Chiar dacă vorbim de un antreprenor în tehnologie și de o familie de antreprenori în retail, lucrurile au un punct comun important. Banii mari se întorc în economie și contribuie la dezvoltarea mediului antreprenorial.
Acum câțiva ani pe vremea primelor mele interviuri despre ecosistemul antreprenorial din România se vorbea despre un lucru pe care nu-l înțelegeam cu totul. Era vorba de maturitatea ecosistemului și de avantajul pentru care antreprenorii care vor crește, vor face bani, își vor vinde companiile mai departe poate spre jucători mai mari sau le vor păstra vor putea să întoarcă banii în economie. Dar era o perspectivă abstractă, nu știam mulți care au făcut asta. Pe vremea aceea exemplul clasic era Radu Georgescu, poate Marius Ghenea, oameni care au fost antreprenori în anii '90 și care ulterior au devenit investitori.
Dar anii au trecut, ecosistemul antreprenorial s-a maturizat. Și chiar dacă uneori am vrea ca antreprenorii din domenii mai tradiționale să vină spre startup-urile de tehnologie, de multe ori, iată, vedem cum antreprenorii din tech se îndreaptă și spre domenii tradiționale.
Daniel Dines a devenit primul unicorn românesc cu UiPath. Chiar dacă provocările firmei nu s-au terminat cu ocazia listării, dovadă o face prețul acțiunilor, în scădere multă față de momentul inițial al IPO-ului, UiPath a făcut mai mulți oameni bogați în momentul listării. Și nu doar bogați virtual, ci în conturi. Ce fac oamenii bogați? Investesc mai departe de multe ori, iar Dines nu a stat degeaba și a investit și într-un startup de tehnologie din România (FameUp), într-unul de telemedicină din Germania (Avi Medical), iar acum într-o firmă din zona agricolă. De ce? Pentru că-și diversifică investițiile și oricât de unicorn ai fi, te duci și spre agricultură, o zonă stabilă și importantă în viitor.
Despre frații „Dedeman”, așa cum li se zice, știm că au făcut investiții masive în ultimii ani. După cel mai mare lanț de retail de construcții au investit în imobiliare, iar acum se duc poate spre unul dintre cele mai populare branduri locale din zona de farmacie, Farmacia Tei și Bebe Tei.
Banii mari se întorc în economie și o ajută să crească. Și probabil că nu veți auzi despre asta la știri, iar unii dintre voi veți spune că oamenii cu bani pleacă în străinătate și își ascund veniturile în paradisuri fiscale. Despre Dines ați auzit când a fost listat UiPath la bursă, dar presa mare l-a uitat rapid de atunci. Despre frații Pavăl auzi din când în când, sunt oricum foarte discreți, și cam atât. Dar circulația banilor în economie e importantă, pentru că afaceriștii mari investesc în business-uri mici și medii și le pot crește ulterior. Iar doar prin acest ciclu al antreprenoriatului România poate să crească.
Așadar, data viitoare când citiți despre un antreprenor încă la început, gândiți-vă că succesul lui ar putea fi la un moment dat succesul țării, iar dorința noastră de a vedea mai multe business-uri de tehnologie care să devină unicorn va deveni realitate. Nu peste noapte, ci treptat, cu mult efort, dar rezultatele se vor vedea.
Ah, și apropo, atunci când spuneți că UiPath nu e o companie românească nu vă voi contrazice. Dar depinde cu ce ton o faceți. Da, compania listată la bursa din New York e o companie americană, dar care angajează mulți români aici. Iar oamenii care fac bani sunt și ei mulți români, iar ei aduc banii înapoi în economie, dau lichiditate și dau speranță. Așadar, mai bine să fii bogat și să investești decât înstărit și naționalist degeaba.