Jon Bradford e un investitor cu experiență în lumea startup-urilor și este supranumit “Nașul acceleratoarelor europene” pentru că a ajutat lansarea multora. A fondato acceleratorul Ignite100 în UK, Startup Wise Guys în Estonia și Eleven Venture Accelerator în Bulgaria.

De asemenea, a cofondat F6S, cea mai mare rețea online de antreprenori și investitori, cu peste 1,5 milioane de membri, dar și tech.eu, una dintre cele mai importante publicații pentru startup-uri din Europa de Vest.

Am discutat cu el în preambulul conferinței de tehnologie și inovație How to Web, care va avea loc pe 30-31 octombrie 2019 și unde Jon va fi speaker.

Dacă vrei să afli mai multe despre lumea startup-urilor, cum să implementezi tehnologie și inovație în compania ta și cum să pui întrebările corecte, ai ocazia să iei ultimele bilete pentru How to Web de aici.

Cum lansezi un accelerator de succes

Jon Bradford a lansat mai multe acceleratoare și am vorbit cu el despre cum să lanseză un program de succes, care să aibă sens atât pentru fondatori, cât și pentru startup-uri. Până la urmă, o companie trebuie să iasă câștigată dintr-un accelerator, cu bani, mai multe contacte și poate chiar noi zone de business pe care să le abordeze.

“Trebuie să ai o strategie care să pornească de la fondatori. O strategie care să le fie benefică fondatorilor e esențială.”, spune Bradford.

De asemenea, explică el, ai nevoie de suportul ecosistemului local. “Dacă vrei să funcționeze trebuie să ai suportul întregului ecosistem, adică angeli, investitori și antreprenori cu experiență”, explică Bradford.

În ceea ce privește startup-urile, există o lecție esențială înainte de a te duce la orice accelerator: vorbește cu cei care au mai fost în acel program.

“Înainte să accepți să participi la un asemenea program, fă-ți temele. Vorbește cu cei care au participat și primește feedback ca să vezi dacă programul merită și dacă e ok să dai acțiuni în startup-ul tău”, spune Bradford.

Acceleratoarele trebuie să aibă conexiuni

Un accelerator care are doar conexiuni locale nu este unul care să poată să facă business-ul să crească și să-și facă legături în străinătate.

“Sunt două motive pentru care trebuie să ai susținere din afara ecosistemului. Pentru că startup-urile early stage trebuie să aibă o curbă de accelerare mai bună folosind antreprenori cu experiență din ecosisteme mai mature. Startup-urile later-stage pot avea acces la alte piețe și e la fel de important ca accelerarea business-ului lor”, explică Bradford.

Când să te oprești din curba acceleratoarelor

Scriind despre startup-uri de mai bine de 4 ani am văzut multe nume care se repetau la acceleratoare, companii care mergeau din accelerator în accelerator, dar nu reușeau să crească sau schimbau de prea multe lor abordarea lor de business.

“Acceleratoare au evoluat mult în ultimii 15 ani. Pentru programele unde oferi procente din companie, să mergi la mai multe acceleratoare la rând poate ucide un startup chiar înainte de a porni”, spune Bradford. Așadar, atenție la câte acceleratoare te duci și câte procente dai din companie înainte ca aceasta să crească sustenabil.

“Există și un trend al acceleratoarelor “equity-free”, programe corporate care sunt bune pentru a face contacte în zona companiilor mari, dar trebuie să fii atent să nu fii prins în meeting-uri nesfârșite și în teatrul inovației. Programele corporate corespunzătoare pot fi extraordinar de valoroase, dar trebuie să fii atent dacă îți cer procente din firmă și/sau participare full time. Vorbește mereu cu alumni care au mai fost în program înainte să accepți să participi”, a mai spus Jon Bradford.