Timpul e un factor care poate scădea frecvența citirii. Prețul cărților ar putea fi altă coordonată pentru care românii nu ajung să citească atât cât și-ar dori. Dar startup-urile despre care urmează să vă povestim vin și rezolvă aceste două probleme, ceea ce ar lăsa loc pentru mai multe cărți descoperite, fie că sunt ascultate (audiobooks), fie că sunt rezumate sub forma unor idei și rezumate inspiraționale.

Dar să vedem care sunt acele soluții dezvoltate local prin care putem să ne bucurăm de cărți mai ușor și mai mult.

În România, 24% dintre români au încercat deja experiența cărților audio, iar pentru 72% dintre români formatul este unul care li se pare atractiv.

Voxa - vocea autorilor în căști

Voxa este un serviciu românesc de streaming pentru audiobooks și e-books, cu conținut în limba română și engleză, lansat în noiembrie 2021.

În prezent, platforma Voxa cuprinde peste 65.000 de titluri (audiobook și e-book în limba română și în limba engleză), iar în primul an de activitate aplicația a fost descărcată de peste 200.000 de persoane, dintre care 150.000 au devenit utilizatori recurenți.

Cu 48 de lei ai un abonament lunar în care poți să citești și să asculți nelimitat. Pentru cei fără abonament există însă niște titluri gratuite și niște mostre din cărțile disponibile.

Audiotribe - pentru tribul iubitorilor de cărți oriunde

AudioTribe este o platformă care oferă acces la mii de audiobooks premium în română și engleză realizate în studiouri profesioniste, cu naratori recunoscuți, cu un portofoliu de peste 18.000 de audiobooks & eBooks premium, în română și engleză. Abonații noi au cărți gratuite la activarea contului.

Cu un pachet basic de 6,99 euro/ lună ai 2 credite cu care poți cumpăra ce cărți vrei. Ca exemplu, o carte vedetă, cum ar fi Rezerva lui Harry costă 3 credite, iar un credit costă 3,90 euro.

Din datele anului trecut, Audiotribe arată obiceiurile de ascultat ale românilor: cărțile sunt ascultate în timpul săptămânii, înainte și după începutul programului, semn că oamenii transformă statul in trafic și naveta în momente destinate învățării sau relaxării. În medie, timpul zilnic petrecut ascultând este de 27 de minute.

Deepstash - idei cu impact din cărți

DeepStash este un startup care ajută oamenii să-și monitorizeze, clasifice și să își fructifice ideile, un spațiu care adună cititorii în jurul unui conținut cu impact pentru ei și pentru lume.

Ce a făcut Deepstash e că a spart conținutul din cărți, articole și podcasturi într-un nou format, numit idee în aplicație, care să fie perfect pentru telefonul mobil, ușor de citit și ”cu super-puteri: de eficientizare a timpului, de înțelegere, de organizare, de accesat oricând și de mixat în noi conținuturi”.

Deepstash e o aplicație gratuită, dar are și varianta PRO, care vine cu beneficii precum conținut nelimitat, learning personalizat, funcția de Save, listen și offline access și, desigur, NO Ads. Prețurile încep de la 30 lei/ lună și există și pachetul de 183 lei/ an.

Bookster - legitimația de bibliotecă reinventată

Bookster este un proiect lansat în 2013 unde abonații au acces la cărți de top din lume și se bucură de recomandări personalizate și de accesibilitate. În 10 ani pe piață, platforma de acces la lectură înseamnă 127.000 de cititori, 1173 de companii, 5 milioane de împrumuturi, 113.000 cărți și 12 lecturi citite în medie de fiecare cititor.

Bookster funcționează ca o mare bibliotecă, unde angajatorii oferă angajaților săi acces la cărți pe care le iau cu împrumut acasă, le citesc și le aduc înapoi. Ca pe vremuri, ca la școală, dar fătă lecturi obligatorii.

Costurile variază în funcție de numărul de abonamente necesare într-o companie iaro firmă plătește doar angajații care citesc. De exemplu, într-o companie unde e nevoie de 5 abonamente (acolo unde sunt între 1-9 angajați), costul este de 30 euro/ lună + TVA. În locurile unde se ajunge la 500 de abonamente, costul ajunge la 1500 euro + TVA.

Voi ce startup-uri care încurajează lectura mai știți sau mai folosiți?