Radu Mazilu, Maria Nicolae, Cristina Bunea și Alexandru Enache au 22 de ani și s-au întâlnit la Londra, acolo unde ultimii trei studiau Computer Science, iar Radu Science și Management Science. După terminarea facultății nu doreau să se angajeze într-o companie și au decis să deschidă un startup împreună.

„Ne-am decis să începem ceva împreună, am aplicat la Y Combinator în ultima zi de aplicație și ne-au chemat la interviu, am intrat, a fost o aventură și am început să construim produsul acesta cu puțin înainte să aplicăm. Mare parte a lucratului s-a întâmplat în Y Combinator. Până atunci am avut examene și nu ne-am putut concentra full time”, a povestit Radu Mazilu la Startup Grind Silicon Valley pentru start-up.ro.

Listle este un produs care le permite oamenilor să consume conținutul scris în format audio. Practic, cu ajutorul unor naratori umani orice text scris poate deveni un podcast pentru a putea fi consuma în mașină sau în alt mediu. E o aplicație dedicată celor care nu au destul timp pentru texte scrise.

Ce face Listle?

„Încercăm să micșorăm discrepanța dintre articolele scrise și podcast-uri în ideea că există foarte mult conținut scris. Ethosul nostru este că cel mai interesant conținut de pe Internet e scris, dar din ce în ce mai mulți oameni ascultă podcast-uri. Vrem să convertim conținutul scris în audio, ca următoarea generație de consumatori media să-l poată consuma”, explică Radu Mazilu.

Potrivit Deloitte, în 2020 piața globală de audiobook-uri va crește cu 25%, până la 3,5 miliarde de dolari. De asemenea, piața de podcast-uri va crește cu 30% până la 1,1 miliarde de dolari. Practic, Listle poate deschide o nouă nișă pentru conținutul audio, adică acolo unde publicațiile nu au experimentat încă pe piața transformării conținutului scris în audio. Pe viitor, Listle ar putea deschide parteneriate cu publicații sau poate monetiza dintr-un abonament pe care utilizatorii îl vor plăti ca la Netflix.

„Ideea a început puțin altfel. Le permitea oamenilor să ceară convertirea conținutului scris în audio, dar foloseam inteligență artificială, ceea ce s-a dovedit că nu creează engagement. Ne-am mutat la voci umane și dezvoltăm Listle care creează conținut pe diferite subiecte de interes pentru oameni”, spune Radu Mazilu.

Sosul secret ca să ajungi la Y Combinator?

Nu multe startup-uri cu fondatori români au ajuns de-a lungul timpului la Y Combinator, un accelerator cu o rată de aplicare foarte mare și procente de acceptare mici. În 2014 primul startup fondat de români a fost Two Tap, fondat de Radu Spineanu și Răzvan Roman. Startup-ul a fost vândut în mai 2019 către Honey.

În 2018, Nestor, un startup fondat de Raluca Apostol și Bogdan Apostol, a fost acceptat la Y Combinator. Cei doi dezvoltaseră în trecut Marionette Studio, un startup care permitea prin produsele sale să creezi animații și emoji-uri. Nestor e un tool pentru manageri prin care aceștia află modul ideal prin care pot să-și crească oamenii.

Radu Mazilu spune că dincolo de rațiune, au fost alte câteva elemente care a contat atunci când au aplicat la Y Combinator și pentru care au fost acceptați.

„Nu există o explicație științifică despre cum să intri la Y Combinator. Nu cred că am apelat doar la partea rațională. Noi am încercat să explicăm că cel mai interesant conținut de pe internet este scris și factually din ce în ce mai mulți oameni ascultă podcast-uri și există un market imens de oameni care ascultă conținut audio”, spune Radu Mazilu.

„Am încercat să îi ajutăm să-și imagineze ideea de a avea ceva scris și să poți să asculți mai târziu sub forma unui podcast. Am transmis așadar ideea, am explicat dimensiunea pieței și partea de echipă. Noi suntem 4 cofondatori tehnici, toți știm să programăm. Ei trei au făcut Computer Science, eu am făcut cursuri de programare. Și am evidențiat faptul că am putea să construim produsul. Asta a fost prima chestie, primul milestone. I-am convins că putem să construim produsul.”, spune Mazilu.

„Al doilea lucru e că aveam spiritul de „whatever happens, happens”, dacă nu merge totul o să lucrăm pe asta, nu ne interesează dacă nu merge, vom continua împreună și că o facem mai mult din plăcere momentan. Suntem motivați și tineri”, a mai adăugat acesta.

Dar pentru a aplica la Y Combinator cei de la Listle au făcut 15 interviuri de probă și spun că experiența din Y Combinator le-a schimbat viața. „Am întâlnit fondatorii de la Twitch, Airbnb, Front, o groază de companii mari. Oamenii aceia sunt și ei oameni normali, nu au nimic ca special ca orice alt potențial antreprenor. Singura chestie e că au avut mai mult curaj, au vrut să facă un produs pe care ei și l-ar fi dorit pentru ei.”, spune Radu Mazilu.

Au construit produsul în ultimele luni

Din iunie, când au intrat la Y Combinator, au lucrat full time la produs, au vorbit cu utilizatorii, au lansat produsul, au ridicat o nouă investiție și aduc noi feature-uri în funcție de feedback-ul utilizatorului.

„Learning-ul de la Y Combinator a fost pe partea de growth, deși am avut și product advice. Noi fiind foarte la început, a trebuit să petrecem o mare parte din Y Combinator construind produsul. Ceea ce a fost puțin enervant la început. În loc să ne concentrăm pe growth, trebuia să ajungem în punctul de unde puteam să creștem”, spune Radu Mazilu.

„Investiția de la Y Combinator a fost pentru a ne baza în timpul verii. Ne-a permis să stăm aici și să începem compania. După Y Combinator am avut 3 investitori, toți dintre ei în zona de angel investment.”, a mai explicat cofondatorul Listle.

Piața și monetizarea pentru Listle

„Market-ul cu adevărat cu potențial mare e constat dintr-un abonament, în care oamenii vor plăti 5-7 dolari pe lună pentru a accesa tot conținutul, ca Spotify. Încercăm să ne dăm seama ce merge și ce nu merge, la nivel de conținut și aplicație. Trebuie să creăm o experiență oamenilor și oamenii să fie engaged”, explică Radu.

Avem câteva mii de utilizatori lunari activi care ascultă constant. Începem să vedem o oarecare creștere în ultimele luni. Nu e focusul principal. Ne concentrăm pe îmbunătățirea retention rate-ului. 50% din oamenii care-și fac cont rămân cu noi cel puțin 2 săptămâni. Vrem să ne ducem spre 6 sau 12 săptămâni. Odată ce avem numere bune la retention, ne vom concentra pe a crește numărul de utilizatori”, a încheiat cofondatorul Listle.