Microcipul senzorului de imagine Infineon REAL3, ce va avea un rol-cheie în funcționarea camerei foto frontale de pe noul LG G8 ThinQ, va fi dezvăluit la Barcelona, în cadrul Mobile World Congress 2019.

Folosind expertiza Infineon și pmdtechnologies în domeniul algoritmilor pentru procesare de nori de puncte 3D (un set de puncte informaționale în spațiu, produse prin scanare 3D), senzorul va aduce camera frontală de pe smartphone la un nivel cu totul nou al capabilităților.

În timp ce alte tehnologii 3D folosesc algoritmi complecși pentru a calcula distanța dintre obiectiv și un obiect, microcipul senzorului de imagine ToF oferă o măsurătoare mai corectă, captând lumina din spectrul infraroșu reflectată de subiect.

Drept rezultat, ToF are o mai mare eficiență când lumina ambientală este crescută, reducând încărcarea procesorului aplicației și, prin urmare, și consumul de energie.

Datorită timpilor săi reduși de răspuns, tehnologia ToF este folosită larg în cadrul diverselor metode de autentificare biometrică, precum recunoașterea facială. În plus, deoarece tehnologia ToF vizualizează obiectele în 3D fără a fi afectată de lumina din surse externe, această oferă o rată excelentă de recunoaștere, atât în spații de interior cât și de exterior – ideală pentru implementarea în aplicații de realitate augmentată (AR) și realitate virtuală (VR).

Vârful de gamă LG ce va fi lansat se laudă și cu alte funcții, posibile doar datorită tehnologiei ToF, precum funcția Real Bokeh îmbunătățită. Folosind algoritmul proprietar LG pentru camera foto, senzorul 3D poate distinge cu ușurință subiecții umani de obiectele de fundal, permițând utilizatorilor să-și facă selfie-uri mai impresionante vizual folosind diverse niveluri de blur.

Mai jos e prima imagine apărută cu LG G8 Thinq pe XDA Developers.