Panelul al 2-lea de discuții din Ziua 2 de la Financial Forum a fost dedicat IMM-urilor și metodelor de finanțare ale acestora, cu un mix de discuții despre finanțări, dificultăți, piață de capital, fonduri de la stat și fonduri nerambursabile, într-o discuție moderată de Vlad Andriescu.
Invitații panelului au fost Emil Ionescu (iabilet.ro), Camelia Luciana Taină (Ministerul Antreprenoriatului și Turismului), Zuzanna Kurek (Cornerstone Communications) și Raluca Prelucă (fonduri-structurale.ro).
Speakerii au discutat despre dificultățile din pandemie, despre programele de finanțare ce urmează să fie deschise, dar și despre modalitățile prin care se pot lista antreprenorii la bursă.
Emil Ionescu: „Am reprogramat peste 1.500 de evenimente, unele de 6 ori”
”Am sărit din lac în puț - fix când am crezut că am scăpat, a început situația din Ucraina și iar au început să se anuleze sau să se reprogrameze evenimente. Situația e în continuă desfășurare, în ultima perioadă am început să ne mai revenim un pic.
A fost îngrozitor din perspectiva noastră - am reprogramat peste 1.500 de evenimente, unele de vreo 6 ori. Toată lumea era optimistă: «de la vară facem treabă», «de la toamnă facem treabă» apoi la primvară, la vară, la toamnă și tot așa. Am fost primii închiși, ultimii deschiși. Dubla măsură a autorităților a fost principala noastră problemă și incertitudinea, pentru că nu știa nimeni ce se întâmplă.
O industrie unde banii se rulează
„Pe 6 martie (n.red. - 2020) am vândut 10.000 de bilete - foarte multe. Pe 10 martie am vândut 24. Căderea a fost abruptă. A fost și este în continuare o lipsă de cashflow în piață, dar măcar acum ne putem face jobul.”, a spus Emil Ionescu.
Problema în industriile noastre este că banii se rulează. Niciodată un organizator nu vinde bilete de 1 mil. euro pe care îi ține apoi într-un cont, la ciorap. Banii se investesc imediat în următorul eveniment. În 2019, firma noastră de evenimente a organizat 160 de evenimente - de la 500-600 de oameni până la zeci de mii de spectatori - și ca noi mai sunt mulți alții.
La iabilet.ro avem contract cu 2970 de companii care organizează evenimente. Banii se investesc, se plătesc ca avansuri în locații, în artiști - nu poți să anunți un eveniment până nu achiți un avans. Majoritatea artiștilor cer 50% din fee, alții cer 75%, alții vor 100%. Când a venit pandemia, majoritatea banilor erau blocați în evenimentele din vară. Deci pandemia când ne-a lovit, ne-a lovit pe toți - nu exista cash în piață. Și aici aș vrea să laud un pic autoritățile - prin acea lege cu vouchere care ne proteja, având în vedere că primul impuls al spectatorilor era să își ceară banii înapoi. Așa că le-am explicat că nu mai avem banii ăia, dar că le putem da un voucher, o promisiune, că atunci când vom putea, le vom da banii. Dar lipsa de cash în piață a rămas după.
În vara următoare s-au mai deblocat lucrurile, dar nu am putut organiza mai nimic, pentru că au fost niște reguli foarte draconice - pe plajă la Mamaia puteai sta prosop peste prosop, dar la eveniment aveau voie maximum 500 de oameni la 2 metri distanță unul de celălalt.
„Noi - în zona de cultură și evenimente - suntem obișnuiți să fim ultimii de la coadă, carne de tun”
”Noi - în zona de cultură și evenimente - suntem obișnuiți să fim ultimii de la coadă, carne de tun. Una dintre cele mai mari probleme din Măsura 2 a fost cu companiile în dificultate - în Showbusines ai ani buni și ani mai puțin buni. Sunt organizatori care, în anumiți ani, pierd bani intenționat, investesc, plătesc avansuri pentru evenimente viitoare. Organizatorul evenimentului Bon Jovi, de exemplu, a pierdut câteva milioane de euro și nu a putut să aplice la aceste granturi. Și au fost multe cazuri. Apoi, la Măsura 1 - PFA-urile care nu au depus foaia de parcurs trebuie să returneze banii. Eu am un PFA cu care am depus la M1, nu știam că trebuie să depun acea foaie de parcurs, era prima dată când aplicam la un ajutor de stat deși fac asta de 20 de ani, și a trebuit să returnez banii - sunt sigur că s-ar fi putut găsi soluții aici. Persoanele Fizice au fost cele mai afectate, sunt o grămadă de PFA-uri în showbiz, pentru că vorbim de artiști, de sunetiști, de luminiști - oameni care aveau nevoie de banii ăia ca să-și plătească chiriile”.
„Altă problemă a fost cu companiile mari - eu a trebuit, pentru cele două firme de care mă ocup și care sunt lidere de piață pe ticketing și organizare de evenimente, să aflu că sunt companii legate între ele. Adică, acționariatul nostru fiind implicat și în alte business-uri, fiind un fond de investiții, statul ne-a considerat companii mari, legate, cu toate că până în acel punct eram clasificate drept IMM-uri. Mi s-a părut ciudat să aflu în pandemie treaba asta, pentru că plătisem taxe și impozite ca toată lumea, fiind tratat de statul român ca un IMM”.
„Am aplicat cu ambele companii pentru plafonul maxim, dosarele au fost aprobate, am primit contractul de finanțare, l-am trimis semnat și apoi a fost o pauză de două luni în care nu s-a mai întâmplat nimic, în care a trebuit să îmi folosesc toate relațiile pe la secretari de stat și miniștri, deputați, parlamentari, ca să aflu ce se întâmplă cu dosarele noastre. Apoi am aflat brusc că dosarele au fost respinse fără un motiv real - motiv pe care l-am aflat ulterior, după multe telefoane - că ne-ar fi considerat companii legate. Am venit cu cererea de a se emite un ordin de ministru, către domnul Claudiu Năsui, care ar fi fost obligat să-l dea, conform reglementărilor europene, pentru a face și aceste companii mari eligibile”
„Domnul Năsui a refuzat să dea acest ordin de ministru, răspunsul neoficial fiind că, dacă ar da acest ordin, banii ar trebui plătiți de la bugetul de stat și statul nu are acești bani. Asta ne-a adus în poziția imposibilă de a da statul român în judecată și, în acest moment, avem două dosare pe rol - unul pentru iabilet, unul pentru Best Music Live - și ne judecăm cu Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, asta pentru a primi niște bani care ne-ar fi ajutat în pandemie. Așa am fost obligați să tocăm banii acționarilor din 2019, din profituri, ca să plătim salarii și să păstrăm echipa și să reprogramăm mii de concerte. Am fost prinși într-o situație ca dintr-un roman din Kafka”.