Anunțat în cadrul IFA 2018, Lenovo Yoga Book C930 e un dispozitiv cu diagonală de 13 inch, ultrasubțire și ultraușor. Display-ul principal are rezoluție 2K și o luminozitate de 400 de niți, iar cel secundar, retroiluminat, este de tip E Ink și are rezoluție full HD. Acest display secundar poate fi folosit în trei moduri: ca tastatură, ca agendă pentru notițe, ca E Reader.

Este gândit pentru cei care vor să noteze rapid orice îi interesează, iar pentru cei care folosesc mult timp tastatura are funcție de feedback haptic și animațiile mimează apăsarea. Este destul de ușor de tastat pe el, dar e nevoie de un anumit timp de acomodare, fiindu-ți imposibil să îți odihnești degetele pe taste, cum ai face-o cu o tastatură fizică.

Partea bună este că Lenovo a integrat și algoritmi de inteligență artificială meniți să învețe cum tastezi, iar tastatura se va adapta.

Lenovo Yoga Book C930 promite și o autonomie mare - 13 ore de citit continuu pe display-ul E Ink și până la 10 ore de redare video pe display-ul color. Sub ecrane se găsesc 4GB memorie RAM și un procesor Intel Core i5. Este mai mult un gadget pentru browsing, emailuri și sarcini de zi cu zi, nu un ”cal de muncă” pentru editori foto/video.

Grosimea lui este impresionantă, măsurând numai 9mm, iar pentru a fi mai ușor de deschis, cei de la Lenovo au introdus o tehnologie interesantă - dacă bați de două ori în capac, acesta se ridică circa un centimetru, ca să poți să apuci ecranul. Lenovo a făcut asta cu ajutorul unui accelerometru, a unui metal cu memorie și a magneților.

Lenovo Yoga Book C930 va fi disponibil din septembrie și va avea prețuri începând de la 999 de euro.