Irina Achim
Gelu Duminică
- un sociolog, autor și activist român de etnie romă, profesor asociat al Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București. Gelu Duminică este și directorul asociației „Împreună”, un ONG cu activități în zona de incluziune socială și afirmare a identității romilor.
1. Relația ta cu burnout-ul
Când lucrezi cu oameni, cu nedreptăți, cu situații complicate, te implici cu tot ce ai. Și uneori uiți de tine. Relația mea cu burnout-ul e una de învățare: m-a învățat, destul de târziu – ce-i drept, să mă opresc, să respir, să cer ajutor și să nu mă mai cred invincibil. Și să mă bucur de ce am.
2. Cum vezi burnout-ul?
Ca o formă de durere tăcută care te macină încet, până când nu mai ai energie nici să te bucuri, nici să te enervezi. Scurt, e pierderea sensului. Și când sensul se duce, se duce tot.
3. Ce ar fi util pentru antreprenori ca să nu ajungă la burnout
Antreprenorii au nevoie, în primul rând, să accepte că nu pot controla tot. Și de aici, să învețe să pună limite, să delege și să nu se identifice complet cu afacerea lor. Să-și facă timp pentru ei și pentru ce contează cu adevărat.
Și, mai ales, să-și facă relații mișto în jur. Pentru că doar ancorarea în relații de calitate te poate salva.
4. Cel mai mare dușman al antreprenorilor din România
Cel mai mare dușman e presiunea de a demonstra. Trăim într-o cultură în care succesul trebuie afișat, iar eșecul ascuns. Antreprenorii ajung să muncească până la epuizare ca să nu pară vulnerabili. La asta se adaugă haosul administrativ, lipsa de predictibilitate și birocrația. Peste toate, haosul din propria viață privată generat de prima chestiune sacrificată e fix propria familie .
5. E rușine să spui că ai trecut prin burnout?
Pentru mulți, da. Pentru că încă avem ideea că „dacă ai cedat, înseamnă că nu ești suficient de puternic”. Eu cred exact invers: să recunoști epuizarea e un act de curaj. E o formă de sinceritate cu tine și cu ceilalți. Numai că rușinea e parte din cultura noastră.
6. Unde e epuizarea mai mare: acolo unde e pasiune sau acolo unde e demotivare?
Epuizarea cea mai mare vine din pasiune. Când îți pasă, uneori dai prea mult. Burnout-ul îi lovește pe cei care ard intens și pun suflet, pentru că nu știu să se oprească la timp și să țină echilibrul.
Domnica Petrovai
- psiholog clinician, psihoterapeut și fondatoarea companiei de consultanță în psihologie, Mind Education, cu peste 25 de ani de experiență în psihoterapia relațiilor, sănătate mintală și dezvoltare organizațională.
1. Care e relația ta cu burnout-ul?
Pentru mine, burnout-ul nu este doar despre prea multă muncă. Este despre ce se întâmplă cu tine în timp ce muncești. Este și despre a fi conștientă de tranzițiile din propria ta viață: premenopauză, decesul unui om drag, o etapă importantă a propriului copil, relația cu partenerul de cuplu, sau alte tranziții cu impact personal. Este despre cât de conectată sau deconectată eram de mine în ciuda acestor tranziții. Poți să muncesc mult și să fiu prezentă, curioasă, chiar și obosită, dar conectată cu tine. Și pot să muncesc mai puțin, dar într-o stare continuă de amenințare, neputință, conflict sau lipsă de sens și să mă epuizez profund.
În lucrul meu cu antreprenori și fondatori, în rolul meu de psihoterapeut de business, mă interesează mai ales momentul în care business-ul începe să înghită omul. Se creează o fuziune emoțională cu business-ul care se exprimă printr-o lipsă de spațiu personal între cine sunt eu ca antreprenor, cu nevoile mele emoționale, cu propria mea identitate și identitatea și nevoile business-ului și ale oamenilor din companie. O relație neconștientizată emoțional cu compania creată menține protecții, frustări ale unor nevoi, dinamici relaționale care frustrează. Acolo începe, de multe ori, epuizarea.
2. Cum vezi tu burnout-ul?
Îl văd ca pe rezultatul unei relații care a devenit nesustenabilă: relația cu munca, cu responsabilitatea, cu controlul, cu succesul și cu ceilalți și, uneori, cu propria identitate. Burnout-ul nu apare doar pentru că avem prea multe taskuri. Apare când, o perioadă lungă, resursele noastre sunt mai mici decât cerințele și nu mai avem suficientă autonomie, sprijin, recuperare, predictibilitate sau sentiment de eficacitate. Adesea apare un abandon de sine atât de puternic încât relația cu business-ul devine o relație de supraviețuire emoțională, nu de contribuție. Sunt prea multe tensiuni emoționale sau conflicte interioare care se desfășoară în timp ce muncești.
La fondatori relația devine mult prea personală. Valoarea personală și împlinirea nevoilor emoționale fundamentale, cum ar fi nevoia de statut și recunoaștere, nevoia de siguranță, nevoia de relații și conectare cu ceilalți, nevoia de corectitudine și nevoia de putere și libertate, depind prea mult de business.
De aceea, pentru antreprenori, burnout-ul poate deveni și o criză de identitate: „Dacă business-ul nu merge, cine sunt eu?”
Adesea, decizia de a construi un business are și rădăcini emoționale și chiar nevoi profunde neîmplinite, cum ar fi abandonul de sine sau insecurități personale. Nu este o decizie strict rațională.
Este și motivul pentru care antreprenoriatul este o formă involutară de psihoterapie. Te impinge și te obligă la un proces de transformare emoțională profundă, adesea dureros și inconfortabil.
3. Ce credeți că ar fi cel mai util pentru antreprenori ca să nu ajungă la burnout?
Primul răspuns nu este „să muncească mai puțin”, ci să devină mai conștienți de mecanismele emoționale din spatele a ceea ce trăiesc ei zi de zi: dinamici emoționale dificile sau neclare, nevoi emoționale profunde neîmplinite sau neclare, vulnerabilități ne-conștientizate.
Antreprenorii au nevoie de câteva lucruri foarte concrete: oameni cu care să împartă responsabilitatea reală, relații suficient de sigure și de încredere încât să poată spune „nu știu”, „mi-e teamă”, „am greșit”, capacitatea de a delega fără să controleze compulsiv și perioade reale de recuperare. Relații în care să poată avea și conversații inconfortabile fără teama de a pierde relația sau de a crea un conflict.
Așa cum au nevoie să-și recunoască propriile lor provocări și moduri în care devin reactivi sau deconectați de ei înșiși: hiper-responsabilitatea și dificultatea de a iniția conversații dificile cu colegii, teama de a nu răni, evitarea feedback-urilor inconfortabile sau dimpotrivă ignorarea unor comportamente problematice în relațiile cu ceilalți: negativismul, comportamentele pasiv-agresive, supraevaluarea competențelor, îndreptățirea.
Dar mai este ceva despre care vorbim prea puțin: antreprenorul are nevoie să își construiască o viață care să nu depindă exclusiv de succesul sau evoluția companiei.
Studiile recente ne arată legătura profundă dintre satisfacția și calitatea vieții de cuplu și stilul de leadership. Investiția în viața de cuplu are impact direct asupra relației antreprenorului cu munca, colegii, relația cu succesul și provocările din business. Pentru că, dacă business-ul este singurul loc sau cel mai important din care îți iei sensul, identitatea, recunoașterea și sentimentul de valoare, devii extrem de vulnerabil.
Singurătatea antreprenorului este un semn de deconectare de propria lui viață.
4. Care e cel mai mare dușman al antreprenorilor din România, care îi poate duce la burnout, și de ce?
Dacă ar fi să aleg un mecanism, aș spune: hiperresponsabilitatea.
Ideea că trebuie să te ocupi tu de tot. Tu trebuie să știi. Tu trebuie să rezolvi. Tu trebuie să protejezi oamenii. Tu trebuie să aduci banii. Tu trebuie să fii puternic. Și, mai ales, nu trebuie să se vadă că nu mai poți. Adesea antreprenorul uită că lucrează cu adulți capabili să-și ducă propriul disconfort, adulți capabili de responsabilitate și de efort. O recomandare pe care o fac antreprenorilor este să se poarte cu colegii ca și cum sunt adulți maturi.
În multe business-uri românești există încă multă centralizare în jurul fondatorului. Compania crește, dar sistemul de leadership nu crește în același ritm. Și atunci fondatorul rămâne principalul reglator al întregului sistem. Toată anxietatea organizației ajunge la el. Asta este imposibil de susținut la nesfârșit.
Organizația este un sistem de atașament unde mecanismele emoționale ca și cele de protecție sunt foarte puternice, de accea în companiile rămânești, comportamentele pasiv-agresive, învinovățirea celorlalți, supraevaluarea competențelor și îndreptățirea ca și neîncrederea, suspiciunea sunt atât de prezente.
Datele noastre ne arată că peste 65% dintre angajații din România manifestă astfel de comportamente, semn de imaturitate emoțională, neasumarea contribuției și un grad mare de reactivitate când apar dificultăți, noutate sau incertitudine.
5. E rușine să spui că ai trecut prin burnout? De ce da, de ce nu?
Nici gând. Este un semn de umanitate, acceptare și un gest de vulnerabilitate. Este un prim pas către schimbare. Să simți că nu mai poți fără să traduci imediat în nu sunt suficient de bun. Mai ales într-o cultură în care leadership-ul este încă asociat cu rezistența, controlul și capacitatea de a duce orice. Problema este că rușinea îl face pe om să ascundă exact momentul în care ar avea nevoie să ceară ajutor.
Și cred că maturitatea în leadership începe inclusiv aici: să poți recunoaște limitele fără să-ți pierzi demnitatea. Limita nu este opusul performanței.
Uneori, capacitatea de a recunoaște o limită este ceea ce îți permite să continui să performezi.
6. Unde credeți că e epuizarea mai mare: acolo unde e pasiune sau acolo unde e demotivare?
Poți să te epuizezi în ambele.
Dar pasiunea are un risc foarte interesant: îți poate ascunde epuizarea. Când iubești ceea ce faci, corpul poate spune „ajunge”, iar mintea să spună „încă puțin”.
Pentru că este important. Pentru că are sens. Pentru că oamenii depind de tine. Pentru că vrei să vezi ce se întâmplă mai departe. Demotivarea te golește prin lipsă de sens pentru că este un răspuns la deconectare de tine însuți. Așa cum pasiunea poate deveni o fugă de tine însuți, de viața ta completă, de nevoia de odihnă, de recuperare, de relaxare și de a fi prezent în relațiile din viața ta.
Pasiunea te poate goli prin lipsă de limite. Și cred că una dintre cele mai dificile lecții pentru un antreprenor este aceasta: faptul că iubești ceva nu înseamnă că acel ceva nu te poate epuiza.
Iubirea și puterea au nevoie să fie într-un echilibru. Tocmai lucrurile de care ne pasă cel mai mult sunt cele pentru care avem nevoie de limitele cele mai bune.
