Abonează-te pe YouTube
Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.
Vezi în avanpremieră
Sony Xperia XZ1
E terminalul de top dintre acestea trei și va sosi pe piață în luna septembrie. Asta dacă va interesa pe cineva. Sosește cu un procesor Qualcomm Snapdragon 835, 4 GB de RAM și 64 de GB capacitate de stocare, extensibilă cu 256 de GB printr-un card microSD.
Ecranul are 5,2 inci și rezoluție Full HD, sistemul de operare e Android Oreo. Camera foto principală are 19 megapixeli, iar cea frontală 13 megapixeli. Bateria are 2.700 de miliamperi și quick charge.
Odată ce am terminat caracteristicile tehnice, putem să spunem că XZ1 aparține altei epoci. Să zicem că măcar anului trecut. În primul rând, designul este unul care contrastează cu tot ce este pe piață acum. Dacă suntem în anul în care marginile telefoanelor sunt din ce în ce mai mici, iar LG V30, un terminal cu ecran de 6 inci e mai mic decât XZ1 în palmă, avem o problemă. Sony are marginile de sus și de jos foarte mari, după cum poți vedea și din poze.
Calitatea generală a telefonului nu mai inspiră ideea de premium, ci cea de lipsă de originalitate totală. Înțeleg ideea că elementele de design trebuie să fie comune de-a lungul mai multor facelift-uri, dar de la Sony Xperia Z1, terminalele acestea nu au mai fost schimbate esențial. Pe margine butoanele de volum sunt mici, iar în locul unui slot de SIM și microSD accesibil cu ajutorul unui ac, Sony a ales un căpăcel ce poate fi deschis cu ajutorul unghiei. Ceea ce înseamnă că, de multe ori, vei scoate cartela din greșeală.
Tehnic lucrurile stau ca la alte terminale, dar ecranul e doar Full HD. Și nu aș avea o problemă cu asta, dar luminozitatea nu este una extraordinară. Și ce e cu bateria de 2.700 de miliamperi, Sony? Cât de bine să fie optimizat acest telefon ca să poată să aibă sens?
Sony Xperia XZ1 Compact
Acesta e un telefon pentru cei melancolici după primele iPhone-uri. E un terminal de 4,6 inci, cu o grosime extraordinar de mare și cu niște colțuri foarte pătrățoase. Chiar râdeam că la standul Sharp am văzut un televizor de 100 de centimetri care era mai subțire decât XZ1 Compact. Eu nu l-aș numi un telefon prost, doar că dintr-o altă generație. Aproape că mi-a plăcut datorită dimensiunilor sale reduse.
Ecranul are 4,6 inci și rezoluție... HD. Procesorul e Snapdragon 835, sunt 4 GB de RAM și capacitate de stocare de 32 de GB, extensibili cu 256 de GB. Camera e de 19 megapixeli, iar cea frontală de 8 megapixeli. Bateria e de 2.700 de miliamperi și are încărcare rapidă.
E un telefon al contrastelor. Procesorul e unul de terminal high-end, dar ecranul e HD. HD. Și se vede. Camera e rezonabilă, dar bateria s-ar putea să fie slabă, la doar 2.700 de miliamperi. Nici nu știu pentru cine e acest terminal. Poate ai dori un telefon mic, dar acesta este și gros. Poate ai dori un telefon performant, dar acesta are ecranul prost. Poate ai vrea bateria bună, dar acesta o are...mică.
Cum diferențiază acest telefon? E unic pe piață. E singurul de această dimensiune care a rămas în lumea smartphone-urilor și pe care-l putem considera folosibil.
Sony XA1 Plus
Despre XA1 Plus nu voi spune mare lucru. Are un ecran mai mare, de 5,5 inci, dar un procesor Mediatek MT6757 și 3 sau 4 GB de RAM. Bateria e nițel mai mare, la 3.430 de miliamperi. Dar cam atât. Boring.
Concluzia e că Sony ar trebui să-și concedieze designerul pentru că șomează de câțiva ani buni. Aceleași telefoane, aceleași linii învechite și fără sens, o lipsă de adaptare la cerințele pieței. Nu a fost anunțat un preț, dar Sony Xperia XZ costă și astăzi 2.500 de lei, iar XZ Premium 3.200 de lei. Adică telefoane destul de scumpe. Mă aștept ca terminalele să coste aproximativ 3.500 de lei pentru XZ1 și 2.500 - 3.000 de lei pentru XZ1 Compact.
Cumva, singurul care iese în evidență e ciudatul familiei: Compact.