După 1990, estonienii și-au digitalizat aproape toate procesele. 94% din cetățeni au acces la servicii digitale, de la medici, până la plata taxelor naționale și locale. De anul trecut, estonienii au lansat și programul de rezidență digitală - poți să-ți înregistrezi compania și poți să ai un soi de buletin digital estonian. Acolo poți să plătești și taxele și poți să faci afaceri în jurul lumii.

La Mobile World Congress, estonienii au decis să mai găsească noi cetățeni virtuali, scopul lor fiind înregistrarea afacerilor în țară. De la începutul programului până astăzi, potrivit reprezentanților de la stand, 8.000 de persoane și-au făcut e-rezidență și 300 de noi companii au fost deschise în țara baltică. Puteai să te programezi ca să aplici la programul de rezidență chiar pe loc - totul durează 30 de minute, iar la final trebuie să plătești o taxă de 100 de euro, necesară pentru a acoperi costurile unui control făcut de poliția estoniană, pentru a vedea dacă cei care aplică nu au antecedente penale sau probleme legale.

Pasul doi al programului - platformă pentru dezvoltatori

Cei care se înregistrează ca e-rezidenți în Estonia pot avea acces la înregistrarea unei afaceri, plata taxelor online către guvernul estonian și semnătură digitală. Dacă nu vrei să ai o afacere în Estonia, poți folosi platforma pentru a semna documente virtual, cu ajutorul semnăturii criptate.

De anul acesta, un lucru anunțat și la Mobile World Congress a fost deschiderea platformei către programatorii și dezvoltatorii de aplicații. Aceștia pot să integreze serviciul în cadrul site-urilor lor, pentru a permite autentificarea cu ajutorul serviciului criptat al programului. Astfel, poți să adaugi site-ului și posibilitatea de a accepta autentificarea prin buletinul estonian, nu numai prin email sau Facebook/LinkedIn/Twitter.

Odată cu deschiderea platformei către astfel de lucruri, în viitor, potrivit estonienilor, aceasta va fi extinsă către oferirea de alte servicii, nu numai a înregistrării companiilor. Pentru că e construită pe un protocol de securitate potrivit autentificării în sistemul național, aceasta va avea ușile deschise către programatori pentru a o extinde și a o folosi în alte aplicații.

Soluții estoniene - granițe fără cozi

Dacă tot am fost la standul Estoniei, probabil cea mai interesantă soluție văzută acolo a fost GoSwift, un software dezvoltat de o companie locală prin care granițele au fost fluidizate și au fost reduse cozile la camioane. În 2010, estonienii au decis că nu mai pot lăsa la voia întâmplării granițele cu țările din afara Uniunii Europene, iar cozile devin mult prea mari, asta însemnând că se pierd bani. Așa că au organizat o licitație și GoSwift a făcut un software prin care cozile au fost reduse de la 60 de ore la două ore, în doar doi ani. Estimările arată că anual se câștigă 4 milioane de euro în industria de transporturi pentru că șoferii nu mai stau cu marfa în vamă.

Un alt efect economic a fost că în trei ani, exporturile din Estonia în Rusia au crescut cu 66%, doar din fluidizare. Sistemul a fost acum externalizat și în Lituania și Finlanda, unde este folosit cu succes. În 2015, GoSwift a câștigat Global Transport Award la Forumul Transportatorilor din toată lumea.

Am putea fi răi și să spunem că în România există pe internet un serviciu care-ți spune cât de mare e coada la vamă, dar e ca și cum ai pune un panou offline permanent: e mereu plin.

Sistemul poate fi folosit pentru orice vehicul - mașină, motocicletă, camioane, dar e mai util pentru cele din urmă. Dacă folosești sistemul, îți faci rezervare în doar 5 minute. Am testat și noi și cam atât a ieșit.