Grid Legends este un joc de curse dezvoltat de Codemasters și publicat de Electronic Arts și al cincilea titlu din seria Grid. Eu nu sunt mare fan al jocurilor cu mașini, însă NFS: Underground a fost unul dintre jocurile dragi ale copilăriei și-mi mai place ca din când în când să mă relaxez conducând mașini în curse virtuale.

Grid Legends, spre deosebire de alte jocuri cu mașini, nu se concentrează doar pe un anumit tip de mașină sau anumite circuite, ci îți pune la dispoziție un număr mare de automobile și peste 130 de circuite, iar unele sunt împrumutate din realitate.

Un element care m-a atras la acest joc a fost faptul că are un mod de joc narativ, intitulat „Driven to Glory”. O poveste bună poate adăuga foarte mult la valoarea unui joc, chiar și unuia de tip curse, însă, din păcate, nu este cazul și aici.

În primul rând, povestea „Driven to Glory” din Grid Legends iese în evidență prin faptul că este spusă sub forma unui documentar filmat. Astfel, Codemasters a angajat actori, printre care și Mizero Ncuti Gatwa, pe care-l cunoști din rolul Eric al serialului Sex Education și a filmat mici segmente în jurul curselor. Așadar, cursele din joc sunt întrerupte de cutscene-uri cu scene live action.

Prima mare greșeală pe care Codemasters a făcut-o cu această poveste a fost că nu a creat un protagonist cu nume și prenume și o identitate, iar jucătorul este Driver 22, al doilea șofer pentru echipa Seneca. Astfel în filmulețe, respectiv în poveste, îi vei vedea pe șoferul principal al echipei, Yume Tanaka, pe șeful echipei, pe cel responsabil de buna funcționare a mașinilor, dar și alți șoferi de la celelalte echipe, însă niciodată pe protagonist.

Singura mențiune că acest driver 22 chiar există în această lume este la final când înainte de ultima cursă actori privesc direct în cameră și te încurajează. Altfel doar comentatorii menționează Driver 22 înainte de curse și odată sau de două ori este menționat driver 22 de către ceilalți actori.

Ar fi fost mult mai bine dacă Codemasters crea un protagonist precum a făcut-o în F1 2021. Povestea aceea a fost mai interesantă pentru că rezonai cu acel personaj. Aici ești mai degrabă un martor la ceea ce se întâmplă, iar ceea ce se întâmplă pe ecran este din lumea filmelor de mâna a doua (B movies) pline de clișee. Știu că nu acest aspect este cel mai important pentru un joc de curse, însă dacă tot de ambiționezi să creezi un story mode ar fi indicat să și încerci. Ce mi-a plăcut în schimb la poveste a fost jocul actoricesc al unora dintre actorii prezenți pe ecran.

Hai să trecem la curse. Așadar, modul story e un fel de introducere prin toate tipurile de curse pe care le are jocul de oferit și prin tipurile de circuite pe care le pune la dispoziție. Vei „fugi” cu mașini electrice, muscle cars, cu jeep-uri sau cu Mini-uri pe străzile unor orașe precum Barcelona sau San Francisco și pe circuite precum Indianapolis Motor Speedway sau Suzuka Interantional Racing Course.

Iar condusul efectiv este unul plăcut, aș spune că este undeva între arcade și simulator, în funcție de nivelul de dificultate ales. Grid Legends nu este un simulator și nu se adresează doar celor care sunt super pasionați și orice gamer se poate bucura de joc. Am început cursele pe nivelul de dificultate standard, apoi am trecut pe medium, apoi pe hard pentru că mi s-a părut prea ușor. Pe hard am început să simt că am parte de concurenți care pot profita de greșelile mele și care mă pot învinge.

De asemenea, pe hard mașinile se controlează puțin mai greu și este nevoie de o atenție mai mare atunci când iei curbele sau când faci depășiri.

Ai la dispoziție multe mașini din diferite categorii precum Touring, Drift, Trucks, Specials, Electric, Open Wheel, Tuner, GT sau Track Day. În modul story vei merge cu cel puțin o mașină din fiecare categorie, apoi vei trece într-un mod natural la modul carieră unde-ți vei putea face o echipă și vei putea concura în toate categoriile concursurilor Grid. Cu banii primiți în urma curselor vei putea să cumperi mașini pe care le vei putea îmbunătăți și vei putea crește abilitățile coechipierului AI sau vei putea reduce costurile de achiziții și așa mai departe.

În modul carieră începi de la rookie și pe măsură ce faci curse și îndeplinești obiectivele treci la următorul nivel. Problema mea aici este că jocul te oprește artificial din progresie obligându-te să repeți anumite curse cu o anumită mașină. De ce? Pentru că pentru a trece la următorul nivel ai nevoie de un număr de kilometri petrecuți într-o mașină. De ce? Pe cine ajută?

Jocul nu penalizează loviturile, ci chiar le încurajează deoarece la lovituri primești mai multe puncte și astfel poți alege dacă vrei ca acestea să afecteze mașina doar în mod vizual sau și fizic, însemnând probleme la direcție, motor sau roți dacă te bușești prea mult. Eu am ales a doua variantă pentru că astfel mi s-a părut mai riscant și mai interesant, nu te mai lovești de toți pereții doar pentru că poți. Când greșești ai la dispoziție posibilitatea de a da timpul înapoi, însă acest lucru este limitat la 4-5 ori per cursă, ceea ce este bine.

De asemenea, dacă ești nesimțit în curse și lovești tot ce prinzi îți faci din adversari adevărați rivali, nemesis îi numește jocul, care te vor lovi intenționat atunci când încerci să depășești, de exemplu.

Pentru mine, per total, experiența de condus este una plăcută: mașinile sunt diverse și răspund diferit la comenzi, traseele sunt și ele de toate tipurile, unele întortocheate, altele mai simple, iar modurile de joc sunt interesante, dar fără a ieși cu ceva în evidență.

În Grid Legends vei avea parte de moduri de joc precum course circuit, unde trebuie să dai câteva ture, unele elimination, unde la fiecare câteva zeci de secunde ultima sau ultimele două mașini sunt elimintate până când rămâne doar una, în modul time attack nu contează pe ce loc ești în cursă, ci tot ce contează este să obții cel mai bun timp într-un lap, apoi mai este un mod numit multi-class unde câțiva șoferi conduc un anumit tip de mașină (mai lentă) și au un avans, iar alții cu mașini mai performante trebuie să-i depășească.

După ce ai trecut prin modul poveste, care mie mi-a luat vreo 7 ore după ce am repetat câteva curse, și modul carieră poți intra și în multiplayer și poți concura împotriva prietenilor sau străinilor și poți face seturi de curse pe care le dorești, câte ture, ce mașini etc.

Eu am jucat Grid Legends pe PC cu controller de PS5 și experiența a fost una foarte bună. A rulat fără probleme și am avut constat peste 100 de FPS la setări grafice ultra și rezoluție 3440 x 1440 pixeli cu o placă video Nvidia RTX 2080 Ti. Totuși, am avut parte de un bug destul de enervant și sper să fie reperat. De fiecare dată când apăsam pe buton de întoarcere în timp, imediat după ce făceam o greșeală, ecranul trecea dintr-un format 21:9 în unul 16:9 și astfel pierdeam din imagine în stânga și în dreapta.

La nivel vizual,, jocul arată bine în opinia mea: mașinile sunt frumoase, atent recreate, traseele arată și ele bine și mi-au plăcut în special cele din orașe precum Paris, Barcelona sau San Francisco.

Și pe partea de sunet, Grid Legends stă bine, dar mai puțin pe partea de muzică. Motoarele au un sunet autentic, cauciucurile scârțâie în curbe, însă peste este aplicat o muzică monotonă repetitivă, iar asta este obositor, mai ales la cursele de tip circuit când trebuie să faci mai multe ture și o sesiune de joc durează 15 minute și asculți același track de 3 minute repetat de 5 ori. Însă poți să oprești muzica dacă dorești.

Acestea fiind zise, Grid Legends e un joc de curse distractiv, cu o grafică arătoasă, cu multe mașini și trasee, dar cu o poveste slăbuță și cu un sistem de progresie puțin cam restrictiv pentru gustul meu.