Internetul n-a fost de la bun început așa cum îl știm. Nici internetul de anul trecut nu mai este internetul din prezent, așa că discuțiile despre ce era acum 20 de ani sunt foarte diferite despre ce este acum. Am urcat destul de târziu în acest ”tren”, undeva prin 2006, dar și de atunci până în 2017 s-au întâmplat multe și acum sunt conectat la internet constant cu ajutorul unui telefon care este mult mai puternic decât primul calculator pe care l-am avut.

Precursorii internetului

Nici 20 de ani nu ne sunt, însă, de ajuns pentru a găsi punctul de început al istoriei internetului. Trebuie să mai adăugăm încă de două ori pe atât, iar asta ne aduce la începutul anilor 1950, când și primele calculatoare apăreau în lume. Au existat și vizionari în această perioadă, precum Vannevar Bush, care a imaginat memexurile, sisteme care le-ar fi permis oamenilor să stocheze tot felul de informații.

Primele astfel de calculatoare erau conectate direct la un terminal folosit de un utilizator individual, iar ulterior au apărut primele Local Area Networks, sau LAN, care conectau dispozitive din aceeași încăpere, spre exemplu. Wide Area Networks, sau WAN, au apărut odată cu nevoia de a conecta calculatoare aflate și la distanțe mai mari.

De la ARPANET la internet

Înainte de Internet, trebuie să discutăm despre ARPANET, mai precis despre momentul 29 octombrie 1969, ora 22:30. Atunci a fost creată și folosită prima legătură, între University of California și Stanford Research Institute. Deși primele două litere trimise prin aceasta, L și O, au ajuns la destinație, după trimiterea literei G, sistemul a cedat, dar, așa cum Leonard Kleinrock nota, o revoluție începuse.

ARPANET a crescut destul de repede de atunci, devenind încetul cu încetul nucleul tehnic al viitorului internet. În același timp, au început să fie dezvoltate și alte rețele, cum ar fi CYCLADES, X.25 sau NPL. Diversitatea în sine n-ar fi fost neapărat o problemă, ba chiar dimpotrivă, mai ales că unele dintre aceste eforturi erau susținute de alte state decât SUA, cu diferența că fiecare rețea folosea propriile metode de comunicare.

Unificarea acestora s-a produs treptat, odată cu crearea protocolului TCP/IP, care urma să înlocuiască alte protocoale, precum NCP, folosit de ARPANETul timpuriu. Tot în această perioadă, întâlnim pentru prima dată termenul de internet, utilizat ca abreviere pentru internetworking. Forma aproape completă a protocolului TCP/IP a apărut în a doua parte a lui 1978, tot în această perioadă fiind creat și standardul IPv4.

Începe epoca WWW

1989 este un an important pentru internet, deoarece intrăm în era World Wide Web, mulțumită lui Sir Tim Berners-Lee. Acesta a depus mari eforturi pentru a realiza WWW-ul pe care îl cunoaștem astăzi, lucrând la crearea protocolului HTTP (pentru transmiterea informațiilor între calculatoare), dar creând și limbajul HTML (pentru crearea paginilor web). Totodată, Berners-Lee a creat și primul browser, denumit nesurprinzător WorldWideWeb.

Browser-ul WorldWideWeb era destul de rudimentar și nu foarte accesibil pentru persoanele fără cunoștințe tehnice, astfel că abia în 1993 a luat avânt folosirea internetului, datorită browserului Mosaic. Acesta avea un mare avantaj, încărcând imagini în aceeași pagină cu textul. Un an mai târziu, Netscape Navigator apare pe piață, iar un prim război al browserelor câștigă. Zicala „când doi se ceartă, al treilea câștigă” se aplică și aici, deoarece Internet Explorer a câștigat lupta pentru supremație între browsere, devenind lider pentru o perioadă îndelungată de timp.

Citește continuarea articolului în cadrul proiectului "Vezi în viitor" de pe playtech.ro