Cele 20 de firme din porgramul Start-Up Nation au ca și domenii de activitate confecțiile, patiserie și brutărie, încălțăminte, software (2 firme au acest domeniu de activitate), producerea de mobilier sau dulgheria.
” Există foarte multe idei și asta mă bucură. Văd că mulți din cei care sunt în zona de a fi finanțați sunt companii care vor aduce plus valoare în economie. Cei care se află în top, mă refer la companii cu punctaje de 100 sau 95, au trecut așteptările noastre ca și număr de locuri de muncă pe care le creează și pentru ceea ce fac”, a precizat Ilan Laufer.
Potrivit lui, în acest moment sunt la ”jumătatea drumului” din punct de vedere al procesului de evaluare. ”Suntem în timing și vom termina până pe 27 septembrie”, a precizat Laufer.
Astfel, în acest moment sunt circa 4.000 de firme cu dosare evaluate sau în proces de evaluare, iar Laufer spune că aproximativ 700 de firme de dosare sub limită vor ajunge și ele să fie evaluate. Rata de respingere este de circa 8%.
”De săptămâna viitoare noi firme vor primi înștiințări și vor fi chemate să semneze”, a mai spus ministrul Laufer.
În ceea ce privește salariile pe care primii 20 de antreprenori pe vor oferi angajaților, acestea se vor situa între valoarea salariului minim pe economie și a celui mediu.
”Salariul va fi proporțional cu rata de rentabilitate”, spune un antreprenor inclus în programul Start-Up Nation, cu activități în industria confecțiilor. Diferență vor face firmele de IT, care vor oferi salarii de peste 2.000 de lei pe lună, după cum a precizat reprezentanta firmei RNPM Solutions, una dintre cele 20 de firme care au semnat azi acordurile de finanțare (printre ele s-au aflat și Cofetăria Dolce Vita, Moderna Home & Space, Olympus Instal, Gima Cons Play, Textil Creativ, Gedaco Agro Processing, CMA Work Team, CRJ Pain, Sempre Shoes Fashion, Sea Total Pan, Evi Top Backerei, Avanti Shoes, Maria Magdalena Moda).
”Lucrăm intens la crearea unui ecosistem antreprenorial în România și putem face asta prin programul Start-Up Nation”, a mai spus Laufer.
La finalul lunii iulie, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ilan Laufer, a semnat acordurile de colaborare cu cele trei bănci partenere pentru programul Start-Up Nation. CEC Bank, BCR și Banca Transilvania au fost băncile care au semnat, în mod oficial, pentru acordarea de credite-punte în cadrul programului care va sprijini antreprenorii români cu 200.000 de lei (echivalentul a 44.000 de euro).
Până pe data de 27 septembrie toți beneficiarii vor avea acordurile de finanțare semnate. Toți partenerii de implementare, adică băncile, vor oferi o dobândă de până 3,99% pe an. Banca Transilvania are o dobândă de 3,9%, BCR 3,5%, iar CEC Bank 3,99%. Valoarea maximă impusă de stat este de 5%. Rata de respingere a Start-Up Nation este de 8% până în momentul de față. Aceasta este rata de neeligibilitate a dosarelor depuse.
Prima sesiune de înscrieri la Start-Up Nation România s-a încheiat pe 14 iulie, deși în acel moment, ministrul Laufer vorbea și despre posibilitatea unei sesiuni suplimentare de înscrieri. Pentru că, în total, pe listă s-au numărat 19.296 companii, chiar dacă unele dintre ele au fost făcute ca test (mai mult de 200 dintre înregistrările de pe acea listă sunt fie greșite, fie de test), în condițiile în care numărul beneficiarilor ar fi de cel mult 10.000, nu a mai existat o a doua sesiune de încrieri. Dintre firmele care solicită fondurile Start-Up Nation, 4.037 au obținut punctajul maxim, adică 100 de puncte.