Tot în 2021, Wantsome va introduce în portofoliu trei cursuri speciale: Low Code Engineering, Cyber Security și Front-End Advanced

În 2021, Wantsome va continua dezvoltarea direcțiilor începute în 2020 și anume cursuri pentru copii, programe personalizate pentru B2B, dar și două cursuri de nișă, extrem de importante în această perioadă pentru piața de IT: Low Code Engineering și Cyber Security.

Cursul de Low Code Engineering va fi disponibil începând cu luna martie. Acesta este realizat în parteneriat cu start-up-ul Plant an App, iar prin programă Wantsome își propune să îi ajute pe cursanți să dobândească skill-urile necesare pentru a crea aplicații fără să utilizeze sintaxa specifică unui limbaj de programare. Cursul de Cyber Security va fi disponibil din al doilea trimestru al anului 2021.

Pentru prima parte a anului 2021, începând cu luna ianuarie, Wantsome a pregătit următoarele cursuri: Intro în Programare, Testare Manuală, Basic IT Skills, Intro în Network & Infrastructure, Programare Front-End, Algoritmi și Structuri de Date, System Engineering & DevOps, Network & Infrastructure, Programare PHP, Programare Python și Business Analysis.

În luna februarie cursanții interesați pot opta pentru un curs de Testare Manuală și Introducere în Testare Automată, Testare Automată, Programare .NET, DevOps sau Network & Infrastructure, UI/UX Design, Automation testing with Selenium and Python, Curs From Zero to Hero – A Tale of Platform Development using the HashiCorp Stack, Docker Container Runtime 101, Programare .NET Advanced, Spring Fundamentals, Game Development JavaScript (curs pentru elevi), UI/UX Design Weekend (cursuri pentru elevi), Învață să construiești jocuri arcade și jocuri clasice cu Python (curs pentru elevi), O introducere jucăușă în programare Python (curs pentru elevi), Programare Funcțională cu Scala și Spark, Linux Administration Fundamentals și Programare Java.

Pentru luna martie este pregătit cursul de Programare Front-End Advanced.

Pentru fiecare curs menționat va fi formată câte o grupă care va include un minim de 12 participanți sau un maxim de 15.

„Anul 2020 a fost pentru Wantsome unul plin de provocări, dar și de realizări pe care altfel nu le-am fi putut obține. Ne-am adaptat la noua realitate impusă de pandemie, ne-am mutat rapid în online și nu am pierdut din calitatea serviciilor pe care le oferim. Astfel, am reușit să acoperim o plajă mult mai mare de cursanți, ne-am adresat doritorilor din diverse alte orașe decât Iași și București, și chiar din alte țări. Această deschidere a fost de bun augur. Mai mult decât atât, anul acesta am trecut printr-un proces de rebranding, iar Wantsome a îmbrăcat haine noi în online și și-a schimbat identitatea. A fost un an în care am învățat multe lecții și acest lucru ne-a adus o serie de oportunități la care nu ne-am mai gândit până acum, ceea ce mă face să privesc încrezătoare către noul an”, a declarat Iuliana Anton, fondatoare Wantsome.

În prezent, în contextul pandemiei, nevoia de digitalizare a crescut interesul pentru domeniul IT și reconversia profesională. Tot mai mulți români plecați din țară sau din alte orașe ale României au solicitat înscrierea la cursurile Wantsome. Astfel, în acest an, interesul pentru IT a crescut, implicit și interesul pentru cursuri de specialitate.

În 2019, Wantsome a avut o cifră de afaceri de aproximativ 400.000 de euro, iar în 2020 compania se așteaptă la o creștere de 24% (calculat până la nivelul lunii octombrie). Planurile pentru 2021 includ stabilizarea activității companiei, ceea ce înseamnă o cifră de afaceri cel puțin egală cu cea de anul acesta.