Q Picture: Îmbinarea perfectă între luminozitate și culoare

Volumul de culoare măsoară două elemente definitorii pentru capacitatea de redare a imaginii: gama de culori și nivelul de luminozitate. Cu cât este mai extinsă gama de culori și cu cât luminozitatea este mai ridicată, cu atât volumul de culori va fi mai mare. Capacitatea televizoarelor convenționale de a reda intensitatea culorilor scade pe măsură ce nivelul de luminozitate crește.

Cu noua sa tehnologie, televizorul Samsung QLED poate reda 100% volumul de culori, simultan cu o luminozitate de până la 2,000 niți – o premieră în industria televizoarelor. Nu în ultimul rând, televizorul QLED redă niveluri de negru profunde și un contrast accentuat, oferind o experiență de vizionare perfectă, indiferent de luminozitatea încăperii.

Q Smart: Îmbunătățeste experiența de home entertainment

Samsung Smart Hub a fost optimizat, iar navigarea este mult mai simplă, integrând pe lângă conținutul variat și de calitate și noua aplicație Smart View. Cu ea puteți face simplu conectarea între un dispozitiv mobil și televizor. Multitasking-ul se simplifică și trece la nivelul următor. E ușor acum să jonglați între un film pe TV, o sesiune de gaming sau redarea unei fotografii de vacanță de pe telefon direct pe televizor.

Utilizarea Samsung QLED TV presupune o singură telecomandă. Samsung One Remote poate controla dispozitivele conectate la televizor și integrează comenzile vocale pentru căutări sau navigare prin funcțiile Smart TV-ului.

Q Style: Destinat oricărui stil de viață

Instalarea este facilă și rapidă, fie pe perete prin noul sistem inovator No Gap – care elimină spațiul dintre televizor și perete și permite reglarea în 3 planuri, fie utilizând suportul tip șevalet sau utilizând suportul Gravity.

Singura conexiune între Samsung QLED TV şi orice alt dispozitiv – STB, consola, sistem audio / video – se realizează acum printr-un cablu optic unic, Invisible Connection. Noul cablu Invisible Connection reduce dezordinea și firele inestetice, având un sistem simplificat, cu o singură conexiune.