Samsung Galaxy Z Fold 3 și Samsung Galaxy Z Flip 3 au fost prezentate pe 11 august de Samsung și noi am avut ocazia să avem un prim contact cu ele. Trebuie să zicem că față de generațiile anterioare sunt mai impresioanante, mai rezistente și ne-am obișnuit deja cu ecranele pliabile. În plus, modul de funcționare a aplicațiilor e din ce în ce mai bun.

Cu Mark Notton am discutat despre direcțiile Samsung, dar și dacă telefoanele pliabile înlocuiesc cu totul seria Galaxy Note, apreciată anterior de consumatori, mai ales că anul acesta există și suport pentru stylusul S Pen.

Telefoanele pliabile sunt mainstream

„Anul acesta suntem pregătiți să facem telefoanele pliabile mainstream. Am dezvoltat tehnologia, dar și capacitatea de a le produce pe scară largă”, spune Mark Notton într-un interviu cu start-up.ro.

El menționează că în ultimii 10 ani Samsung a lucrat la acest concept și a trecut prin multiple prototipuri.

„Când am lansat am primit feedback-ul, l-am pus în a doua generația și ne-am concentrat pe integritatea balamalei, pe cât de fină e mișcarea, cât de ușor e telefonul și cum poate fi mai ușor”, explică Notton.

Din punctul lui de vedere, la generația actuală s-au uitat în acele zone care erau bariere de adopție pentru oameni, cum ar fi rezistența la apă, optimizarea aplicațiilor.

„Cea mai mare provocare a fost rezistența la apă. Pentru telefoanele flagship tradiționale aceasta e standard. Dar când ai un telefon cu balama e foarte greu. Am încercat să eliminăm această barieră de intrare pentru consumatori. E destul că au o interfață nouă cu care trebuie să se obișnuiască. Voiam să fie durabil și să fie rezistent la apă”, spune Notton.

Deși încă se mai vede o dungă pe ecran, formată de plierea acestora, eu personal deja m-am obișnuit cu ea. Dar unii oameni încă o observă. Mark Notton spune că în feedback-ul oamenilor acest aspect nu a fost unul menționat foarte des.

„Da, mai ai o dungă, dar nici nu o observi. Când folosești produsul te obișnuiești. Nu e un feature, dar nu e un lucru de care oamenii se plâng. Focusul nostru e să facem un telefon cât mia subțire și ușor posibil”, spune Notton.

Optimizare la aplicații

De asemenea, inclusiv la nivelul aplicațiilor au fost îmbunătățiri, multe dintre ele funcționează acum foarte bine atât pe ecranul copertă, cât și pe cel mare, se fac tranziții ușoară și pe ecranul mare acestea sunt împărțite într-un mod interesant. De exemplu, pe YouTube poți să vezi un video, dar poți să vezi și comentariile și să scrii. De asemenea, multe aplicații pot funcționa excelent în paralel.

„Oferim suport și unelte pentru dezvoltatori. Am început inițial cu cele mai populare aplicații, dar apoi a trebuit să ne ducem la nivel național, să vedem ce aplicații sunt folosite în piețele naționale și să ajutăm dezvoltatorii să le optimizeze”, explică Notton.

Pentru acest lucru oferă suport permanent, dar și incentive financiar pentru programatorii care modifică aplicațiile pentru ecosistemul Android al Samsung de pe pliabile.

Am discutat cu Mark Notton și despre optimizarea când vine vorba de conținut. Pentru că un lucru pe care utilizatorii îl pot observa e că pe Netflix sau YouTube rămân margini negre foarte late, pentru că orientarea ecranului pe Fold 3, de exemplu, e una aproape pătrată.

„E nevoie de timp pentru a învăța și optimiza. Platforma e flexibilă și permite modificări pentru adaptarea la experiența ecranului pliabil. Dar ecranul mai mare oferă mai multe posibilități, poate pentru publicitate, mesagerie. Ca la orice tehnologie nouă durează și evoluează”, spune Notton.

S Pen - înlocuiesc pliabilele seria Note?

Pentru că anul acesta Fold 3 are suport pentru S Pen, unul nou, pentru că cele vechi pot deteriora ecranul, mulți s-au întrebat dacă pliabilele nu sunt, de fapt, înlocuitoare pentru seria Note. Mai ales că evenimentul Unpacked de toamnă era dedicat acestora.

„Anul acesta am decis să adăugăm suportul pentru S Pen pentru că tehnic nu o puteam face anterior. Ai nevoie de un strat suplimentar sub ecran, iar acela nu se putea plia”, spune Notton.

Notton nu exclude noi dispozitive Galaxy Note în viitor, mai ales pentru că la Fold ceea ce lipsește e S Pen integrat, așa cum era în Note.„Sunt milioane de oameni cărora le place pen-ul integrat”, explică Notton. El a mărturisit că încă nu sunt hotărâți dacă vor fi noi dispozitive Note, dar asta va depinde de reacția oamenilor.

Până la urmă, Samsung a demonstrat anterior că poate să facă dintr-un telefon „alternativ” unul de masă. Dacă vă amintiți seria Edge, primele telefoane cu ecranul curbat pe margini, acelea erau separate de seria Galaxy S. Dar, în anii ce au urmat, Galaxy S a împrumutat ecranul curbat, iar seria Edge a dispărut. Așa e posibil să se întâmple și cu Fold și Note.

Legat de preț, Notton nu crede că prețurile vor scădea nici anul viitor, dar e optimist că vor putea reduce din costurile tehnologiei, pe măsură ce o vor dezvolta pentru mase. În privința unui mid range pliabil, Notton se păstrează deschis la idee, dar ar trebui ca Samsung să facă prea multe compromisuri pentru un preț rezonabil, așa că vor mai aștepta.