Creșterea cifrei de afaceri este rezultatul proiectelor de amploare, al unei strategii ambițioase și al curajului de a testa soluții și direcții noi, dedicate preponderent clienților corporate, cărora grupul își propune să le livreze experiențe culinare complete și memorabile.

Astfel, cu o investiție de peste 2 milioane de euro estimată până la final de 2022, realitatea a depășit previziunile grupului Flavours. Deși pentru 2022 targetul a fost de 7 unități noi, până la final de an se vor fi concretizat nu mai puțin de 10, din care 6 sunt deschise deja, iar restul urmează a fi deschise la final de 2022 – început de 2023 în București, Cluj și Timișoara. În total, grupul Flavours a deschis până acum 23 de locații, iar ritmul de creștere se va menține în perioada următoare.

„Anul acesta am accesat în premieră o nouă zonă, prin restaurantul Bruto, deschis în Cluj-Napoca, un restaurant à la carte, extrem de bine primit de public”, a declarat Raluca Țeposu, fondator Flavours Group.

Grupul Flavours a asigurat și serviciile de catering pentru VIPs, pentru voluntari și un punct de vânzare pentru public la Campionatele Europene de Înot pentru Juniori 2022 și la Campionatele Europene de Sărituri pentru Juniori 2022.

Totodată, Flavours este unul dintre furnizorii acreditați să presteze servicii de catering în cadrul celei de-a 21-a ediții a ITU (Conferința Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor), un eveniment major pentru sectorul tehnologiei informației și telecomunicațiilor la nivel mondial, al cărui coordonator este ANCOM (Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații).

Evenimentul se desfășoară în București timp de 3 săptămâni, în perioada 26 septembrie – 14 octombrie, și reunește la Palatul Parlamentului circa 2.900 de delegați din 182 de state membre.

Tot anul acesta, grupul Flavours a adăugat în portofoliu un nou partener, Lidl România, prin operarea zonei de food pentru angajații din sediul central, care se pot bucura astfel de experiența Stradale.

„Indiferent de conceptul dorit, de complexitatea lui sau de numărul de participanți, Flavours este aici pentru a răspunde oricărei provocări din segmentul de catering și pentru a livra experiențe unice, impecabile. Inovația, know-how-ul de care dispunem și cele mai noi tehnologii în domeniu transformă Flavours în prima opțiune de pe piață și în răspunsul corect, oricare ar fi provocarea culinară”, completează Bogdan Tiu, Director General Flavours Group.

În ceea ce privește componenta de dezvoltare, pe lângă clădirile de birouri, acum sunt în vizorul grupului Flavours și alte tipuri de destinații, construcții cu personalitate, cu poveste, cum este Record Park, unde a fost deschis restaurantul Bruto, sub noul concept al grupului. Experiența Flavours poate fi livrată în zone variate, precum școli, spitale private și mari corporații. De altfel, Flavours poate răspunde oricăror cerințe de colaborare, având soluții atât pentru zonele de mic dejun (Mitzu), de prânz (Stradale) și cină à la carte (Bruto), cât și posibilitatea de a livra orice, oriunde, pentru evenimente private sau de amploare, în target fiind toți clienții în căutare de experiențe unice.