Lampix e o companie fondată în Brașov de George Popescu și Mihai Dumitrescu, dar care are sediul în Statele Unite, la New York (acolo unde este înregistrată). Ei au creat un sistem care face orice suprafață una inteligentă, cu care poți interacționa. Au contracte deja mari cu firme globale, iar acum au lansat o campanie de tip Initial Coin Offering (ICO).

Lampix vrea să creeze un sistem de analiză de imagini bazat pe blockchain. Moneda lor se numește PIX. Practic, pentru a face din Lampix și din alte dispozitive de realitate augmentată un viitor fezabil, trebuie să existe o bază de date cât mai complexă de obiecte și imagini. Acest lucru va ajuta algoritmii să poată învăța. Practic, pentru a face acest lucru fezabil, fără intervenție manuală, cei de la Lampix s-au gândit la un sistem pe blockchain care să verifice aceste imagini automat, prin intermediul tranzacțiilor. Orice monedă virtuală, în cazul acesta PIX, conține date stocate.

Lampix a trecut pe la acceleratorul Highway1 din San Francisco. Echipa de fondatori e formată din George Popescu și Mihai Dumitrescu.

George Popescu, alumni al MIT și fondator al Boston Technologies, compania cu cea mai mare creștere din Boston în 2011. Până în acest moment el a construit nouă companii. Mihai Dumitrescu este fondator și CTO al Rosoftlab, o companie de cercetare și dezvoltare în domeniul computer vision, realitate augmentată și aplicații mobile. Cei doi s-au întâlnit în 2013, pe când erau speakeri la TedX București. Lampix a obținut și premiul pentru cel mai bun startup de AR/VR la festivalul SXSW din 2017. Lampix lucrează în total cu 185 de companii.

Iată cum funcționează Lampix.

Pe 9 august a început campania de vânzare a tokenilor PIX, construită pe blockchain-ul Ethereum. Tokenii cumpărați de utilizatori cu 0.12 dolari pot fi folosiți pentru achiziția de Lampix, iar minerii vor fi plătiți pentru analizarea și votarea imaginilor.

Scopul final e să strângă 60 de milioane de dolari din acest crowd sale, iar până la finalul lui 2018 să aibă o bază de date de peste un miliard de imagini.

50% din masa totală de monedă virtuală va fi pusă la vânzare în acest crowd sale. Au fost create 1,1 miliarde de monede. 30% vor fi în rezervă, iar 20% vor fi ale echipei.

Poți să citești whitepaper-ul celor de la Lampix în documentul de mai jos. Aici explică modalitatea prin care fac campania.

Whitepaper Lampix by Vlad Andriescu on Scribd