Lectură de 2 min

Casa viitorului se controlează de pe telefon

Abonează-te pe  
După ce au prezentat un cuptor care recunoaște structura moleculară a alimentelor, germanii de la Miele au continuat lansările de la ediția din acest an a IFA cu alte gadgeturi menite să ne transforme casa într-una inteligentă.
IFA 2017: Casa viitorului se controlează de pe telefon

Abonează-te pe YouTube

Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.

Vezi în avanpremieră

Așadar, casa viitorului va putea fi controlată doar cu o simplă apăsare pe ecranul smartphone-ului chiar și de la distanță, și vom putea vedea imagini din apartamentele noastre într-un mod securizat. Pentru că, nu-i așa, timpul este mult prea prețios ca să-l mai pierdem făcând treburi zilnice.

Miele a mai adus la IFA 2017 pe lângă o cafetieră care poate fi programată în funcție ce preferințele utilizatorilor, și un aspirator - robot care poate fi controlat prin intermediul unei aplicații și care ține minte pe unde a făcut curățenie. În România, produsele vor fi disponibile în magazine începând cu luna septembrie.

Noul robot de aspirare Miele transmite imagini în timp real direct pe tableta sau pe smartphone-ul utilizatorului.

RX2 aspiră de trei ori mai multă mizerie decât modelul anterior, de pe toate tipurile de suprafețe, performanță datorată noului sistem de curățare în patru etape “Quattro Cleaning Power”. În prima etapă, periile rotative colectează praful sub aparat. Periile laterale sunt atașate pe brațe cu articulații, special create pentru a putea ajunge în colțuri. Aceste brațe se retrag imediat ce întâlnesc obstacole. Apoi o perie cilindrică direcționează praful către deschiderea mare din partea din față a aspiratorului, de unde este aspirată cu putere.

Robotul de aspirare RX2 se orientează singur în cameră, datorită sistemului 3D Smart Navigation, dezvoltat pe baza tehnologiei Smart Navigation a modelului anterior. Elementul principal al acestui sistem este reprezentat de cele două camere video frontale, care produc imagini stereo și facilitează vizualizarea spațiului și obiectelor 3D. Acest sistem de navigare facilitează recunoașterea obstacolelor și contribuie la memorarea și corectarea deviațiilor de la traseu. Pe partea din față a robotului de aspirare au fost amplasați șapte senzori infra-roșu care au rolul de a preveni coliziunile și accidentele (cum ar fi răsturnarea robotului pe scări). Senzorul gyro măsoară rotațiile și le corelează cu mesajele de la ceilalți senzori, asigurând funcționarea sistemului de navigație chiar și în întuneric.

Pe măsură ce avansează cu aspirarea, RX2 memorează pe hartă coordonatele zonelor pe care le-a curățat deja, iar când începe un nou proces de curățare poate accesa informațiile și stie exact de unde trebuie să reia curățenia.

Robotul de aspirare RX2 poate fi controlat de utilizatori prin intermediul unei aplicații disponibilă gratuit pentru sistemele de operare iOS și Android. Cu ajutorul acesteia, robotul poate fi pornit oricând, de la distanță, poate fi programat cronometrul și poate fi schimbat statusul curent al dispozitvului. Cu ajutorul aplicației poate fi urmărită evoluția procesului de curățenie și poate fi dirijat robotul de curățare spre anumite zone din casă în care se adună, de obicei, mai multă murdărie.

Vârful de gamă RX2 Home Vision oferă încă o funcție utilă: utilizatorii pot accesa camera frontală a aspiratorului, pentru a avea acces vizual în casă de la distanță. Astfel, utilizatorii pot folosi această cameră pentru a verifica dacă sunt în regulă animalele de companie sau dacă nu au uitat să închidă ușa de la curtea interioară. Datele sunt protejate, deoarece sunt criptate end-to-end.

Abonează-te pe  

Citeste mai departe:
mai multe despre:

Pe aceeasi tema: