Achiziția susține strategia HP de a stimula creșterea business-ului de calculatoare personale, unde perifericele și jocurile sunt segmente atractive. Portofoliul de produse HyperX acoperă o gamă largă de periferice pentru gaming precum căști, tastaturi, mouse-uri, mouse pad-uri, microfoane pe USB și accesorii pentru console.

Jocurile pe PC continuă să fie una dintre cele mai populare activități de gaming, în timp industria PC hardware se estimează că va ajunge până în 2023 la o valoare de 70 miliarde de dolari. De asemenea, piața perifericelor are potenţial să atingă o valoare de 12.2 miliarde de dolari până în 2024, perifericele de gaming reprezentând o parte disproporţionată a acestei creșteri.

Pe segmentul de gaming, HP a dezvoltat la nivel global un portofoliu mare şi în continuă creştere, condus de brand-ul OMEN. Acesta sa dezvoltat într-un ecosistem de clasă mondială ce integrează hardware, software, conţinut şi servicii. Compania continuă dezvoltarea sa în domeniul de gaming prin lansarea unor produse puternice precum laptop-urile OMEN 15 și Pavilion Gaming 16. Dincolo de dispozitive, HP oferă şi inovaţie în software, așa cum se poate vedea prin OMEN Gaming Hub, un spaţiu dedicat pasionaţilor de jocuri unde aceştia se pot conecta, personaliza și explora echipamentele de gaming şi jocurile. Adăugarea brandului HyperX la ecosistemul de gaming HP, va oferi experiențe noi și inovatoare în tot ceea ce pasionaţii de jocuri vad, aud și ating.

Conform înțelegerii, HP va plăti 425 milioane de dolari pentru brandul HyperX, tranzacţia urmând să fie finalizată în Q2 2021. Kingston va păstra în continuare divizia de memorii flash, DRAM și SSD-uri pentru gaming sub brandul HyperX. Astfel, doar perifericele (tastaturi, mous, căști, microfoane) va ajunge în tabăra HP.