Programul de accelerare MVP Academy a ajuns la a treia ediție și a anunțat deschiderea înscrierilor. Evenimentul se va desfășura între 11 aprilie și 31 mai la TechHub București, iar echipele care vor să participe pot să se înscrie până pe 31 martie.

Programul de accelerare MVP Academy susține antreprenorii în tehnologie să își definească produsele, să le lanseze pe piață, să genereze vânzări și să își finanțeze afacerea, oferindu-le acestora consultanță de produs și de business, acces la o rețea internațională de 400 de mentori și 700 de startup-uri, oportunități de finanțare și training în domenii cheie.

Din cele 28 de startup-uri care fac parte din rețeaua de absolvenți ai MVP Academy, 13 și-au lansat produsele pe piața globală, iar suma totală a investițiilor de tip seed obținute depășește 1 milion de dolari. Principalele surse de finanțare sunt investitorii de tip angel și alte programe de accelerare (fiecare dintre acestea având o pondere de 40% din totalul investițiilor obținute), în timp ce 20% dintre finanțări sunt obținute de la fonduri de investiții de tip venture capital.

Majoritatea startup-urilor au un model de business “software as a service” sau optează pentru modele de tip “freemium” și/sau venituri din publicitate. Acestea dezvoltă platforme sociale pe diferite nișe sau produse în domeniul eHealth, educație sau securitate cibernetică, dar există un interes semnificativ și în domeniul produselor hardware.

Printre absolvenții MVP Academy se numără InnerTrends, startup care ajută companiile să optimizeze procesul de achiziție de noi utilizatori aflând mai multe despre comportamentul acestora; Clepsisoft CyberFog, startup care ajută utilizatorii să se protejeze împotriva atacurilor cibernetice; CloudHero, produs care automatizează procesele de management și scalare ale unei aplicații în orice tip de cloud; Gloria Food, sistem gratuit de comandă pentru restaurante disponibil în 25 de limbi și cu o rețea de 600 de restaurante active; SafeDrive, aplicație mobilă care încurajează condusul responsabil și răsplătește șoferii care nu utilizează telefonul la volan; sau Axosuits, startup care dezvoltă exoscheleți pentru persoanele cu dizabilități. Mai multe detalii despre rezultatele absolvenților programului de accelerare MVP Academy sunt prezentate în raportul de evaluare disponibil online aici.

MVP2016-800X600

Programul de accelerare MVP Academy continuă cu cea de a treia ediție. Startup-urile în tehnologie cu potențial global sunt invitate să aplice până joi, 31 martie, completând formularul de înscriere disponibil online pe site-ul programului http://mvpacademy.co. În perioada 11 aprilie – 31 mai, echipele selectate vor participa la workshop-uri de produs, vânzări și marketing, sesiuni de mentorat și coaching individual și vor avea ocazia să încheie parteneriate strategice având acces la o rețea internațională de peste 400 de mentori și 700 de startup-uri. În plus, cele mai bune dintre echipele MVP Academy pot obține o investiție medie de 50.000 de euro în schimbul unui procent minoritar din companie prin MVP Angels, rețea de investitori de tip angel asociată programului.

Dezvoltat în parteneriat cu CyberGhost cu sprijinul partenerilor Telekom Romania, Bitdefender,  BCR, Microsoft, hub:raum, Raiffeisen Bank și Retargeting.biz, MVP Academy se adresează startup-urilor tech cu mai puțin de 2 ani de activitate, care au dezvoltat cel puțin un prototip funcțional al produsului, nu au obținut investiții mai mari de 50.000 de euro și nu au absolvit anterior un alt program de accelerare.

Startup-urile vor fi selectate de un juriu din care vor face parte Robert Knapp (Co-Fondator & CEO, CyberGhost); Cosmin Ochișor (Business Development Manager, hub:raum); Mihai Sfințescu (investitor private equity/venture capital); Carmen Sebe (investitor de tip angel); Bogdan Iordache (Co-Managing Director, MVP Academy); George Diță (Co-Managing Director, MVP Academy);. Printre criteriile de evaluare se numără experiența și complementaritatea echipei, dimensiunea și tendințele actuale ale pieței, validarea utilizatorilor, costul de achiziție, tracțiunea inițială, scalabilitatea și fezabilitatea produsului.

“Căutăm startup-uri care au atât o viziune largă a afacerilor, cât și o capacitate de execuție și învățare foarte bună. Singurul lucru care este de partea unei companii la început de drum este viteza și ne așteptăm să își utilizeze acest avantaj în felul în care își dezvoltă produsele și învață din interacțiunile cu piața”, a declarat Bogdan Iordache, Co-Managing Director, MVP Academy.

Cea de a treia ediție a programului de accelerare MVP Academy se va desfășura în perioada 11 aprilie – 31 mai la TechHub Bucharest și se va încheia cu Demo Day, eveniment în cadrul căruia echipele își vor prezenta afacerile în fața unei audiențe formată din antreprenori, investitori și profesioniști în tehnologie la nivel regional. Participarea la MVP Academy este gratuită, iar înscrierile se realizează online pe site-ul programului www.mvpacademy.co până joi, 31 martie. Rezultatele procesului de selecție vor fi anunțate joi, 5 aprilie.