Mircea Crisbășanu și-a descoperit pasiunea la 18 ani, în 2003. În 2013 decidea să se mute în Urlați, Prahova pentru a-și urma de a schimba ceva în comunitate. A terminat Inginerie Structurală în Olanda, la Delft, dar lecția învățată de acolo a fost importanța transportului alternativ, adică bicicleta. Așa a deschis o afacere care-i este și pasiune: Cycling Romania care a primit finanțare anul trecut la Idei din Țara lui Andrei.

11888032_940850115972129_3130488600140017213_n

Mircea a aplicat anul trecut pentru finanțare de 5.000 de euro la proiectul Idei din Țara lui Andrei, organizat de OMV Petrom. Prin această inițiativă OMV Petrom pune la dispoziție fonduri în valoare totală de 200.000 de euro pentru proiecte care se încadrează în unul sau mai multe din aceste 3 domenii: dezvoltare comunitară, educație pentru angajabilitate sau mediu – eco-eficiență & eco-inovație.

Deadline-ul de anul acesta este 3 decembrie, ora 18.00, așa că grăbește să aplici cu ideea ta.

Descoperirea pasiunii

Mircea Crisbășanu și-a descoperit pasiunea pentru bicicletă în 2003, la 18 ani, când făcea ture pe toate drumurile din jurul Ploieștiului. A terminat facultatea la București și a plecat la master în Olanda, la Delft. Acolo a văzut ce înseamnă o societate unde bicicleta este principalul mijloc de transport.

Experiența de „afară” m-a făcut să percep România în mod diferit decât înainte.

“Experiența de „afară” m-a făcut să percep România în mod diferit decât înainte. Am apreciat mai mult fiecare particularitate a noastră, a românilor, bazându-mă foarte mult pe comparația dintre România și țările vest-europene în care am locuit și pe care le-am vizitat”, spune Mircea.

După ce s-a întors a ales să facă ceva pentru comunitate, dar și pentru pasiunea lui. A ales să promoveze România prin cicloturism pentru că el crede că “satul românesc în special încă ascunde multe valori ce își au rădăcinile în vechiul autentic românesc. Ce găsești special la noi în sate, ceva ce nu prea mai există „pe afară”? Oameni care mai fac pâine sâmbăta în cuptoare vechi din pământ, meșteri care fac o meserie de o viață, fie că sunt rudari, țesători, fierari sau dogari, căruțe trase de cai”. A vrut să arate țara așa cum e ea, dar de pe bicicletă, mijlocul său principal de transport.

În 2013 a decis, contrar tuturor așteptărilor tradiționale de la un tânăr inginer, să se mute din București în Urlați, pentru a cunoaște mai bine comunitatea de acolo, care era înconjurată de niște trasee cicloturistice excepționale, dar în totalitate nemarcate.

Începuturile

Despre orașele mici din România nu știm foarte multe lucruri și avem impresia că ele sunt niște zone în care tinerii ori nu au viitor, ori vor pleca spre orașe mai mari. Mircea a făcut drumul înapoi și s-a implicat activ în trezirea la viață a orașului, măcar din câteva puncte de vedere. A format un grup de voluntari locali, Clubul Tinerilor Inovativi. Ei au fost cei care au pus umărul la construirea a 160 de kilometri de marcaje, pe șapte trasee dedicate.

Localnicii nu au încredere la început că ar exista interesul vreunui turist/vizitator să descopere zona și să se bucure de peisajele deosebit de frumoase.

Primii pași au fost făcuți la începutul lui 2014, când s-a dus prin școlile din Urlați pentru a atrage elevii. Cu cei care s-au înscris, Mircea a realizat ture de cercetare pentru a alege traseele care urmau a fi marcate. “O perioadă am organizat ture de relaxare cu bicicleta pentru a inspira cât mai mulți tineri localnici să își descopere regiunea în care s-au născut. Mulți nu mai vizitaseră înainte obiective turistice importante, precum Muzeul Bellu, Mănăstirea Vărbila sau pădurea de la Vărbila”, spune Crisbășanu.

10001353_770909102966232_596181602689795314_n

S-a lovit de neîncrederea localnicilor, care nu credeau că ar fi cineva interesat de zona lor. “Localnicii nu au încredere la început că ar exista interesul vreunui turist/vizitator să descopere zona și să se bucure de peisajele deosebit de frumoase. Acum sunt mai puțin surprinși când văd bicicliști, pentru că numărul lor începe să crească”.

Rezultatele Cycling Romania

Până acum, Mircea a implicat 40 de voluntari locali din Urlați, de la Clubul Tinerilor Inovativi, 20 din alte orașe, dar și șase voluntari străini. De când au pornit la drum, au marcat 160 de kilometri de trasee cicloturistice și au lucrat peste 80 de zile la ele.

Rezultatele s-au arătat prin numărul de cicloturiști care au decis să aleagă regiunea Dealu Mare pentru a o explora. În 2014 au fost 500, dar în 2015 cifra s-a triplat, iar turiștii străini au venit în număr mare aici, pentru tururile ghidate de echipa Cycling Romania. De altfel, voluntarii au deschis și trei ateliere de reparat biciclete.

După ce au marcat traseele, cei de la Cycling Romania au deschis și o ramură de business - tururile ghidate pentru străini prin Dealu Mare, Dobrogea, Podișul Târnavelor și nordul Buzăului. “M-am concentrat mult pe descoperirea zonelor puțin știute de turiști, cu acele sate autentice, cu oameni mereu bucuroși de oaspeți, cu mâncăruri românești sănătoase și gustoase și cu peisaje pictate cu măiestrie chiar de Mama Natură însăși”, povestește mândru Mircea Crisbășanu.

O perioadă am organizat ture de relaxare cu bicicleta pentru a inspira cât mai mulți tineri localnici să își descopere regiunea în care s-au născut.

Prin această inițitivă au venit turiști din China, Australia, Noua Zeelandă sau Canada. Până și un jurnalist de la “The Guardian” a făcut tururile lui Mircea și a scris un articol despre această experiență.

În plus, se creează un trend în întreaga Românie, care poate dezvolta antreprenorial anumite zone izolate cu ajutorul bicicletei. În Dâmbovița a fost deschis proiectul Centura Cicloturistică București, pentru crearea unor trasee din împrejurimea Capitalei, în zonele rurale, potrivite pentru cicloturiștii care s-au săturat de oraș. De asemenea, sunt semnale, după cum spunea Mircea, că inițiative asemănătoare vor fi pornite în Iași, Cluj, Brașov, Reșița sau Timișoara.

Dacă vrei să te înscrii la Idei din Țara lui Andrei poți aplica pe site-ul lor până pe 3 decembrie, ora 18.00!