Problemele cele mai mari ale mașinilor electrice sunt capacitatea de autonomie de care acestea dispun și timpul de reîncărcare a bateriilor. Celulele de combustibil promit să le facă uitate și vin cu câteva avantaje în plus. Companii mari precum Toyota, Honda, Hyundai sau GM se joacă cu această tehnologie și deja au început să fabrice motoare care merg cu celule de combustibil, notează phys.org.

Singura limitare momentană a acestei tehnologii este lipsa punctelor de alimentare specifice. Față de cele de încărcare electrică, numărul ”benzinăriilor” care vând celule de combustibil este mult mai mic. Cele mai multe se regăsesc în California, 34 la număr.

De asemenea, General Motors a dotat armata SUA cu un număr de camionete alimentate de celule de combustibil bazate pe hidrogen, deci lucrurile se mișcă din ce în ce mai serios în această direcție. Asemenea mașinilor electirce, și cele care dispun de tehnologia anterior menționată pot rula fără să lase în urmă niciun fel de emisie. Iar cele nouă ore necesare încărcării unui complex de baterii ar fi dat uitării. Autonomia este și ea mai mare.

Practic, mașinile bazate pe capsulele de combustibil sunt tot un fel de mașini electrice însă care sintetizează diferit energia. Bateriile, în loc să fie încărcate în mod tradițional, își trag ”suflul” dintr-o combinație de oxigen și hidrogen care alimentează un sistem electric. GM nu este la prima încercare cu acest tip de tehnologie. Încă din 1966 au tot testat, însă sistemele explodau, din când în când. Acum nu mai este vorba de așa ceva.

Unul dintre modelele mai populare de mașini bazate pe această tehnologie, Honda Clarity, a reușit să scoată o autonomie de 366 de mile (aproximativ 599 de km), net superioară mașinilor electrice. Un ”plin” al acestui model costă în jur de 80 de dolari în SUA.

FOTO: Flickr//Steve Jurvetson