Design-ul de pe spatele telefonului reprezintă un alt element important și aparține designer-ului german industrial Dieter Rams. Honor 8X are un ecran de 6,5 inci, raport ecran/corp de 91%, o cameră foto ce dispune de inteligență artificială și chipset-uri performante.

  • Ecran mare într-un corp subțire: Honor utilizează tehnologia avansată de tip chip-on-film (COF) și un Design Antenna brevetat, pentru a restrânge lățimea marginii inferioare la 4,25 mm și pentru a obține un raport ecran/corp de ecran 91%, care întrece chiar și cele mai scumpe flagshipuri de pe piață, inclusiv iPhone X (87,36%) și Samsung S9 (86,56%). Honor 8X este echipat cu un display Notch Full-View 2.0 de 6,5 inci, format de 19.5:9 și un corp de 5,5 inci. Ecranul este mai lung decât cel din generația anterioară și este mai aproape de raportul 21:9 utilizat de cinematografe. De asemenea, ecranul are o rezoluție de 2340x1080 (397 PPI) și este prevăzut cu o gamă largă de culori de 85%. Telefonul poate fi ținut în mână cu ușurință datorită corpului său subțire de doar 7,8 mm.
  • Design minimalist: Noul smartphone este prevăzut cu o ramă metalică și are un corp de sticlă aurora cu textură dublă de 2.5D și efect de tip “grating”. Design-ul cu o gradare paralelă este construit din 15 straturi și generează reflecții diferite în funcție de unghiurile din care este privit. Telefonul vine pe 3 culori, albastru, negru și roșu.
  • Protecție pentru ochi: Există o preocupare din ce în ce mai mare față de expunerea la lumina albastră a ecranelor dispozitivelor electronice. Honor 8X adoptă o nouă generație a modului Eye Comfort, certificat de TüV Rheinland, care poate reduce radiația albastră emisă de ecrane și previne oboseala ochilor. De asemenea, smartphone-ul dispune de un display care se adaptatează luminii din timpul zilei și celei din timpul nopții.

Cameră foto

Honor introduce camera foto cu tehnologie AI (Inteligență Artificială) în smartphone-ul Honor 8X.

  • Honor 8X este dotat cu cameră foto duală high-definition de 20 de megapixeli și 2 megapixeli pentru camerele principale de pe spatele telefonului și cameră frontală de 16 megapixeli.
  • Camera AI a Honor 8X poate recunoaște peste 500 de scenarii în 22 de categorii și poate optimiza setările și îmbunătăți calitatea fotografiilor, în funcție de ceea ce dorește utilizatorul să surprindă, realizând fotografii foarte bune, indiferent de situație.

Optimizarea fotografiilor: Inteligența artificială de care dispune Honor 8X introduce o tehnologie tip deep-learning a camerei, care permite o segmentare precisă a diferitelor obiecte dintr-o imagine. De exemplu, atunci când un utilizator face o fotografie unei persoane, iar în spatele acesteia se află un peisaj, camera distinge persoana de verdeața și cerul albastru din fundal. Prin această funcție, fața persoanei poate fi scoasă în evidență, culoarea verdeții poate fi îmbunătățită, iar aspectul cerului albastru poate fi netezit, toate acestea datorită segmentării unei fotografii în diferite părți.

Fotografierea pe timp de noapte: Noaptea, fotografiile devin mai puțin clar din cauza mișcării camerei, provocată de instabilitatea mâinii și de viteza lentă de declanșare a fotografierii. Honor 8X folosește AI pentru a produce fotografii reușite chiar și noaptea, utilizând tehnologia de stabilizare multi-frame bazată pe învățarea mecanică. Chiar dacă un utilizator ține telefonul timp de 6 secunde, fără control constant asupra stabilității acestuia, tehnologia analizează mișcarea camerei, selectează și combină în mod inteligent mai multe cadre diferite pentru a oferi fotografia cu cea mai mare claritate.

Realizează fotografii într-un mediu cu lumină puternică de fundal: De obicei, fețele persoanelor din fotografii arată mai întunecate atunci când există o lumină puternică de fundal. Tehnologia de segmentare semantică a imaginilor și caracteristica HDR (high dynamic range) a camerei frontale pot îmbunătăți în mod semnificativ calitatea fotografiilor. Prin combinarea mai multor cadre într-unul singur și prin funcția de luminare a fețelor, atât mediul înconjurător cât și fețele persoanelor sunt clare și intense chiar și într-un mediu slab luminat sau cu lumină de fundal puternică.

  • Efectul natural bokeh și culoare reală a pielii: Telefonul asigură un efect bokeh natural și conferă o culoare reală pielii. De asemenea, utilizatorii pot începe o filmare și pot utiliza ulterior funcția de focalizare, lucru ce simplifică utilizarea efectelor de imagine.

Selfie-ul perfect: Noua fuziune 4 Cell introdusă în camera frontală de 16MP. Honor 8X dispune de fuziunea 4 Cell, unde dimensiunea pixelilor senzorului camerei foto este de 4 ori mai mare decât înainte, iar pixelul agregat permite trecerea a de 2 ori mai multă lumină.

Super slow-motion: Capacitatea de viteză super slow-motion a Honor 8X poate înregistra clipuri video la 16x slow motion (480fps). Există atât moduri automate, cât și manuale.

Efect AR: Cu efectul de Realitate Augmentată (AR), camera foto poate face fotografii de grup interesante, prin crearea unei măști AR și a unor schimbări de fundal.

Performanțe și autonomie

  • Putere excelentă de procesare: Honor 8X este primul smartphone Honor care oferă chipset-uri puternice Octa-core Kirin 710. Performanța per nucleu a procesorului (CPU) este imbunătățită cu 75% în comparație cu generația precedentă. Chipset-urile sunt fabricate printr-o tehnologie avansată de procesare de 12nm, cu miez Cortex-A73 de 4 x 2,2 GHz și Cortex-A53 de 4 x 1,7 GHz. Chipset-urilepermit utilizatorilor să se bucure de vizionarea filmelor în modul HD, să editeze videoclipuri și să proceseze imagini mult mai repede.
  • Accelerare grafică extremă: Chipset-urile sunt îmbunătățite datorită tehnologiei revoluționare GPU Turbo - o tehnologie inovatoare de integrare a hardware-ului și software-ului și de accelerare a procesării grafice, prin care experiența de joc pe mobil este îmbunătățită. Datorită noilor chipset-uri, performanța generală a tehnologiei GPU este sporită cu 130% față de generația anterioară, pentru a satisface nevoile celor mai exigenți gameri.
  • Durată de viață necompromisă a bateriei: Datorită noilor chipset-uri special concepute, consumul de energie SoC a fost redus cu 30%, chiar dacă performanța sa este mult mai mare. Honor 8X are o baterie mai mare, de 3750 mAh.
  • Deblocare facială și prin amprentă digitală: Honor 8X dispune atât de un senzor pentru deblocarea facială, cât și de un senzor pentru deblocare prin amprentă digitală. Funcția AI de deblocare facială se poate adapta condițiilor dificile de lumină și modificărilor mici ale feței pentru a face deblocarea mai ușoară și mai sigură. De asemenea, amprenta digitală este o opțiune potrivită și pentru autorizarea plăților în diferite aplicații de plată pe mobil.
  • Memorie mare și caracteristici utile: Honor 8X are memorie de 4GB + 128GB, dispune de comunicare în câmp apropiat (NFC) pentru plata rapidă cu telefonul mobil, conexiune duală prin Bluetooth și inteligentă și tehnologie audio Histen 5.0 cu modul de petrecere 2.0.

Honor 8X va fi disponibil în România începând cu 25 octombrie la prețul de 1.299 lei pentru 4+64 GB sau 1.499 lei pentru 4+128 GB.

Recent, Honor a lansat Honor Play, primul său dispozitiv dedicat gamerilor. Telefonul vine echipat cu GPU Turbo, o tehnologie care mărește semnificativ procesarea grafică. Cu ajutorul inteligenței artificiale, auzi când vin dușmanii din jocuri.