Primul lucru pe care îl observi la orice device este design-ul, iar cei de la Huawei au făcut o treabă extraordinară cu noile căști FreeBuds 4i. Spre deosebire de generația anterioară (FreeBuds 3i), cutia de reîncărcare este mult mai mică, deci mai portabilă, iar forma este una foarte plăcută.

Și căștile sunt mai finunțe decât cele din generația anterioară - cântăresc tot 5,5 grame, dar sunt ceva mai scurte. Din punct de vedere al ergonomiei, mi s-au mulat perfect în ureche și forma nouă izolează zgomotul în mod pasiv ceva mai bine decât cele de generație anterioară.

HUAWEI FreeBuds 4i - autonomie impresionantă

E impresionant că bateria e considerabil mai mare în noile căști FreeBuds 4i, cu toate că dimensiunile sunt mai mici și greutatea e la fel de mare ca în cazul celor de anul trecut. Astfel, fiecare cască are o baterie de 55mAh care ar trebui să ofere 10 ore de ascultare continuă. Autonomia (cel puțin la nivel declarativ) este impresionantă și urmează să o testez pe îndelete în zilele următoare.

De asemenea, pe aceeași temă, căștile oferă 4 ore de ascultare cu numai 10 minute de încărcare, un alt atuu important. Ca o comparație, generația anterioară oferea maximum 3,5 ore de redare de muzică la o încărcare completă a căștilor.

Când intră și cutia de reîncărcare în discuția, durata maximă de redare a muzicii crește la 22 de ore.

FreeBuds 4i - compatibilitate cu orice telefon, sunet bun și ANC

Pairing-ul se face la fel de ușor - trebuie doar să deschizi case-ul și să ai aplicația AI Life instalată, iar telefonul le va identifica instant. Eu le-am testat pe un Huawei P40 Pro și totul a decurs impecabil, dar căștile sunt compatibile cu orice smartphone, fie el cu Android sau cu iOS.

În ceea ce privește sunetul, nu am simțit diferențe notabile față de generația anterioară, dar și atunci am fost foarte mulțumit de sunet - bass-ul e puternic, înaltele sunt destul de clare. Nu oferă sunetul modelului FreeBuds Pro, dar calitatea raportată la acest nivel de preț este excelentă.

Căștile dispun și de ANC (Active Noise Cancelation) și vin cu două microfoane pe fiecare cască. În combinație cu anularea pasivă a zgomotului (căștile izolează canalul auditiv), rezultatele ar trebui să fie excelente, dar voi testa funcția mai bine până la review-ul final. Tot aici mai merită menționată și funcția Awareness, care îți permite să auzi vocile celor din jur fără să oprești muzica.

Căștile HUAWEI FreeBuds 4i pot fi controlate prin gesturi (dublu tap și atingere lungă), dar nu beneficiază de controlul volumului.

Preț FreeBuds 4i

HUAWEI FreeBuds 4i au un preț excelent pentru ce oferă. Costă numai 400 de lei și, în perioada de precomandă, vin la pachet cu un HUAWEI Band 4 cadou. Oferta e una excelentă pentru o pereche de căști true wireless care pot fi considerate chiar mai bune și decât HUAWEI FreeBuds 3, fostele căști flagship înainte de apariția FreeBuds Pro.

În prima săptămână de la startul precomenzilor pentru căștile HUAWEI FreeBuds 4i interesul consumatorilor a fost peste așteptări, depășind ținta propusă de companie de 1.000 de solicitări.