Hackathonul este organizat de comunitatea Java Script din România, cu sustinerea companiei de blockchain database Modex, și reunind anual peste 70 de participanți, evenimentul se concentrează asupra unei teme sociale relevante.

Anul acesta, tema este EduTech, prin care organizatorii își propun să încurajeze dezvoltarea de soluții moderne pentru probleme cu care educația din țara noastră se confruntă. Alături de dezvoltatorii care participă la eveniment stau și reprezentanți ai universităților, dar și ai ONG-urilor din zona educației, toți având ca scop unic promovarea unor mijloace tehnologice moderne, care să vină în ajutorul profesioniștilor din învățământ.

”Cred că este nevoie să investim din ce în ce mai mult în educația viitoare și, de aceea, toate proiectele dezvoltate sunt open source, ceea ce înseamnă că orice persoană își poate aduce contribuția. Unicitatea evenimentului se datorează și faptului că, aceste proiecte au un mare potențial de a deveni startupuri. Educația din țara noastră are un număr semnificativ de probleme nerezolvate, cele mai importante aspecte fiind cele legate de eficiență, calitate, echitate sau de actualizarea informațiilor predate la specificul pieței muncii și standardelor de cunoaștere actuale. Din aceste considerente, hackathon-ul pe care îl organizăm încurajează dezvoltarea proiectelor care sunt în măsură să ofere soluții viabile pentru aceste probleme”, spune Diana Miron, co-organizator JSHacks si CEO JSLeague. Diana este și unul dintre experții în branding și web development pe care îi regăsiți pe BizTool.ro.

În raport cu nivelul PIB-ului, Educația primește o sumă mai mică decât multe alte domenii, de aceea, este necesară o implicare tot mai accentuată a celorlalte entități interesate de susținerea unui trend ascendent a sistemului de educație din România. Alături de proiectul JSHacks se regăsesc Universitatea de Matematică-Informatică din București, prin prezența decanului instituției, antreprenori cu startupuri în domeniul educației, dar și o serie de organizații non-guvernamentale din educație precum Rosedu, Codette și Ardor Muntenia. Prezența tuturor acestor actori permite o analiză amănunțită a întregului spectru de provocări cu care se confruntă sistemul de învățământ.

Echipele câștigătoare ale hackathon-ului vor beneficia de mentorat și incubare, oferite de specialistii companiei Modex, pentru ca ideile lor să aibă un impact concret. De asemenea, evenimentul își propune să ridice gradul de conștientizare a altor două probleme esențiale – teme precum incluziunea în sistemul educațional, dar și faptul că doar un număr redus de profesori intră în contact cu tehnicile de educație alternativă.

”Schimbarea paradigmei după care se ghidează un domeniu atât de complex precum cel al Educației este extrem de dificilă, de aceea considerăm că fiecare dintre noi trebuie să se implice și să investească în educație. Educația înseamnă viitor și, datorită acestui lucru, ne bucurăm să îi avem alături pe principalii noștri sponsori, Modex si WildCodeSchool. În calitate de organizatori, noi, JSLeague, credem că este esențial să creștem nivelul educației tehnice din România pentru a ne permite să rămânem competitivi într-o piață globală. Încercăm continuu să organizăm cât mai multe evenimente de care să beneficieze tinerii interesați de tehnologie, de la workshop-uri non-profit de JavaScript, până la investirea în programe educaționale pentru elevi, studenți sau young professionals. De asemenea, încercăm să oferim cât mai multe burse pentru a le permite studenților să urmeze facultăți cu profil tehnic”. Acestea sunt gandurile si valorile intregii echipe de organizatori.

Cea de-a 4a editie a JSHacks este organizata de echipa JSLeague, un startup educational pornit din comunitatea de JavaScript din București. Echipa JSLeague isi concentreaza eforturile toate eforturile in a ridica nivelul educatiei tehnice, de la copii, la programe educationale pentru elevi si studenti in Universitati si in final pentru young professionals. JSLeague este singura entitate care organizeaza workshopuri de programare JS non-profit pentru comunitate, care investește în educația tehnică pe mai multe planuri și care are curricula pentru tot techstack-ul de JS și programare web.

Puteți afla mai multe detalii despre înscrieri, programul evenimentului sau despre temele propuse, accesând pagina https://jshacks.io/.

Modex este o platforma care faciliteaza adopția blockchain-ului.

Wild Code School a pornit în Franța în anul 2014 și este o școală de formare profesională în sfera IT dedicată adulților care își doresc să facă o schimbare profesională, indiferent de educația și experiența anterioare.