Dacă vrei să cauți un mentor sau un specialist care să te ajute cu business-ul tău, intră pe platforma noastră biztool.ro pentru a-i găsi.


Continuarea susținerii ecosistemului de startup-uri, în special cele din domeniul tehnologiei este o direcție strategică prioritară importantă pentru întregul continent european, mai ales că și fără pandemie decalajul față de piețele americane și asiatice se menține în defavoarea europenilor.

În România, comunitatea de investitori și startup-uri interesați de tehnologie a continuat să evolueze într-o dinamică susținută, deși nu este încă evaluat nivelul total al investițiilor în anul acesta, cu schimbări și multe incertitudini.

Studiu TechAngels – intenția de investiție în România

TechAngels a lansat în rândul membrilor săi - 70 de antreprenori și specialiști din corporații - un studiu care evaluează intențiile de investiții ale comunității de business angels interesați de domeniul tehnologiei.

92% dintre membrii TechAngels sunt hotărați să își continue investițiile în startup-uri tech, la același nivel că și până acum, iar 27% dintre aceștia vor alege și o diversificare a participării la investiții, prin intermediul diferitelor platforme de investiții sau venture-capital.

Cele mai multe investiții: până în 30.000 de euro

Cel mai mare procent dintre TechAngels, 42,37% au investit în 2020 tichete de 10.000-30.000 de euro, iar asociația alocă anual, în medie, 1.100 de ore de consultanță, coaching și mentorship.

Componenta de mentorship și coaching, care presupune transferul de experiență de la investitorii de tip angel către tinerii fondatori ai startup-urilor, este probabil mai importantă decât sumele propriu-zise investite în fazele inițiale, pentru că un TechAngel cu experiență îi poate ajuta pe fondatori să evite greșeli, să stabilească o strategie mai bună și să îi sprijine în execuție.

Aceste lucruri se pot echivala ca valoare în zeci de mii de euro pentru startup-urile aflate în această fază de dezvoltare și pot face diferența între succes și insucces, având în vedere că multe startup-uri dispun în aceste faze de sume limitate.

Per ansamblu, se poate estima pentru 2020 un nivel de investiție asemănător cu cel din 2019, care s-a ridicat la 6 milioane de Euro, deși numărul tichetelor între 10.000 și 30.000 a crescut în defavoarea celor mai mari, de 30.000-50.000 Euro, ceea ce indică un număr mai mare de startup-uri și diversificarea portofoliilor investite, deci și un control mai bun al riscului investițional.

Ce îi motivează pe investitori la startup-uri

De altfel, împărtășirea experienței de business acumulate de angels este la fel de importantă (38% dintre respondenți) cu cea a profitabilității investiției (39%), menționate în topul motivațiilor membrilor TechAngels de a participa la consolidarea comunității de antreprenori și investitori. Contribuția business angels este de cele mai multe ori exprimată în accesul la network (58%), mentorship (54%), idei noi (46%).

“Cel mai dinamic segment al economiei este și cel mai vulnerabil în acest moment. La o privire superficială, fiind vorba de companii de dimensiuni mici, startup-urile par să nu reprezinte o problemă majoră. Ceea ce însă se poate pierde, și uneori fară putere de recuperare, este potențialul pe care îl antrenează un startup la nivelul pieței în care operează. E nevoie de un ecosistem puternic să crești un startup, așa cum se spune că e nevoie de un sat să crești un copil. Noi am conștientizat această nevoie și ne-am intensificat contactul cu startup-urile și cu ceilalți membri ai comunității- acceleratoare, fonduri VC ș.a. și ne-am propus să antrenăm noi parteneri”- spune Mălin Iulian Ștefănescu, Președintele TechAngels.

Modul în care evoluează startup-urile este evaluat de către investitorii TechAngels ca fiind unul în majoritate mulțumitor - respectiv 50% dintre investitori sunt mulțumiți de rezultatele a peste 50% din companiile în care au investit.

Pe lângă problema finanțării, care se află la un nivel mai scăzut pe plan local față de hub-urile europene, startup-urile au nevoie de suport în privința dezvoltării propriilor planuri și competențe pentru a evita riscuri în plus, față de cele cunoscute și obișnuite pentru un startup.

Startup-urile românești se orientează prea mult spre produs

Conform sondajului TechAngels, aproximativ 50% dintre startup-urile întâlnite au o orientare excesivă asupra produsului în defavoarea aspectelor de piață și de business, iar aproximativ 35% supraevaluează valoarea soluției pe care o propun. 50% dintre investitorii TechAngel atrag atenția asupra lipsei de focus, mai mult de o treime adăugând și lipsa de încredere în experiențele anterioare.

"Așteptăm ca fondatorii startup-urilor să ne abordeze cu încredere pentru că am creat un sistem ușor de accesat și de utilizat pentru a ne întâlni în pitch-uri. Îi vom ajuta cu feedback în timpul sau după sesiunile de pitching, vom încerca să le împărtășim din experiența noastră în dezvoltarea de business-uri tech, îi vom îndruma către cele mai bune metode pentru accelerare, iar membrii individuali ai asociației care își doresc să investească îi vor putea contacta direct sau prin intermediul fondurilor de investiții" - subliniază Mihai Guran, vicepreședinte al TechAngels.

În acest moment, portofoliul TechAngels este format din 115 companii, în ultimii 3 ani grupul investind peste 11 milioane de Euro în startup-uri de tehnologie care rezolvă probleme din diverse domenii- sănătate, educație, logistică, financiare, gaming, marketplace ș.a.

Investitorii TechAngels iau decizia de investiție în mod individual sau în grup în urma sesiunilor de pitch organizate săptămânal sau prin participarea la evenimentele industriei. În acest an, în primele trei trimestre TechAngels a întâlnit peste 200 de startup-uri.

TechAngels este un grup deschis de investitori privați interesați să susțină dezvoltarea startup-urilor din domeniul tehnologiei din România și din regiune. În acest moment, asociația are un număr de 70 de membri.

Investitorii din grup sunt antreprenori sau specialiști din companii multinaționale, cu experiență extinsă pe piața din România și din întreaga lume, în planificarea de business, dezvoltarea de produse, abordarea piețelor, vânzări, marketing etc. În calitate de angel investors, membrii grupului asigură mentorat și consiliere pentru startup-urile selectate. În ultimii trei ani, TechAngels au selectat pentru finanțare peste 115 de startup-uri cu sume totale de 11 milioane de Euro.