Finanțarea este utilizată deja de companie pentru extinderea spațiilor de depozitare pe care le operează în parcul industrial Șura Mică din Sibiu.
Noul centru logistic, aflat în construcție, se va adăuga celui existent și va fi format din patru unități de depozitare, cu o suprafață cumulată de 15.000 mp, o capacitate de 20.000 paleți și 23 rampe pentru încărcarea și descărcarea autocamioanelor.
Acesta va oferi clienților săi servicii de încărcare, descărcare marfă, etichetare, precum și transport în regim de grupaj sau camion complet oriunde în lume prin flota proprie sau a partenerilor săi.
„Este o situație extraordinară și ne bucură faptul că putem continua investițiile planificate, în contextul actual. Cea mai mare problemă într-o astfel de criză este chiar să nu faci nimic. Pentru noi, lansarea programului IMM Invest a fost bine-venită, procedurile au fost relativ simple, iar OTP Bank a fost partenerul care ne-a susținut în tot acest proces, atât în birou, cât și pe șantier, pentru că pentru noi, dincolo de proceduri și documente, a fost important ca partenerul să înțeleagă destinația investiției”, a declarat Rareș Sârbu, fondatorul grupului de firme RARA din Sibiu ce reunește companiile RARA Invest, RARA Construct, RARA Consult și RARA Trip.
Compania, activă în domeniul depozitării și distribuției, operează în prezent trei depozite localizate în parcurile Șura Mică și zona industrială Vest din Sibiu, cu o suprafață totală de depozitare de 8.850 mp și o capacitate de 10.000 de paleți. Rara Logistic deține și o flotă proprie de 5 autocamioane.
„Este o finanțare cu o valoare ridicată, care demonstrează funcționalitatea programului IMM Invest și oferă un exemplu de dezvoltare pentru companiile de această dimensiune. Am căutat mai întâi să vedem operațiunile Rara Logistic, la fața locului, modelul de business și destinația finanțării. Vedem un proiect solid, într-o industrie în care cererea este în creștere și care va crește capacitatea regională a partenerului nostru”, a declarat Dragoș Mirică, Director general adjunct, Divizia Corporații, OTP Bank.
OTP Bank a derulat o campanie de creditare intensivă dedicată companiilor mici și mijlocii prin intermediul programului IMM Invest România.
Banca a epuizat rapid prima alocare din partea Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și a obținut apoi două majorări succesive ale plafonului de garantare, gestionând în prezent un plafon în valoare de aproximativ 1,2 miliarde lei.