Însă, după ce am ”pășit” pe Marte (o experiență despre care o să vă povestesc în curând), fiind printre primii jurnaliști care au avut posibilitatea să experimenteze unul dintre cele mai cool tururi realizate de NASA în parteneriat cu Microsoft, plimbarea prin clădirile din Campus 6, dezvoltate de Skanska, a părut, oarecum, o aventură firească.

Campus 6, un proiect pentru IT

Campus 6 este noul complex de birouri dezvoltat de suedezii de la Skanska în România. format din 4 clădiri de birouri clasa A, Campus 6 va avea o suprafață totală închiriabilă de 82.000 de metri pătrați. Prima clădire, aflată în acest moment în construcție, va avea o suprafață de circa 22.000 de metri pătrați, cu 11 etaje supraterane și două niveluri de parcare subterană. Investiția în această clădire se ridică la aproximativ 38 de milioane de euro, iar termenul estimat de livrare este trimestrul 3 din 2018.

Reprezentanții Skanska vizează atragerea firmelor de IT printre chiriașii clădirilor din Campus 6, precum și a studenților de la Politehnică care și-ar dori să rămână aproape de ”casă”.

Vizită virtuală

Și pentru că miza suedezilor sunt companiile de IT, au aruncat în joc tehnologii menite să-i atragă. Astfel, în acest moment, Campus 6 este prima clădire de la noi care poate fi vizitată virtual cu ajutorul ochelarilor HoloLens, realizați de Microsoft, și a unei aplicații dezvoltate de developerii din centrul regional de inovație al Skanska, un grup ce reunește membri din Skanska Commercial Development Europe (România, Polonia, Cehia și Ungaria), alături de o altă companie de tech.

Potrivit reprezentanților dezvoltatorului imobiliar, Campus 6 București și Generation Park din Varșovia sunt primele proiecte Skanska ce au implementate noua platformă de vizualizare în realitate mixtă.

Holo for Skanska la București

Aplicația celor de la Skanska, denumită Holo for Skanska, este prima de acest fel dezvoltată pentru un ansamblu de clădiri de birouri și una dintre puținele aplicații disponibile pentru platforma HoloLens în România.

”Este și un instrument de vânzare”, ne-au spus Andrei Ivan, project manager Campus 6 și Ștefan Toma, Innovation Champion în cadrul Skanska România, ghizii noștri prin lumea virtuală a Campus 6.

Potrivit acestora aplicația de realitate mixtă este la prima variantă, urmând o serie de îmbunătățiri în funcție și de cerințele și nevoile utilizatorilor.

”Încurajăm feedback-ul celor care ne vizitează și lucrăm la introducerea altor trăsături. Vrem să integrăm proiectarea 3D în aplicație. Upgrade-urile au fost votate intern și am pus un acces foarte mare și pe partea de UX (user experience – n.red.)”, a mai spus Andrei Ivan.

Amenajare holografică

Aplicația de realitate mixtă este destinată clienților finali, dar și arhitecților și designerilor de interior care își pot face mai bine o imagine asupra modului în care poate fi compartimentate și amenajate etajele clădirii.

”Avantajul clienților este că nu au surprize și îi ajută să înțeleagă mai bine felul în care va arăta clădirea și cum vor arăta birourile odată ce va fi finalizată construcția”, a precizat Andrei.

În acest moment, cu ajutorul aplicației de realitate augmentată pentru HoloLens, clienții pot vedea amplasarea clădirilor din Campus 6 în zona de lângă Politehnică, planul acestora pe etaje, dar și al parcărilor, precum și imagini din zonele de relaxare ce vor fi amenajate între clădiri sau cu pistele de alergare care vor fi amenajate pe acoperișul clădirilor 2 și 3.

Odată terminată construcția acestui proiect, vor fi implementate alte tehnologii menite să-i atragă mai ușor pe chiriașii Skanska.

Recepție virtuală

Una dintre ele este Sistemul de Recepție Virtuală care, pe lângă clădirile din Campus 6, va fi implementat în toate proiectele Skanksa România. Prin intermediul acestui sistem, accesul vizitatorilor în clădire se va face fără intervenție umană, prin transmiterea de către persoana vizitata a unei invitații via e-mail sau SMS sau prin înregistrarea directă a vizitatorilor la dispozitivulul amplasat la parterul clădirilor. În ambele situații, vizitatorul va primi un cod de recunoaștere (QR Code) iar persoana care primește invitatul va fi notificată în momentul scanării QR Code-ului la intrarea în clădire. Din motive de siguranță, toate invitațiile vor avea o perioadă limitată de valabilitate iar numărul de intrări, respectiv ieșiri, va putea fi limitat.

Parcare inteligentă

În același timp, Skanska România va implementa de asemenea un sistem de parcare inteligentă ce permite accesul mașinilor fără a fi nevoie de un card de acces. Acest lucru va fi posibil folosind un sistem de recunoaștere a numerelor de înmatriculare înregistrate deja în baza de date a clădirii.

Astfel se va reduce timpul de așteptare la intrarea/ieșirea din parcare și va fi îmbunătățită securitatea clădirii. Accesul vizitatorilor în parcare va fi posibil prin sincronizarea sistemului de parcare inteligentă cu cel de recepție virtuală, prin adăugarea numărului de înmatriculare al autoturismului la invitația de vizitare.

Avizier virtual

În același timp, developerii centrului de inovație lucrează la o aplicație internă, dedicată utilizatorilor din clădiri. În esență, un avizier virtual în care cei care lucrează în clădirile din proiectul Campus 6 vor putea vedea evenimentele care vor avea loc în campus, sau meniul restaurantelor de la parterul clădirilor.

Dulapuri smart pentru pachetele de Black Friday....

...și nu numai. Pentru că un număr tot mai mare de persoane aleg să-și facă online cumpărăturile, dezvoltatorii proiectului s-au gândit să implementeze și un sistem de smart lockers. Adică, în momentul în care utilizatorul este informat de curier că a ajuns, îi poate descuia de pe smartphone un dulap în care să-i lase comanda.

Proiectare 3D

Aplicația de realitate mixtă nu este prima experiență a Skanska în zona noilor tehnologii. Suedezii și-au dat seama încă de acum câțiva ani că ar fi cazul să implementeze și în imobiliare ceea ce are de oferit tehnologia, iar proiectarea să nu mai fie făcută ”la ochi”. Încă de acum 2 ani folosesc, și în România, informațiile 3D din modelul BIM (Building Information Modeling). ”La noi a ajuns chiar destul de târziu”, mai spune Andrei. Existent în toate proiectele Skanska, prin BIM se construiește reprezentarea virtuală interactivă a clădirilor și realizează vizualizarea lor în mediul real, respectând perspectiva și mișcările acestuia. Astfel, o întreagă echipă poate vizualiza în 3D și discuta pe marginea reprezentării virtuale a clădirilor.

Fascinația AR

Revenind la aplicația de realitate mixtă Holo for Skanska, prin intermediul tehnologiei holografice create de Microsoft, se pot conecta, la nevoie, mai multe dispozitive HoloLens, astfel încât mai multe persoane să aibă acces, simultan, la imagini. ”Noi, cei de la Skanska România, ne-am dorit mereu să fim lideri pe inovație și în regiune. Nu suntem lăsați ultimii, chiar din contră. De exemplu, președintele centrului de inovație este președintele Skanska România și Ungaria. Și, totodată, sunt români în echipă, tineri, care vin și spun că vor să-și facă viața mai ușoară, că s-au plictisit de planurile vechi și că își doresc să vadă proiectele în 3D. Le-am propus mereu să facem aplicații noi, utile utilizatorilor”, explică Andrei motivul pentru care proiectul Campus 6 din București este unul dintre cele două în care Skanska a implementat aplicația Holo for Skanska.

Suedezii au semnat cu Microsoft încă de anul trecut un parteneriat pentru folosirea HoloLens și a aplicației holografice pentru ”vizitarea” unei clădiri de birouri dezvoltate în Seattle.

”Acum se poate face ceea ce am făcut noi la un nivel tot mai mare. Au fost aleși ochelarii HoloLens pentru că sunt cei mai buni ca UX. Avem augmented reality și, în același timp, te poți conversa cu lumea din jur. E un mare avantaj. Sunt standalone, nu trebuie conectați la un computer. Toată lumea e fascinată: de la noi, la arhitecți și clienți”, a declarat Andrei, precizând faptul că introducerea animației ar fi următorul pas al aplicației. ”E o aplicație în dezvoltare. Trebuie ținut cont de limitările hardware ale acestui moment. Așteptăm avansarea tehnologiei pentru a adăuga noi feature-uri”.