Camera de Comerț Româno-Germană invită și în acest an startup-uri de noi în cadrul Start.up! Germany Tour, un eveniment care se derulează în regiunea de nord a Rinului – Westfalia.
Între 27 octombrie și 1 noiembrie, startup-uri din domenii precum insurtech, logistică, mobilitate, sau care dezvoltă soluții pentru orașe inteligente, pot participa în cadrul cadrul Start.up! Germany Tour 2019.
În cele 5 zile ale turului, startup-urile românești se vor întâlni cu o serie de companii germane din regiune, vor avea sesiuni de pitching în fața reprezentanților acestora, vor participa în cadrul Ruhr Summit din Bochum, una dintre cele mai mari evenimente din regiune dedicate startup-urilor și antreprenorilor. Totodată, vor avea sesiuni de networking și meetup-uri tech.
Cargo Planning, un startup pornit din Iași, s-a numărat printre participanții de anul trecut ai Start.up! Germany Tour. Ieșenii sunt un punct de conexiune pentru industria transporturilor. Cu ajutorul unei aplicații, transportatorii pot găsi camioane, iar șoferii pot obține curse din oraș în oraș.
Românii s-au numărat printre cele 45 de startup-uri din 20 de țări participante în cadrul turului din 2018. ”Start.up Germany!2018 s-a pliat la fix pe strategia noastră de internaționalizare a afacerii, mai ales că una dintre piețele pe care le ținteam era Germania”, spune Valerica Moțoc, business development manager în cadrul Cargo Plannnig. Echipa românească s-a întors din tur cu o serie de propuneri care s-au și concretizat în săptămânile ulterioare.
Ce trebuie să faceți pentru a participa la Start.up! Germany Tour 2019
Termenul limită pentru a vă trimite aplicația pentru participarea în cadrul acestui tur este 30 august 2019. Camera de Comerț Româno-Germană caută mai ales startup-uri care au trecut de faza de seed, testează deja piața cu produsele și serviciile pe care le-au dezvoltat, și au un model de business scalabil.
Totodată, dacă sunteți interesați de această oportunitate și de prezența pe piața germană, trebuie să știți că pentru a participa în cadrul Start.up! Germany Tour 2019 va trebui să achitați transportul pe ruta București-Dusseldorf și cazarea. Costul este de 980 euro + TVA pentru fiecare participant. Întâlnirile din Germania, transportul local și intrarea la evenimente sunt acoperite de organizatori.