În contextul în care fostul prim-ministru al României, Mihai Tudose, declara la începutul acestui an că ”nu e posibil ca o țară cu atâta Dunăre, cu mare, să nu aibă un șantier care să facă o bărcuță acolo”, trei tineri din Galați au soluția: proiectează nave.
GLO Marine este o afacere lansată de Liviu Gălățanu (31 de ani), Alin Pohilcă (29 de ani) și Liviu Moise (30 de ani). Deși la scurt timp după absolvirea cursurilor Facultății de Arhitectură Navală din Galați fiecare dintre ei a urmat o carieră individuală, cei trei au rămas în contact, iar în urmă cu patru ani făceau primii pași pentru lansarea GLO Marine.
După terminarea facultății, Liviu Gălățanu și Alin au urmat un master în cadrul University College London, în timp ce Liviu Moise a fost angajat în cadrul VARD Tulcea ca arhitect naval urmând, concomitent, cursurile de masterat ale Facultății de Arhitectură Navală Galați.
Înainte de a lansa propriul business, tinerii și-au câștigat experiența, atât pe partea tehnică, cât și pe partea de management, lucrând pentru unele dintre cele mai importante companii de profil la nivel internațional: DNV GL, Subsea7, Petrofac și Global Maritime.
GLO Marine - afacere pornită din Marea Britanie
GLO Marine a apărut mai întâi în Londra (acolo unde există și azi un birou), în 2014, deși, inițial, sub o altă denumire. Liviu Gălățanu a deschis acolo primul birou al companiei care activase inițial sub numele GL Offshore Ltd. Un an mai târziu i se alătura Alin Pohilcă, iar în vara anului 2016 cei doi luau decizia de a se întoarce acasă și de a aduce afacerea și pe piața locală. După doar 4 luni de la venirea în România reușeau să aibă primul client local – VARD Tulcea.
Liviu Moise vine oficial în companie în toamna anului trecut, iar GLO Marine ajunge să aibă un portofoliu variat de soluții pentru industria navală. Concept, basic, detail design, consultanță pe hidro și structuri, fiecare dintre cei trei fondatori fiind specializat în domenii precum hidrostatică, hidrodinamică, project management, structuri, detail design (modelare plană și curbă), analiză locală și globală, instalații. ”Datorită cunoștințelor acumulate, angajaților noștri și rețelei de colaboratori pe care am construit-o în ultimii 8 ani putem oferi un pachet complet de proiectare clienților noștri”, afirmă fondatorii GLO Marine. Aceștia precizează faptul că, în acest moment sunt într-un proces de consolidare a departamentului de R & D și încearcă să adauge proiecte proprii de design (concepte de produs) în portofoliu.
”Proiectul GLO Marine a durat, cu totul, cam 3 ani până la forma actuală”, spun tinerii, precizând faptul că a fost nevoie de multă pasiune, ambiție, timp și bani pentru a-l pune pe picioare. Cam câți bani? Vreo 40.000 de euro până acum (investiția inițială a fost amortizată la finalul anului trecut, iar afacerea este pe profit în acest moment), veniți din economii personale și împrumuturi bancare, însă investiția ar putea crește pentru că tinerii vor să își pună la punct mai bine partea de IT. ”Se investește destul de mult în tehnică de calcul foarte performantă, softurile navale fiind foarte mari consumatoare din punct de vedere hardware, iar licențele au prețuri exorbitante”, afirmă fondatorii GLO Marine.
Oportunitatea românească
Potrivit acestora, business-ul din România a fost deschis după ce au identificat o serie de oportunități în industria maritimă de la noi. ”Sunt avantaje diferite în ceea ce privește cele două entități comerciale cu privire la forța de muncă specializată, proiecte, tipul de servicii oferite”, declară tinerii.
Din punctul lor de vedere, unul dintre cele mai dificile proiecte la care au lucrat a fost pentru șantierul VARD Tulcea (care este și cel mai mare client al lor în acest moment). Și nu doar prin prisma faptului că nu aveau infrastructura necesară la început – proiectul a fost dus la bun sfârșit cu 3 ingineri în decurs de 6 luni, un proiect similar putând fi realizat de GLO Marine acum în doar 8 săptămâni -, ci și datorită încrederii pe care au trebuit să o capete din partea oamenilor din industria navală din România.
Industria navală este una în care încrederea contează cel mai mult
”Industria navală este una în care încrederea contează cel mai mult. Am reușit să convingem șantierul Tulcea să lucreze cu noi trecând printr-o fază de audit și un proiect pilot care a consolidat relația de colaborare. A ajutat foarte mult experiența noastră din străinătate și firmele de renume în care am activat până am decis să deschidem ceva pe cont propriu”, afirmă fondatorii GLO Marine, precizând faptul că, în România încă există o industrie navală puternică, în zone de tradiție precum Tulcea, Brăila și Galați. ”Potențialul e uriaș. Dăm ca exemplu Polonia, care s-a dezvoltat enorm în ultimii 10 ani. Dar ei au vrut să dezvolte asta. Aici nu vorbim numai despre șantiere navale, ci și de partea de consultanță, proiectare, cercetare, educație”, adaugă aceștia.
În România, din punctul lor de vedere, provocările dezvoltării unui business de consultanță și design naval țin de know-how dar și accesul la forța de muncă specializată. ”Oameni capabili se găsesc greu și cei mai buni pleacă în afară pe fondul unui boom în industria maritimă, în special Germania și Finlanda. Am reușit să întoarcem câțiva oameni din contracte în străinătate prin salarii destul de bune pentru piața din România”, declară fondatorii GLO Marine, companie care a ajuns în prezent la 20 de angajați.
Serviciile GLO Marine
Pentru că există diferențe între piețele din România, Marea Britanie și restul Europei, GLO Marine s-a specializat pe anumite segmente în fiecare dintre cele două birouri pe care le are în prezent. ”Piața din Marea Britanie pe construcții noi este mică în comparație cu Europa și România. În schimb, acolo, piața de oil and gas este incomparabilă cu orice se întâmplă în sectorul european”, afirmă aceștia.
Oameni capabili se găsesc greu și cei mai buni pleacă în afară
Astfel, în Marea Britanie GLO Marine oferă servicii de consultanță pe hidro și structuri în oil and gas, precum și în alte domenii, 3 oameni lucrând pentru biroul de acolo. ”Sectorul de consultanță nu e un business de volum, cum se întâmplă în biroul din România care e axat pe servicii de design. Consultanța este profitabilă cu 3 ingineri, generând un venit frumușel. Plănuim să furnizăm servicii de consultanță și din biroul din România până la sfârșitul anului 2018”, mai spun fondatorii GLO Marine.
Firma are o serie de proiecte de consultanță cu firme din Norvegia și Polonia, iar în acest moment fondatorii sunt aproape să bată palma cu o firmă din Statele Unite. În 2017, 75% din încasările firmei au fost din contracte cu firme din România și 25% din contracte de consultanță cu companii din afara țării. Totodată, în anul 2017, GLO Marine a înregistrat o cifră de afaceri de peste 350.000 euro și se așteaptă la o creștere de 115% în anul 2018. În esență tinerii speră să ajungă la o cifră de afaceri de peste 750.000 de euro.
”Strategia de viitor este de a crește ponderea cifrei de afaceri obținute prin contracte cu clienți din afara României. Vom face totul să ne păstrăm clienții actuali din România și din afară, și suntem axați și pe diversificarea portofoliului de business global”, precizează cei trei fondatori ai GLO Marine.