft de traducere și au considerat că merge și așa. Deocamdată, tot ce am putut face a fost să plătim oameni competenți care să refacă traducerile, și să încercăm să facem damage control, explicând că va veni foarte curând traducerea ok".

Cât de profitabil este să faci un astfel de joc în România

România este încă în urma altor țări din Europa în ceea ce privește dezvoltarea de jocuri video, însă pe plan local se află două dintre cele mai mari studiouri din lume: Ubisoft și Electronic Arts. Alături de aceste nume mai se mai află în jur de 100 de studiouri de jocuri independente, mai mici, care scot titluri de PC, smartphone-uri. Totuși, este binecunoscut faptul că jocurile se produc greu și cu multă muncă. El spune că trei ani de dezvoltare full time "costă o grămadă de bani", adăugând că speră să ajungă la break-even în curând.

Cei trei lucrează la un update pentru joc, ce s-ar lansa în octombrie și va include suport pentru monitoare cu rezoluții wide și ultra-wide, rezolvarea problemelor cu traducerile, înlocuirea unor voci și șlefuirea jocului astfel încât "cei 77.000 de oameni care au jocul la wishlist pe Steam să-i convingem pe cât mai mulți dintre ei să «pull the trigger»”.

În acest moment există în jur de 100 de studiouri independente de jocuri în România, însă Liviu Boar este de părere că game development-ul s-a democratizat mult și că acum există toate uneltele și documentația la dispoziție online pentru a face jocuri video. "Sunt convins ca în câțiva ani se va ajunge, de la sub 100 de studiouri independente câte sunt acum oficial, la câteva sute".

Per total, creatorul jocului Gibbous: A Cthulhu Adventure este optimist în legătură cu viitorul jocurilor video din România și ne îndeamnă să ne uităm la CD Projeckt Red, creatorii jocurilor The Witcher și a viitorului Cyberpunk 2077. "Trebuie doar să ne uităm două țări mai încolo, la vecinii polonezi. Acolo se face cel mai așteptat joc al momentului, și poate al secolului. Dacă ei au putut, nu văd de ce n-am putea și noi".

Dacă sunteți nostalgici după un joc video clasic atunci puteți cumpăra Gibbous: A Cthulhu Adventure de pe Steam și GOG.com