„În perioade incerte, când piețele bursiere sunt volatile, iar amenințarea unei recesiuni este vizibilă la orizont, investitorii globali tind să caute un refugiu plasându-și banii în instrumente financiare care vor rezista unei crize economice. Agricultura este un exemplu de un astfel de refugiu ce generează randamente constante, care până anul acesta lipsea de la Bursa de Valori București. Începând cu luna martie, am observat un interes crescut din partea investitorilor locali în agricultură și îndeosebi în Holde. Astfel, am decis să oferim investitorilor încă o oportunitate de a deveni acționari Holde, înainte de listarea companiei pe Bursa de Valori București în T3 2020”, a declarat Iulian Cîrciumaru, Președinte al Consiliului Holde Agri Invest.
Cu Holde Agri Invest am povestit în cadrul unui interviu aici.
Prin această nouă tranzacție, compania intenționează să atragă 12 milioane de lei, capital care va alimenta investițiile în spații de depozitare și sisteme de irigații.
Aceste investiții făceau deja parte din agenda managementului Holde de ceva timp, însă izbucnirea pandemiei, asociată cu seceta severă din întreaga regiune a Europei Centrale și de Est din acest an, a accelerat planurile de implementare.
Extinderea capacității de depozitarea și instalarea sistemelor de irigații sunt două proiecte cheie ce vor contribui la creșterea rentabilității companiei.
„Am promis investitorilor care au participat la primul nostru plasament privat că vom ajunge la 7.000 de hectare de teren arabil până la sfârșitul anului 2020 și am îndeplinit această promisiune în doar 4 luni. În cadrul celui de-al doilea plasament, oferim investitorilor oportunitatea de a participa la o rundă de finanțare care va alimenta investițiile în sisteme de irigare și spații de depozitare. Considerăm aceste investiții de o importanță esențială, deoarece vor contribui la consolidarea afacerii Holde, prin reducerea dependenței noastre de factori externi, precum condițiile meteorologice imprevizibile sau fluctuația prețurilor la mărfuri”, a declarat Liviu Zăgan, CEO Holde Agri Invest.
Holde are în prezent un siloz de 10.000 de tone, dar intenționează să-și extindă capacitatea de depozitare la 30.000 de tone până în 2023.
În ceea ce privește instalațiile pentru irigare, în momentul de față, niciuna dintre fermele Holde nu are implementat un astfel de sistem, dar obiectivul este de a instala sisteme de irigare pe o suprafață de 3.000 de hectare până în 2023.
Holde operează peste 7.000 de hectare de teren agricol împărțit două suprafețe, în ferma de la Roșiorii de Vede și cea de la Agromixt Buciumeni.
În prezent, compania este în proces de finalizare a celei de-a treia achiziții, care va mări dimensiunea terenurilor operate la 8.000 de hectare.
Până la sfârșitul anului 2020, Holde intenționează să ajungă la un portofoliu de 10.000 de hectare. Compania se așteaptă să atingă o cifră de afaceri de 40 de milioane lei la finalul acestui an și o marjă EBIT de 17%.
Prin intermediul plasamentului privat, acțiunile HAI vor fi oferite unui număr maxim de 149 investitori individuali și unui număr nelimitat de investitori instituționali.
Imediat după închiderea celui de-al doilea plasament privat, compania va finaliza pașii necesari pentru listarea acțiunilor Holde pe piața AeRO a Bursei de Valori București, proces care va dura aproximativ 3 luni.
După listarea pe AeRO, Holde va fi prima companie ce operează terenuri agricole pe BVB. Acțiunile companiei vor fi disponibile pentru tranzacționare sub simbolul HAI.
Obiectivul Holde este de a deveni unul dintre cei mai importanți jucători români de pe piața agricolă locală, ajungând la minim 20.000 de hectare de teren lucrat în următorii șapte ani. Pentru a reuși acest lucru, Holde va investi peste 50 de milioane euro în achiziții de terenuri, precum și utilaje noi, spații de depozitare și sisteme moderne de irigații.
În urma plasamentului privat din decembrie 2019, Holde Agri Invest SA are 52 de acționari. Vertical Seven Group este cel mai mare acționar al Holde, cu o participație de 19,6%, în timp ce restul investitorilor au dețineri între 6% și 0,1% în afacere. Modelul de business prevede ca niciun acționar să nu dețină o participație majoritară în cadrul companiei.