2015 a însemnat pentru industria de software din România un an de creștere și de implicare în dezvoltarea companiilor mici și mijlocii prin digitalizarea unor soluții tradiționale. Din ce în ce mai mulți oameni lucrează în domeniul softului, iar valoarea pieței crește treptat.
Veniturile companiilor de software și IT au crescut cu 13% în 2014 față de 2013, iar în 2018 piața românească se îndreaptă spre 3,7 miliarde de euro.
Prognoza pentru 2015, potrivit unui studiu al Asociației Patronale a Industriei de Software, indică o creștere cu 14% a veniturilor industriei, iar rata pentru următorii ani este estimate la 11%.
"Industria de software și servicii este una dintre cele mai performante pe care România le are în prezent, dată fiind rata de creștere de 4 ori mai mare decât cea estimată pentru întreaga economie. În 2014, industria IT&C a înregistrat cea mai mare pondere în PIB de până acum, 6%, din care 2,5% este generat de software și servicii.", explică Teodor Blidaruș, vicepreședinte ANIS și fondator al Softelligence.
În același timp, piața de Cloud crește, iar serviciile din această zonă sunt din ce în ce mai diverse, promovate și de platformele oferite de companiile mari, cum ar fi Microsoft, care oferă un cadru de dezvoltare prin serviciile cloud Azure. În plus, serviciile de tip Software as a Service sunt din ce în ce mai căutate, iar aplicațiile software trebuie să fie dezvoltate pentru a putea fi implementate în Cloud simplu și rapid. De asemenea, se poate observa și tendința de a muta întreaga infrastructură în Cloud, deși serviciile hibrid rămân puternice.
În condițiile în care cifra de afaceri a industriei este generată în continuare în mare parte de zona de servicii, estimările ANIS arată că rata medie de creștere ar putea depăși 20%, cu suficiente resurse disponibile.
Principalul factor care blochează dezvoltarea mai rapidă a industriei românești de software este disponibilitatea resurselor umane; numărul absolvenților de la specializările cu profil tehnic este prea mic în comparație cu cererea de pe piață, iar competențele lor sunt limitate la ceea ce pot asimila în timpul cursurilor universitare.
Dezvoltarea industriei software și a serviciilor Cloud se poate vedea la companii care au adoptat astfel de servicii pentru a înlocui platformele vechi. În plus, odată cu trecerea „în nor“, concepte ca gamificarea au evoluat și eficientizează mai bine procesele.
Digitalizare prin gamification
Unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de training din România, Trend Consult, evaluează pregătirea agenților de vânzări. Firma a trecut la o soluție software realizată in Azure, serviciul cloud de la Microsoft. Potrivit acestora, platforma lor acoperă nevoia de a genera implicarea crescută a angajaților față de programele de învățare și transferul aspectelor învățate în activitatea de zi cu zi.
Pentru a urmări mai bine procesul de training, dincolo de cursul efectiv, cei de la Trend Consult au apelat la o soluție care folosește conceptul de gamificare - cu beneficii pe parcursul completării unor teme date. Softelligence, unul dintre numele de top din industria de software din România, i-a ajutat să pună în practică conceptul. „Participanții sunt motivați de punctajul primit în joc, de faptul că pot face ceva concret și diferit în activitatea lor și pot raporta acest lucru. Platforma acoperă programe de învățare pentru companii, indiferent de rolul angajatului sau departamentul unde activează“, a spus Romana Baia, Partner& Head of Research & Development Trend Consult. Astfel, ei folosesc software-ul pentru programe de pregătire în vânzări, procese de dezvoltare în zona de top management, programe pentru dezvoltarea talentelor în organizație sau pentru schimbări culturale în cadrul unei companii, atât de dificil de realizat.
Cei care au dezvoltat platforma, Softelligence, arată cât de mult a evoluat tehnologia, mai ales pentru companiile mici și mijlocii, care vor implementarea unor soluții business. „Într-un model traditional, implementarea are o componentă de investiție în infrastructură, cu servere, data room, conexiune la internet, climatizare. În ultimii ani, providerii de servicii software au devenit flexibili și le oferă pe bază de abonament. Din acest motiv ne-am dus și către serviciile cloud Microsoft Azure“, au spus Teodor Blidaruș, Managing Partner Softelligence.
Așadar, digitalizarea se poate face ușor cu ajutorul cloud-ului deoarece firmele nu au nevoie de investiții mari, ci doar de o platformă și un abonanament la un vendor independent de soft (ISV). „Am recoamandat Microsoft Azure pentru platforma de gamification întrucât e agil, flexibil, are scalabilitate, un nivel de securitate crescut și investiții minime. Abonamentul e software as a service, care se pliază pe orice buget. Avantajul pentru care am folosit Azure e că permite dezvoltarea de aplicații utilizând orice limbaj de programare și integrarea facilă a acestora cu infrastructura IT existentă“, au mai adăugat Teodor Blidaruș, Managing Partner Softelligence.
Cum ajută gamificarea la evoluția în companie
Conceptul de gamification înseamnă practic implementarea unor strategii din jocuri pentru a motiva utilizatorii sau angajații. Acest lucru se poate realiza prin beneficii pentru completarea unor sarcini, clasamente și beneficii pentru cei care sunt în top.
Cei de la Trend Consult spun că trendul spre gamificare e evident și va crește în perioada următoare. „Componenta tehnologică crește ca pondere în procesul de învățare. Interacțiunea dintre angajați e importantă, dar scopul acesteia va fi diferit. Se trece de la întâlniri pentru transfer de cunoștințe teoretice la workshop-uri pentru discutarea de cazuri concrete. Învățarea va fi privită mai puțin ca un proces de transfer de informații, ci va fi transformată într-un proces de schimbare organizațională. Inovația e folosită pentru a schimba procesul, dar și pentru a scala pentru a derula în cadrul unei platforme mai multe programe de elearning“, a declarat Romana Baia, Partner& Head of Research & Development Trend Consult.