Samsung a dezvăluit oficial familia de telefoane S21 pe 14 ianuarie și începând cu 29 ianuarie vor ajunge și la consumatori. Am avut ocazia să le testăm puțin înainte și rezultatul îl vedeți în clipul Hands-On, iar acum ne jucăm cu S21 pe îndelete pentru a vă oferi un review complet în curând.

Schimbări controversate la S21

Până atunci, puteți afla câteva dintre răspunsuri la curiozitățile legate de această lansare. Apple a fost primul mare jucător care a decis să renunțe la includerea unui încărcător și a căștilor cu fir în cutia telefonului, „motivând un consum de plastic redus și beneficii pentru mediul înconjurător”.

La câteva luni după acel moment, alți doi jucători au făcut același lucru: Xiaomi cu Mi 11 și Samsung cu seria S21. De ce? Mark Notton spune că au analizat mult această decizie și că au simțit că nu este nevoie de încărcător, iar căștile nu le folosea toată lumea. „În primul rând, am standardizat conectivitatea implementând USB-C din 2017 pe toate telefoanele flagship. Consumatorii pot folosi încărcătorul pe care-l au sau doar cablul. În al doilea rând, cutia va fi cu 40% mai mică s21 vs s20, ceea ce ne ajută să livrăm mai multe produse pe tot globul”, spune el.

Și ceilalți mari jucători din piață vor face același lucru? Vom primi doar telefonul în cutie? Mark Notton spune că atunci când liderul de piață ia o decizie, de obicei ceilalți o urmează. „Depinde de segmentul de preț. Ai putea primi o soluție diferită de-a lungul acestui an”.

În ceea ce privește celelalte telefoane din portofoliul Samsung, reprezentantul companiei spune că acesta a fost un prim pas, deci nu vor scoate toate încărcătoarele de la toate modelele și că vor tine cont de feedbackul utilizatorilor.

O altă decizie potențial controversată în legătură cu telefoanele S21 este eliminarea slotului pentru carduri microSD. Deci spațiul de stocare nu mai poate fi extins. Până nu demult, compania sud-coreeană se lăuda cu faptul că poți adăuga un microSD de până la 1 TB, însă acum Samsung a renunțat la slotul microSD pentru S21.

Motivul este simplu. Oamenii nu foloseau spațiul de stocare pus la dispoziție. „Un spațiu de stocare de 128-256 GB devine un standard în industrie. Iar noi am observat că majoritatea consumatorilor nu folosesc tot spațiul pus la dispoziție. Unii consumatori vor folosi tot spațiul, dar majoritatea nu”, spune Notton. De asemenea, eliminarea acestuia înseamnă reducerea producției de plastic și ar da posibilitatea companiei să facă telefoane ceva mai subțiri.

Sticla pe smartphone-urile de top a reprezentat „un must have”, mai ales că permitea și încărcarea wireless. Samsung a renunțat la sticlă în favoarea unui material combinat din plastic și sticlă pe care ei l-au numit glastic pentru modelul de bază Note 20. Astfel, aveai un telefon cu un material care permitea încărcarea wireless care nu e nici plastic, nici sticlă.

Au continuat asta și pe modelul S21, aducându-se îmbunătățiri la rezistență. Utilizarea acestui material scade costul de producție, însă face și telefonul mai rezistent, spune Mark Notton. „Unele persoane preferă sticlă, dar un aspect care ii deranjează pe mulți consumatori este acela că sticla se zgârie și e mai fragilă decât plasticul. Așadar, în termeni de longevitate a telefonului, vor putea folosi un telefon cu glastic pentru mai mult timp”.

Un alt aspect demn de menționat este implementarea folosirii unui stylus pe modelul S21 Ultra. Stylus-ul a fost pentru mult timp un simbol al seriei Note, însă asta se va schimba în 2021. Anul acesta Samsung a făcut ca S21 Ultra să fie compatibil cu un stylus și pune la dispoziție achiziționarea unui astfel de stilou și a unei carcase cu loc de depozitare pentru acesta. De ce?

Mark Notton argumenteaza această decizie prin faptul că oamenii au apreciat stylusul pe Note și că vor să ofere mai multe alegeri consumatorilor. De asemenea, reprezentantului companiei Samsung nu îi este frică de faptul ca cele două linii ar putea ajunge să se confunde din cauza acestei decizii, pentru că cei care vor un stylus cu air gestures și încorporat în telefon vor folosi Note, iar cei care preferă seria S acum au posibilitatea să încerce scrisul cu un astfel de stilou.

Când vom avea telefoanele pliabile ieftine

Samsung a fost un pionier pe acest segment prin lansarea lui Galaxy Fold, apoi a perfecționat conceptul cu Fold 2 și a introdus un nou tip de telefon pliabil cu Z Flip. Anul acesta Samsung va continua în această direcție, iar zvonurile indică lansarea a două sau trei modele de smartphone-uri pliabile.

„Telefoanele pliabile sunt foarte importante pentru noi. Am avut succes cu Fold 2 și cu Flip și am învățat multe în ceea ce privește producția și ce fel de funcții preferă și utilizează consumatorii acestor produse. Vom îmbunătăți procesul de fabricație, unele costuri vor scădea inevitabil, deci vom putea scădea prețul unui astfel de telefon în următorii ani. Va fi un trend mare în 2021 și veți vedea mai multe produse de acest tip de la Samsung”, spune el.

Cât de ieftine ar putea deveni telefoanele pliabile? Astfel de telefoane sunt rezervate doar celor care sunt dispuși să plătească mult pentru un telefon. Tehnologia este nouă, deci și prețul este ridicat. Însă în timp, astfel de produse vor deveni mai ieftine. Ar putea ajunge un astfel de telefon la 300 de euro peste 5 ani? „Nu știu când vor fi telefoanele pliabile atât de ieftine, dar știu că pe măsură ce cererea va crește și prețul va scădea”, explică Notton care face o corelație cu smartphone-urile cu conectivitate 5G. Aceasta era rezervată doar flagship-urilor apoi 5G a ajuns și pe alte modele mai ieftine, iar în Q4 2021 prețul unui smartphone 5G va fi chiar sub 200 de euro.

Am investit mult în 5G, chipseturi, hardware, rețele. 5G a fost în 2020 mai mult pe telefoane din categoria premium, dar anul acesta mă aștept să fie o trecere mai mare la 5G de la 4G, deoarece costurile se reduc și putem să scădem prețurile la telefoane 5G. Veți vedea multe produse 5G de la noi”.

În aceste condiții, consumatorii nu și-au exprimat un interes extrem de ridicat pentru astfel de telefoane. În parte pentru că rețelele încă nu sunt puternic dezvoltate și nu văd beneficii uriașe pentru 5G. „Totuși, ei înțeleg că dacă vor cumpăra un smartphone pe care să-l folosească 2-3 ani, atunci sunt mai predispuși să cumpere unul cu conectivitate 5G. Pentru S20 am avut 4G și 5G, iar acum pentru S21 avem doar 5G. Dacă cineva cheltuiește 850 de euro pe un produs va dori unul cu conectivitate 5G”.

Industria dispozitivelor mobile în pandemie

2020 fost anul în care pandemia de COVID-19 a lovit întreaga lume și toate industriile au fost afectate într-un fel sau altul. La nivel european, s-a văzut o scădere mare pe piața de dispozitive mobile (telefoane, tablete, laptop-uri sau ceasuri) la începutul pandemiei în martie și aprilie. Apoi, începând cu lunile de vară, vânzările și-au revenit și în unele cazuri au fost chiar peste așteptări. De exemplu, segmentul de tablete a fost unul bun deoarece mulți copii au avut nevoie de tablete sau laptop-uri pentru școala online, alți le-au procurat pentru divertisment.

Oamenii au fost reticenți să cheltuiască bani pe telefoane sau ceasuri inteligente la început, însă apoi nevoia de conectivitate și de apropiere de ceilalți i-a făcut să se întoarcă la telefoane.

Motivele subliniate de Mark Notton pentru această revenire a pieței, după scăderea de la început, se pot rezuma prin trei argumente: venit suplimentar ce nu s-a mai dus pe vacanțe, necesitate sau plictiseală și, implicit, dorința de a încerca noi tehnologii.

În ceea ce privește 2021, estimările Samsung pentru piața de telefoane mobile din Europa sunt optimiste și arată o creștere de 10% în acest an. „Viitorul nu este previzibil, după cum am observat, dar așteptările noastre indică o creștere de 10% și noi vrem să obținem cât mai mult din această creștere a pieței. Acesta este și un motiv pentru care am lansat gama S21 mai devreme decât de obicei”.