Honor Magic 5 Pro este un telefon care impresionează, atât la nivelul designului, cât și când vine vorba de cameră. Performanța sa este asigurată de un procesor Snapdragon 8 Gen 2 ca la toate flagship-urile de pe piață din momentul de față, iar ecranul este un OLED cu rată de refresh de 120 de Hz și dimensiune de 6,81 inci. Are o luminozitate maximă de 1.100 de niți, una dintre cele mari de pe piață.

Când vine vorba de design, Honor a ales un design cu margini curbate ale ecranului, iar pe spate modulul camerei, la fel ca la Magic 5 Lite, imită ideea unei găuri negre din sistemul solar. Dar modulul camerei este integrat cromatic mai bine în designul device-ului, este circular și pe centru, iar sub sticlă avem cele 3 camere ale telefonului. Terminalul va sosi pe piață în 5 culori, iar toate au modulul de cameră adaptat cromatic. Mi-a adus aminte foarte puțin de seria Oppo Find X, dar designul este mai organizat și simetric.

Telefonul se simte confortabil în mână, deși cea mai ciudată chestie e că mi-aș fi dorit să fie un pic mai greu, pentru că este foarte ușor.

Când vine vorba de ecran, dincolo de luminozitate, Honor a adăugat numeroase funcții utile pentru utilizatori. De exemplu, funcția Dynamic Dimming simulează lumina naturală pentru a atenua oboseala ochilor și include caracteristici precum Circadian Night Display, pentru îmbunătățirea calității somnului.

La nivelul performanțelor, ne așteptăm la lucruri bune. Procesorul Snapdragon 8 Gen 2 este completat de stocare UFS 4.0 pentru transferul rapid al fișierelor. De asemenea, bateria este de 5.000 de miliamperi și se încarcă la 66 de wați. De curând, Honor a fost premiat de DXOMark pentru calitatea bateriei pe Magic 5 Lite.

Sistemul de operare este Android 13 cu Magic UI 7.1, iar conform spuselor Honor bateria ar fi chiar mai bună decât pe iPhone 14 Pro Max, o promisiune extrem de curajoasă. Telefonul sosește pe piață de prin mai și va avea variante cu 8 sau 12 GB RAM, dar și cu 256 sau 512 GB stocare.

Când vine vorba de camere, ne-a surprins plăcut scurtul test pe care l-am făcut la standul Honor de la Barcelona. Avem un modul triplu, cu trei camere de 50 de megapixeli, una wide și una ultrawide, dar și alta de 50 de megapixeli telephoto. Pentru selfie-uri avem o cameră de 12 megapixeli, dar pe ecran mai avem și un modul 3D pentru adâncime și recunoaștere facială.

Prima impresie? Zoom-ul are o calitate excelentă, prin de detalii foarte bune ale fețelor oamenilor, este foarte stabil. De asemenea, editarea pe care o face software-ul de pe Honor este una de calitate și imaginile au o coloristică plăcută, detalii foarte reușite, mod portret foarte, foarte bun. De altfel, Magic 5 Pro ocupă primul loc în clasamentul DXOMARK pentru camere foto cu un scor de 152. Nu am avut ocazia să testăm cameră în lumină scăzută sau pentru filmare, dar vom face acest lucru atunci când telefonul va veni pentru un review complet. Pentru a ajunge la rezultatele imaginilor cu zoom 3,5 - 100 X Honor folosește optica Ultra Fusion, un algoritm care completează sistemul de cameră și îmbunătățește calitatea imaginilor.

De asemenea, lucrurile care nu au putut fi testate acum, țin și de Honor Image Engine, un algoritm de captură numit Milisecond Falcon Capture, care permite camerei să imortalizeze cu claritate imagini în mișcare. Fotografiile arătate de Honor la conferință au fost impresionante, urmează să testăm și noi această funcție pentru a vedea lucrurile.

Magic 5 Pro va costa 1.200 de euro, în timp ce varianta mai de bază Magic 5 va costa 900 de euro.

Tot la MWC 2023 Honor a prezentat și Magic Vs, un pliabil care stă închis fără un unghi ciudat ca la Samsung Fold. Acesta va deveni disponibil pe piața din Europa în curând.

La prima impresie, e un smartphone impresionant când este închis, cu un ecran secundar ușor de folosit și care nu este îngust. Ecranul mare, cel pliabil, are culori bune, rapiditate, deși vei vedea acea crevasă pe mijloc.

Honor Magic Vs reușește să aibă o grosime de doar 12,9 milimetri atunci când este pliat și are avantajul unei baterii foarte mari, de 5.000 de miliamperi, față de alți concurenți de pe piață.

Designul este unul elegant, cu două părți egale și un modul triplu de cameră amplasat într-un dreptunghi cu margini curbate. Ecranul principal are 7,9 inci, iar ecranul copertă are 6,45 inci și o rezoluție 1085x2560 de pixeli. Faptul că telefonul se închide perfect simetric îl face ușor de folosit chiar și când nu vrei să utilizezi ecranul mare.

Altfel, procesorul este Snapdragon 8 Gen 1, o generație anterioară față de Magic 5 Pro, iar terminalul va avea versiuni de 8 sau 12 GB RAM și stocare de 256 sau 512 GB.

Camera principală are 54 de megapixeli, mai avem un modul ultrawide de 50 de megapixeli și un modul telefoto de 8 megapixeli.

Pentru cei care vor un dispozitiv pliabil în stilul lui Fold 4 de la Samsung, Honor oferă ceva bun aici, ne-a plăcut la prima atingere. De asemenea, sosește cu Android 13 cu Magic UI 7.1 de la Honor, un Android modificat, dar care arată foarte bine.

Costul? 1.600 de euro pentru versiunea cu 12 GB RAM și 512 GB stocare.

Per total, Honor e posibil să fi prezentat cel mai interesant teleofn nou la Mobile World Congress, unul care combină calitățile camerei cu un design excelent, îmbinare de hardware și software care poate fi potrivită și pentru utilizatorii care vor ceva de lifestyle, dar și pentru cei care vor performanță totală. S-ar putea să avem un câștigător aici. Unul serios.